Bărbat călcat de tren, la Brașov

Poliţiştii braşoveni efectuează cercetări în cazul unei persoane care a fost accidentată mortal de un tren, la trecerea căii ferate, a informat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, conform Agerpres.

Dispeceratul IPJ Braşov a fost sesizat, în cursul dimineţii, că o persoană a fost accidentată de un tren. Din primele informaţii, bărbatul era angajat în trecerea căii ferate, pe strada Crinului, când a fost accidentat mortal de un tren de persoane.

Poliţiştii desfăşoară cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

Din primele date, ar fi vorba despre un bărbat de 38 de ani, care trecea liniile de cale ferată pentru a merge la cimitir.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.