Ramai la curent!

Investitii

VIDEO. Tronsonul Cristian – Râșnov din Autostrada Comarnic – Brașov, la 50%. Lucrările au fost reluate după perioada cu vreme nefavorabilă

Publicat

in

Lucrările pe ronsonul Cristian – Râșnov din Autostrada Comarnic – Brașov au fost reluate, după o peroadă în care ploile nu au mai permis intervenții conform planului. 

„După o perioadă îndelungată de ploi, lucrările au reintrat în făgașul normal pe șantierul lotului Râșnov – Cristian, parte a autostrăzii Brașov – București, în județul Brașov. Antreprenorul lucrează la pasajul peste DN73A și calea ferată, unde va începe și montarea grinzilor de beton în aproximativ două săptămâni. Continuă și așternerea straturilor de asfalt iar în zona drumului de legătură s-a ajuns deja la finisaje cum ar fi executarea de taluzuri”, a anunţat Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov. 

 

În prezent, conform raportărilor transmise de conctructor către CNAIR, 35% din lucrările incluse în proiect au fost deja executate. Tot constructorul spune însă că dacă la aceste lucrări deja executate se adaugă şi materialele din santier plus comenzile lansate, proiectul este la aproximativ 50%.

Sectorul Râşnov – Cristian este parte a tronsonului Braşov – Comarnic din autostrada Braşov – Ploieşti. Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la acest capăt de autostradă  a fost semnat la începutul lunii octombrie a anului 2017, având valoarea de 118.019.701, 80 lei, fără TVA.  Constructorul şi-a asumat să finalizeze lucrările până în luna noiembrie, urmând ca această arteră să funcţioneze ca varantă ocolitoare a localităţilor Râşnov şi Cristian, până la finalizarea celorlalte tronsoane de autostradă spre Comarnic.

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Educație

Școala Gimnazială nr. 9 din Brașov se extinde. Investiție de aproape 5 milioane de lei pentru săli de clase noi și un laborator

Corpul de pe strada Brazilor al Școlii Gimnaziale nr. 9 din Brașov va fi extins și modernizat în urma unei investiții de aproape 5 milioane de lei. Proiectul prevede mansardarea clădirii, amenajarea unor noi spații educaționale și creșterea eficienței energetice a imobilului.

Publicat

in

Școala Gimnazială nr. 9 din Brașov va beneficia de o extindere importantă, care îi va aduce câteva săli noi de clasă și un laborator. Primăria municipiului Brașov a semnat contractul pentru executarea lucrărilor la corpul de clădire situat pe strada Brazilor, valoarea investiției ridicându-se la 4.966.343 de lei, fără TVA. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 24 de luni.

Contractul a fost atribuit firmei brașovene TPC Digging Construct SRL, care va realiza atât extinderea imobilului, cât și lucrările de modernizare prevăzute în proiect. Potrivit documentației tehnice, clădirea va fi extinsă prin mansardare, utilizând o structură metalică ușoară. În paralel, spațiile existente vor fi reabilitate, iar întregul imobil va beneficia de lucrări de creștere a eficienței energetice.

4 săli de clasă noi, laborator și cancelarie, pentru clădirea de pe strada Brazilor

Corpul de școală de pe strada Brazilor a fost construit în anul 1977 și are în prezent regim de înălțime parter plus un etaj. În interior funcționează 18 săli de clasă, o sală de sport, o sală de dans, o sală multifuncțională și un centru de documentare și informare.

Prin amenajarea mansardei vor fi create noi spații destinate activităților educaționale. Proiectul include realizarea a patru săli de clasă, a unui laborator, a unei cancelarii, a unui spațiu multifuncțional și a unor grupuri sanitare.

Citește mai departe

Investitii

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav a obținut cea mai mare finanțare din Fondul pentru modernizare. Banii vor fi folosiți pentru amenajarea unui parc fotovoltaic cu baterie de stocare

Publicat

in

 Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a obținut cea mai mare finanțare acordată în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte dedicat sprijinirii investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul aerodromurilor, inclusiv sisteme de stocare a energiei. Programul este derulat prin Fondul pentru modernizare (FM), administrat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de organism delegat pentru gestionarea fondurilor alocate României.

Proiectul depus de Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav prevede construirea unui parc fotovoltaic și baterie de stocare pentru autoconsum și va beneficia de un ajutor de stat în valoare de 21.138.433 lei, reprezentând cel mai mare nivel de finanțare acordat în cadrul  acestui apel de proiecte. Prin realizarea acestui parc fotovoltaic, aeroportul va reduce semnificativ costurile cu energia electrică și va fi afectat mai puțin de fluctuația de prețuri la energie.

De altfel, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a declarat:

„Acest proiect consolidează componenta de sustenabilitate și eficiență energetică a infrastructurii aeroportuare și demonstrează capacitatea noastră de a valorifica oportunitățile de finanțare europeană în beneficiul comunității”.

La rândul său, directorul general al aeroportului, Daniel Ștefan Micu, a declarat:

Faptul că am obținut cea mai mare finanțare în cadrul acestui apel confirmă munca noastră, viziunea pe termen lung și încrederea de care ne bucurăm în dezvoltarea unui aeroport modern și sustenabil. Această reușită aparține tuturor celor implicați – colegilor din aeroport, partenerilor instituționali și Consiliului Județean Brașov, care ne-a sprijinit în fiecare etapă”.

Citește mai departe

Investitii

Autostrada Făgăraș – Brașov a obținut acordul de mediu. Investiția este estimată la 7,7 miliarde de lei

Publicat

in

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a obținut acordul de mediu pentru proiectul Autostrăzii Brașov – Făgăraș. Cererea pentru obținerea acestui document a fost depusă la Direcția Județeană de Mediu Brașov în luna decembrie a anului 2022, iar acordul a fost eliberat după ce au fost incluse în documentația tehnică toate măsurile de protecția mediului cerute de legislație.

Conform proiectului, autostrada Brașov – Făgăraș va intersecta două arii protejate și va trece prin apropierea altor 10.

Ecoduct și panouri anticoliziune pentru protecția animalelor

Astfel, printre altele, pe traseul autostrăzii, cu o lungime de aproximativ 50 de kilometri va fi realizat un ecoduct în zona Perșani, astfel încât șoseaua să nu fragmenteze habitatul animalelor. De asemenea, pe mai multe porțiuni vor fi amplasate panouri fonoabsorbante (pentru a limita zgomotul) dar și panouri anticoliziune, al căror rol va fi evitarea accidentării animalelor.

De asemenea, proiectanții autostrăzii au acordat o atenție deosebită zonei de luncă dintre Mândra și Șercaia, unde există risc de inundații.

Trei noduri rutiere

Autostrada Brașov – Făgăraș va avea lungimea de 49,3 km și va trece pe teritoriul administrativ al localităților Codlea (unde se va intersecta cu autorstrăzile Brașov – Bacău și Brașov – Ploiești), Dumbrăvița, Șinca, Șercaia și Mândra, unde se va uni cu sectorul de autostradă Sibiu – Făgăraș.   Pe traseul autostrăzii Brașov – Făgăraș se vor amenaja trei noduri rutiere (Codlea Sud, Codlea Nord și Șercaia); 49 poduri, pasaje și viaducte; un spațiu de servicii tip S3; o parcare de scurtă durată; un centru de întreținere și coordonare; două tuneluri de tip cut and cover și o structură tip polată.

Valoarea proiectului este estimată la 7,7 miliarde de lei, iar finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri europene.

Citește mai departe

Trending