Secţiile Chirurgie II şi III ale Spitalului Judeţean Braşov, închise după decesul unui pacient cu Coronavirus. Personalul a fost izolat iar pacienţii vor fi testaţi

Secțiile Chirurgie II și Chirurgie III al Spitalului Clinic Județean de Urgență au fost închise după ce aici a fost internat zilele trecute un pacient care ulterior unei operații a decedat, în data de 8 aprilie, iar testul a arătat că el avea CoVID-19. Anunțul a fost făcut chiar de DSP. 

În acest caz, Direcția de Sănătate Publică a Județului Brașov desfășoară ancheta epidemiologică în acest caz şi a dispus mai multe măsuri: 

• Închiderea completă a secțiilor Chirurgie II și Chirurgie III și efectuarea dezinfecției terminale;
• Testarea pacienților și a întregului personal;
• Izolarea personalului celor două secții la domiciliu timp de 14 zile;
• Redistribuirea pacienților, în funcție de patologie și rezultatul testării pentru SARS-CoV-2, la Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov, la Spitalul General CF Brașov și la Spitalul Județean de Urgență Sf. Gheorghe. 

“Urgențele medico-chirurgicale vor fi asigurate de Secția Chirurgie I a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. Menționăm că ancheta epidemiologică este în curs”, au transmis reprezentanţii DSP. 

1 Trackback / Pingback

  1. Încă doi brașoveni au pierdut bătălia cu noul coronavirus. Ambii au fost contacți cu persoane infectate, în secția Chirurgie II a Spitalului Județean Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.