Ramai la curent!

Prima Pagina

VIDEO. Secția modulară de ATI care va fi amenajată la Spitalul Județean rămâne în picioare cel puțin 10 ani. Veștea: „Solicităm 7 milioane de lei de la Guvern”

Publicat

in

Secţia modulară de ATI care va fi amenajată în curtea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va rămâne în picioare  cel puțin 10 ani și va deservi unitatea medicală și după trecerea valului pandemic. Această secție va fi funcțională în maxim două luni, conform unei Hotărâri de Consiliu Județean de săptămâna trecută, prin care s-au făcut alocările bugetare necesare.

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea care a reconfirmat că, pentru început, paturile care vor fi amenajate în structura modulară vor fi ultilizate pentru o secţie ATI destinată pacienţilor cu COVID-19. Ultrior însă, se vor face dezinfecţiile aferente şi aceste paturi vor fi utilizate în continuare pentru anestezie şi terapie întensivă sau pentru arşi, în funcţie de necesităţi. 

O discuţie în acest sens a avut loc şi în weekend, cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătatu, care a făcut o vizită inopinată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă.

CJ cere 7 milioane de lei de la stat

Secția modulară va avea 27 de paturi de ATI și va fi amenajată în baza unui proiect pus gratuit la dispoziție de Fundația HERA și Asociația Dăruiește Viață. (Informații despre proiect AICI). Consiliul Județean Brașov a alocat pentru această amenajare, peste 7 milioane de lei din bugetul propriu, pe care acum speră să îi recupereze de la bugetul de stat, după cum a declarat Adrian Veștea. 

Am pregătit un proiect de Hotărâre de Guvern,  prin care solicităm suma de șapte milioane de lei. Consiliul Județean Brașov, prin bugetul pe care l-a primit la începutul anului nu a beneficiat de alte alocări de la bugetul de stat. Totuși,  noi am alocat sume  istorice pentru sănătate,  dar și pentru Direcția Generală de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului. Unele dintre aceste sume sunt strict pentru funcționare și ne confruntăm cu probleme pe celelalte capitole bugetare, pentru ca am fost nevoiți să luăm de la investiții aflate în implementare”, a motivate preşedintele CJ.

Deocamdată, autorităţile braşovene încearc să convingă să convingă Ministerul Sănătăţii să introducă şi viitoarea unitate modulară pe „Ghidul COVID”, astfel încât aceasta să poată primi finanţare de la buget, pentru tratarea pacienţilor cu noul coronavirus.

„I-am prezentat ministrului Tătaru situația referitoare la Spitalul modular.  De asemenea, i-am prezentat nemulțumirea referitoare la faptul că acest proiect nu este în  ghidul de finanțare a proiectelor ce vizează realizarea unor investiții pentru gestionarea coronavirusului. Totuși, noi sperăm că o parte a componentelor secții de Terapie Intensivă pe care o vom construi să fie decontate pe aceste ghiduri de finanțare”, a declarant Adrian Veştea.

Cotidian

Tenis la Baza Sportivă Olimpia, din 15 mai. Consiliul Județean Brașov a anunțat tarifele pentru anul 2026

Publicat

in

Consiliul Judeţean Braşov a anunțat că, începând din 15 mai, va fi deschis sezonul tenis din acest an.  

În această perioadă, Serviciul Întreţinere Infrastructură Sportivă, Imobile şi Drumuri Judeţene din cadrul Consiliului Judeţean, care administrează Baza Sportivă Olimpia lucrează la amenajarea terenurilor de care sunt așteptați să se bucure de sportul alb sportivii profesioniști și cei amatori.

„Paşii principali sunt: curăţarea suprafeţei, răscolirea stratului superior de zgură cu un scarificator până la o adâncime de 5-8 cm, cernerea zgurii vechi pentru eliminarea impurităţilor, corectarea denivelărilor şi adăugarea de zgură proaspătă. Folosim aproximativ 2 tone pentru fiecare teren. Aplicăm un strat nou, în functie de uzura pe care o constatăm, pentru a reface textura suprafeţei. Apoi realizăm compactarea şi udarea constantă a terenului, pentru a nu crăpa. Ultimul pas este montarea liniilor de demarcaţie şi a accesoriilor pentru terenuri”, a declarat Radu Jica, şeful serviciului de specialitate din cadrul CJ Braşov.

Din 15 mai, baza va fi deschisă de luni până vineri, între orele 09.00-21.00, iar sâmbăta și duminica sâmbătă-duminică, orele 08.00-20.00.

Tarifele valabile pentru Baza Sportivă Olimpia:

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) în intervalul 08:00-18:00 – 30 lei/oră;

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) în intervalul 18:00-21:00 – 55 lei/oră;

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) pentru persoanele legitimate ca antrenor, instructor, asociații și cluburi sportive posesoare de CIS (Certificat de Identitate Sportivă), între orele 8:00-18:00 – 25 lei/oră;

– Tenis la liber (plata cu ora), între 08:00-18:00 – 40 lei/oră;

– Tenis la liber (plata cu ora), între 18:00-21:00 – 65 lei/oră;

– Tenis competiții sportive – 300 lei/teren/zi;

– Închiriere rachete de tenis – 10 lei/buc./oră.

Citește mai departe

Cotidian

Apartamente, Ferrari și ceasuri de lux: ce se vinde pe eLicitatiiANAF și câți români au intrat pe platformă în prima lună de la lansare

Platforma eLicitatiiANAF a atras aproape 4,8 milioane de vizitatori în prima lună, cu 1.300 de licitații publicate. Apartamentele, mașinile de lux și bunurile valoroase sunt cele mai căutate.

Publicat

in

După prima lună de la lansarea platformei de licitații online eLicitatiiANAF platforma a înregistrat 4.783.929 de vizitatori, în aceeași perioadă fiind publicate în total 1.300 de licitații, dintre care 86 s-au aflat în faza de licitare efectivă, a transmis joi ANAF într-un comunicat.

Bunurile tranzacționate prin intermediul platformei provin din mai multe surse legale, respectiv din executări silite pentru recuperarea obligațiilor fiscale neachitate, precum și din măsuri dispuse în materie penală, în baza hotărârilor judecătorești sau intrate, potrivit legii, în proprietatea statului.

Primele 3 bunuri de mare valoare tranzacționate: un apartament de lux, un ceas elvețian şi un teren

Primele 3 bunuri de mare valoare au atras interes direct prin plata taxei de participare, dintre care două au generat și depunerea de oferte, confirmând funcționarea activă a mecanismului de licitație și implicarea reală a participanților.

Unul dintre cele mai urmărite active a fost imobilul situat în București, Sector 2, pe Bulevardul Dacia nr. 72 (apartament cu 3 camere și dependințe). Apartamentul a avut un preț de evaluare și pornire de 1.660.736 lei, este scutit de TVA, iar taxa de participare a fost de 166.073,60 lei. Pentru acest imobil a fost înregistrată o ofertă la nivelul prețului de pornire, ceea ce confirmă interesul pentru activele imobiliare scoase la vânzare prin platformă.

Un al doilea bun cu participare activă a fost un ceas elvețian de lux, realizat din platină, pentru care prețul de pornire și evaluare este de 84.700 lei (TVA inclus), iar taxa de participare s-a ridicat la 8.470 lei. Și în acest caz a fost depusă o ofertă la nivelul prețului de pornire, demonstrând interesul pentru bunuri de valoare ridicată comercializate transparent prin sistemul ANAF.

Al treilea bun aflat în procedură este un teren agricol extravilan arabil de 1.700 mp, pentru care a fost achitată taxa de participare, însă până la acest moment nu a fost înregistrată o ofertă.

Bunurile auto de lux şi cele imobiliare generează cel mai ridicat interes în platforma eLicitatiiANAF

În paralel, analiza interesului public arată că unele dintre cele mai accesate licitații sunt cele pentru bunuri auto de lux şi imobiliare — apartamente în ansambluri rezidențiale și autoturisme precum BMW X3 / X6, Volkswagen Touareg, Audi Q7 sau Ferrari F131 — ceea ce reflectă un interes crescut pentru achiziționarea, în cadrul procedurilor de licitație, a unor bunuri care au aparținut unor persoane publice cunoscute, în condiții de deplină transparență și acces public.

Citește mai departe

Cotidian

Cultura independentă din Brașov, finanțată și în acest an de la bugetul local. Primăria Brașov reclamă probleme cu vechea procedură

Publicat

in

eveniment cultural piata sfatului brasov

Proiectele culturale independente vor beneficia și în acest an de finanțare de la bugetul local. Promisiunea a fost făcută de primarul Brașovului, George Scripcaru, în ședința de plen a Consiliului Local Brașov de ieri.

Astfel, edilul a precizat că pentru aceste proiecte este alocată suma de 4,8 milioane de lei, la capitolul bugetar „Alte acțiuni culturale”. De asemenea, el a promis că în ședința de plen din luna mai se va prezenta propunerea de modificare a statutului Centrului Cultural Apollonia, astfel încât această instituție să devină, asemenea altor centre culturale din țară – de exemplu, Timișoara sau București –  instituție de finanțare a proiectelor culturale.

„O să rezolvăm și problemele de gestionare a acestor fonduri în următoarea perioadă. Avem de modificat regulamente, avem de modificat anumite ghiduri”, a declarat primarul.

Procese între primărie și operatori culturali

Totodată, primarul Brașovului a precizat că anii anteriori au fost probleme cu finanțarea proiectelor culturale.

„Avem, în momentul de față, situația în felul următor: s-a folosit un ghid și un regulament pe care s-au dat 85% avansuri; nu cred că este o situație firească să mergi cu 85%, să dai banii în avans, și când vii cu deconturile, să nu justifici banii. Acum suntem în instanță cu foarte mulți care nu justifică cu dovezi cum au cheltuit banii, și am găsit situații în care banii i-au luat unii în contul lor personal, am găsit situații în care cei care au primit banii nu au plătit drepturile de autor și ne-am trezit cu executori să plătim noi aceste lucruri, și nu este firesc. Aceste lucruri trebuie să fie totuși gestionate altfel și vom crea reguli noi, regulamente noi și vom stabili cum se vor întâmpla lucrurile astea și care este gradul de cofinanțare, pentru că să acoperim noi toate cheltuielile este exclus”, a explicat primarul.

Anii anteriori, de la bugetul local al municipiului Brașov au fost finanțate proiecte culturale ale unor ONG-uri, dar și ale unor instituții de cultură ce nu erau în subordinea municipalității brașovene.

Citește mai departe

Trending