Ramai la curent!

Cotidian

Iohannis: O relaxare a restricțiilor, posibilă după 15 mai, dar în anumite condiții

Publicat

in

O relaxare a restricțiilor ar putea fi posibilă după 15 mai, dacă numărul cazurilor de infectare cu coronavirus și al deceselor va scădea, a declarat marți președintele Klaus Iohannis. El a spus că relaxarea acestor restricții va fi făcută gradual, pentru că specialiștii ne spun că virusul nu dispare și a avertizat că o astfel de situație înseamnă că autoritățile se vor implica mai puțin în viața fiecăruia, iar responsabilitatea revine mai mult fiecăruia dintre noi.

Principalele declarații ale președintelui:  

  • Dragi români, în primul rând vreau să vă mulțumesc pentru că ați respectat măsurile impuse de autorități în aceste zile de sărbătoare. Sunt foarte bucuros să constat că am reușit cu toții, împreună, să facem ce ne-am propus, în speță fiecare să stea acasă și să sărbătorim Învierea Domnului așa cum am putut mai bine în această perioadă de pandemie.
  • Vreau în acest moment însă să mulțumesc și bisericilor, preoților care au avut o contribuție semnificativă în a organiza ceremoniile religioase în așa fel încât românii să nu se expună pericolului de contaminare.
  • Mulțumiri se cuvin și autorităților, care au fost prezente, care au știut să intervină atunci când a fost cazul și au știut să vină în ajutorul oamenilor acolo unde a fost nevoie.
  • Mulțumiri speciale medicilor și personalului medical, care, în timp ce majoritatea a stat acasă și a sărbătorit în liniște Paștele, au fost la serviciu, au avut grijă de cei bolnavi și s-au implicat foarte, foarte bine.
  • Totuși, în acest context general foarte bun, au fost câteva chestiuni cu iz clar negativ și vreau aici să condamn cu fermitate acele manifestări violente care au fost puține, dar foarte vizibile. Au fost, din păcate, oameni care nu au înțeles despre ce este vorba, nu au înțeles de ce trebuie să respecte normele, și, în aceste chestiuni, trebuie să laud iar autoritățile, în special poliția și jandarmeria, care au intervenit la timp și ferm. Și așa trebuie să rămână în continuare. Nu putem să tolerăm astfel de manifestări violente, astfel de încălcări ale normelor în condițiile în care această pandemie creează probleme pentru noi toți, nu numai pentru unii.
  • Este foarte clar, în condițiile în care marea majoritate a românilor a respectat foarte bine toate normele, acolo nu se respectă trebuie intervenit prompt, ferm, clar și așa se va întâmpla și în continuare.
  • Acum este timpul să ne gândim la ceea ce se numește un plan de relaxare atunci când condițiile vor fi îndeplinite. Este acum în vigoare un decret pentru starea de urgență care se termină pe data de 15 mai. Deci, după data de 15 mai, dacă numărul de persoane infectate scade, dacă numărul de decese în urma bolii scade, dacă noi respectăm cu toții măsurile impuse de autorități și lucrurile merg înspre bine, este clar că putem să intrăm atunci într-o fază de relaxare.
  • Vreau să spun însă de la început că această relaxare va fi făcută în pași, nu va exista o relaxare dintr-o dată, fiindcă specialiștii ne spun că virusul nu va dispărea, deci va trebui să continuăm să trăim cu anumite restricții.
  • Aceste chestiuni însă se hotărăsc în baza dovezilor științifice și medicale de către politicieni, de către Guvern. Aceste chestiuni vor fi discutate în detaliu cu specialiștii, cu Comitetul Științific care funcționează pe lângă Ministerul Sănătății, cu cei care sunt efectiv implicați în gestionarea epidemiei. Aceste lucruri vor fi aduse la cunoștința publicului de către autoritățile care se ocupă concret de aceste chestiuni. Voi face eu declarații, va face premierul declarații, va face ministrul sănătății declarații, va face ministrul de Interne, iar pe partea economică, unde iarăși se lucrează pe un pachet de repornire a economiei, sigur, ministrul Economiei va face aceste declarații. Repet, toate deciziile se vor lua în baza unor dovezi științifice, medicale și rezultatele din teritoriu.
  • În niciun caz aceste măsuri nu vor fi anunțate de cineva care vrea să se profileze poate politic, poate în alt fel.
  • Și am avut chiar în aceste zile un contraexemplu de „cum nu” de la un institut, de altfel bine cotat. A apărut o documentație care venea să explice ce trebuia făcut.
  • Așa nu se poate! Nu poate fiecare institut, oricât de bine ar fi cotat, să vină cu un plan propriu, să-l pună pe masă și să spună „așa se va întâmpla”. Repet, lucrurile se vor întâmpla așa cum vor fi decise de autorități, în baza dovezilor clare, practice, științifice.
  • A apărut o idee care a dus la foarte multă neliniște și vreau să vă spun clar cum stăm aici. Într-un astfel de plan, cineva propunea, de exemplu, o măsură aberantă – aberantă, altfel nu pot să-i spun – cum că persoanele peste 65 de ani să fie carantinate, ba chiar să fie luate de acasă și duse în anumite zone de carantină.
  • Dragii mei, așa ceva nu se întâmpla, este inacceptabil! Noi trăim într-o societate liberă, o societate care se protejează în cazul epidemiei, dar în niciun caz nu venim cu astfel de măsuri totalitare, altfel n-aș putea să le spun!
  • Deci, persoanelor în vârstă le spun clar: stați liniștiți! Nu vine nimeni să vă ia de acasă, să vă ducă în carantină! Nu vine nimeni să vă impună lucruri inumane!
  • Atunci când va fi nevoie vom veni și vă vom explica ce măsuri trebuie luate ca să vă protejați voi față de această boală. În niciun caz – repet, în niciun caz – statul nu va veni să impună astfel de măsuri inumane, care nici nu trebuie discutate într-o societate din secolul XXI.
  • Astfel de planuri, prost gândite și prost prezentate, nu fac decât să inducă panică în populație, or panica este ultimul lucru de care avem nevoie.
  • Așadar, revin: toată lumea trebuie să fie responsabilă, inclusiv cei de la diferitele institute de știință, inclusiv oamenii care sunt considerați experți, fiindcă nu putem să avem un plan pentru fiecare, noi trebuie să avem un plan pentru România. Iar la acest plan lucrăm împreună cu Guvernul Orban. Chiar acum câteva minute am încheiat o întâlnire, în care am evaluat impactul măsurilor, acum, în aceste zile de sărbătoare.
  • Este important să știm că după 15 mai vom începe să implementăm măsuri de relaxare. Este la fel de important de știut că aceste măsuri vor fi graduale. La început vor fi posibile iarăși activități care prezintă un risc mic de contaminare cu acest virus. Este evidentă nevoie de o evaluare a medicilor, a specialiștilor, dar și o evaluare economică, fiindcă noi dorim să repornim economia României.
  • Este la fel de important să înțelegem acum – după ce cât de cât am parcurs o etapă importantă din această epidemie – să înțelegem că relaxare înseamnă că autoritățile se vor implica mai puțin în viața fiecăruia și atunci responsabilitatea revine mai mult decât până acum fiecăruia dintre dumneavoastră, dragi români. Fiecare dintre noi va fi mai responsabil în privința chestiunilor care îl privesc direct. Fiecare dintre noi va trebui să aibă mai multă grijă de el, de familia lui și de ce cei apropiați.
  • Este încă prea devreme să relaxăm acum aceste măsuri, ceea ce am detaliat se referă la perioada de după 15 mai, când vom intra într-o nouă perioadă, care – dacă respectăm până atunci foarte bine, cum am făcut-o și până acum, măsurile impuse de autorități – sigur va duce la o îmbunătățire a traiului nostru, a fiecăruia.
  • Aceste măsuri vor fi luate de guvernanți împreună cu mine, vi le vom comunica și împreună, dragi români, vom trece cu bine de această epidemie.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Zeci de străzi din Tractorul rămân fără apă. Compania Apa începe lucrările la rețeaua de distribuție

Locuitorii din cartierul Tractorul și din zonele învecinate vor rămâne temporar fără apă în noaptea de 10 spre 11 iunie, ca urmare a lucrărilor pregătitoare pentru modernizarea rețelei de distribuție. Intervențiile fac parte dintr-un proiect amplu de reabilitare a infrastructurii de apă din Brașov.

Publicat

in

Locuitorii din cartierul Tractorul trebuie să se pregătească pentru o întrerupere temporară a alimentării cu apă în noaptea de 10 spre 11 iunie. Măsura este necesară pentru demararea lucrărilor care preced modernizarea rețelei de distribuție a apei potabile din zonă.

Intervențiile sunt programate în intervalul miercuri, 10 iunie, ora 20:00 – joi, 11 iunie, ora 08:00 și fac parte din contractul de lucrări privind reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă din municipiul Brașov.

Lucrările vor avea loc pe strada Mihai Viteazul, la intersecția cu strada Războieni, iar pentru realizarea acestora va fi necesară oprirea furnizării apei pe zeci de străzi din cartier.

Printre zonele afectate se numără străzile Independenței, Reconstrucției, Strungului, Vulcan, Oituz, Pandurilor, Tudor Vladimirescu, Lotrului, Progresului, Păcii, Tractoarelor, Constructorilor, Metalurgiștilor, General Mociulschi, General Dumitrache, Bronzului și Tablei.

De asemenea, vor fi afectate parțial bulevardul Griviței (numerele 1-39), strada 13 Decembrie (numerele 61-117), strada 1 Decembrie 1918 (numerele 1-23 și 2-18), precum și mai multe străzi adiacente din zona Tractorul.

Reprezentanții Companiei Apa recomandă locuitorilor să își asigure din timp rezervele necesare de apă pentru consum și uz casnic pe durata intervenției.

Modernizarea face parte din programul de investiții destinat reabilitării infrastructurii de alimentare cu apă a municipiului Brașov și are ca obiectiv creșterea siguranței și eficienței sistemului de distribuție.

Citește mai departe

Cotidian

VIDEO. Percheziții în județul Brașov într-un dosar de fraudă cu fonduri din Start-Up Nation. Prejudiciul estimat depășește 260.000 de lei

O finanțare de 200.000 de lei obținută prin programul Start-Up Nation și suspiciuni privind neplata contribuțiilor salariale au adus luni dimineață polițiștii la mai multe adrese din județul Brașov. Anchetatorii vorbesc despre un prejudiciu total estimat la 260.000 de lei și au ridicat documente care ar putea clarifica modul în care au fost accesate fondurile publice.

Publicat

in

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat luni, 8 iunie, cinci percheziții domiciliare într-un dosar care vizează obținerea ilegală de fonduri și infracțiuni de natură fiscală.

Ancheta este derulată în cadrul operațiunii naționale JUPITER și are în centru activitatea unei societăți comerciale care ar fi beneficiat de finanțare prin programul Start-Up Nation folosind documente ce conțineau date nereale. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Brașov, administratorul firmei este suspectat că ar fi prezentat documente false sau inexacte pentru a obține un ajutor financiar nerambursabil. Valoarea prejudiciului cauzat în acest caz este estimată la aproximativ 200.000 de lei.

Pe lângă suspiciunile privind accesarea fondurilor publice, anchetatorii verifică și modul în care au fost gestionate obligațiile fiscale ale societății. Conform anchetatorilor, în perioada 2022–2023, reprezentantul firmei ar fi reținut de la angajați taxe și contribuții aferente salariilor, fără ca acestea să fie virate ulterior către bugetul de stat. Prejudiciul estimat pentru această faptă este de aproximativ 60.000 de lei.

Descinderile au avut loc atât la domiciliile unor persoane implicate în cauză, cât și la sediul firmei vizate. Anchetatorii au ridicat documente și alte mijloace de probă care urmează să fie analizate în cadrul dosarului. La finalul activităților, două persoane urmează să fie aduse la sediul Poliției pentru audieri și pentru stabilirea măsurilor procedurale care se impun.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, al Serviciului Criminalistic și al polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș. Dosarul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, cercetările fiind supravegheate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii încearcă să stabilească întreaga activitate infracțională și să recupereze prejudiciul produs bugetului de stat.

Citește mai departe

Cotidian

DN10, afectat din nou de ploile torențiale. O parte din drum s-a surpat, iar traficul a fost restricționat

O porțiune a DN 10, în localitatea Siriu, a fost afectată de o alunecare de teren provocată de ploile abundente din ultimele zile. Circulația se desfășoară pe o singură bandă, iar autoritățile pregătesc lucrări de consolidare și refacere a infrastructurii rutiere.

Publicat

in

O porțiune a drumului național DN 10, din orașul Siriu, județul Buzău, va intra în reparații de urgență, după ce terenul de sub carosabil a devenit instabil în urma ploilor abundente din ultima perioadă. Autoritățile au restricționat traficul pe drumul național și anunță intervenții de consolidare care ar putea începe chiar de săptămâna viitoare.

Problemele au apărut în apropierea sediului Primăriei Siriu, unde o parte a platformei rutiere s-a tasat și prezintă risc de surpare, a transmis DRDP Buzău. Astfel, autoritățile au introdus o nouă restricție pe acest drum național care leagă județele Brașov și Buzău, pe lângă cele din zona barajului, care nu mai sunt o noutate.

Trafic dirijat pe o singură bandă, în zona primăriei Siriu

Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău, noua alunecare de teren de e DN10 s-a produs la kilometrul 76+800 al DN 10, determinând restricționarea circulației pe o singură bandă de mers.

„În urma ploilor abundente din ultima perioadă, pe DN 10, în zona localităţii Siriu, la km 76+800 s-a produs o alunecare de teren ce a dus la restricţionarea traficului pe o sigură bandă de circulaţie dirijată prin semafoare. În acest sens, a fost efectuat un proces verbal de calamitate împreună cu reprezentanţii Prefecturii Buzău, ISU Buzău, Primăria Siriu şi SDN Buzău, în care au fost stabilite măsurile de remediere şi evaluarea a pagubelor”, au transmis reprezentanții DRDP Buzău.

Instituția a precizat că a fost realizată și o expertiză tehnică pentru identificarea cauzelor care au dus la degradarea infrastructurii.

„Preconizăm că până la începutul săptămânii viitoare să avem toate aprobările şi să începem refacerea sectorului de drum afectat”, a mai informat DRDP Buzău.

Apa infiltrată a afectat structura drumului

Concluziile preliminare ale specialiștilor indică faptul că infiltrarea continuă a apei în straturile de teren aflate sub carosabil a redus rezistența solului și a provocat instabilitatea structurii rutiere.

„Această problemă evoluează dinspre partea carosabilă, spre albia râului, fiind provocată de infiltrările constante de apă în straturile de pământ de sub asfalt. Apa a slăbit rezistenţa solului, punând în pericol stabilitatea întregii platforme rutiere pe porţiunea respectivă”, au explicat reprezentanții DRDP Buzău.

Din cauza caracterului evolutiv al degradărilor, situația a fost încadrată oficial drept calamitate, ceea ce permite accelerarea procedurilor administrative necesare pentru intervenție. Astfel, certificatul de urbanism și autorizația de construire vor fi emise în regim de urgență, pentru ca lucrările să poată începe cât mai rapid.

Traficul pe DN10 a fost restricționat.

Citește mai departe

Trending