VIDEO. Operaţiune dificilă pentru recuperarea trupului neînsufleţit al turistului prăbuşit în Piatra Craiului

Salvatorii montani de la Salvamont Zărneşti şi echipajul aerian al SMURD, care au pornit în această dimineaţă în recuperarea trupului neînsufleţit al turistului prăbuşit în Piatra Craiului, au avut parte de o intervenţie dificilă. 

Cadavrul turistului se afla într-o prăpastie abruptă şi a fost nevoie de coborârea pe coardă a doi salvatori, pentru a-l recupera din zona stâncoasă. 

 

Din primele date, ar fi vorba despre un turist de aproximativ 30 de ani, descoperit încă de ieri, fără viaţă, în zona de gol alpin a Pietrei Craiului, sub Vârful Zbirii, la 2200 de metri altitudine.

Deşi au ajuns la faţa locului încă de ieri, când au primit apelul, salvamontiştii de la Zărneşti nu au reuşit să recupereze trupul neînsufleţit, pentru că zona este una foarte dificilă. 

 

 

Deocamdată nu se cunosc cicumstanţele în care turistul a decedat şi nici când s-a produs incidentul. 

1 Trackback / Pingback

  1. VIDEO. Turist fără viaţă, descoperit în Piatra Craiului. Un echipaj aerian intervine pentru recuperarea cadavrului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.