Ramai la curent!

Cotidian

Promsiuni de sprijin social de la Guvern: Vouchere pentru seniori și pentru elevii din familiile defavorizate

Publicat

in

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş anunţă măsuri noi de sprijinire a persoanelor defavorizate. Pe lângă pachetele cu alimente, achiziţionate din fonduri europene, care deja încep să ajungă şi la Braşov, Boloş spune că seniorii cu vârste de peste 75 de ani vor primi vouchere pentru achiziţionarea de alimente, iar elevii, de asemenea, vouchere pentru a se pregăti de şcoală.

Ministrul Fondurilor Europene pune că există deja o propunere pentru programul de sprijinire a seniorilor cu vârste peste 75 de ani, care, în acelaşi timp, ar sprijini şi relansarea economiei României. Această propunere vizează acordarea unor vouchere de 180 de lei.

in fonduri europene și cu cofinanțare de la bugetul de stat, persoanele vârstince, care au peste 75 de ani, vor primi vouchere de 180 de lei pe lună, iar eu sper ca în următoarea ședință de Guvern să aprogram aprobat acest program, ca parte din programul de relansare a economiei României. Prin acest program este sprijinit în mod direct sistemul HORECA”, a declarat ministrul Marcel Bolos.

Programul ar urma să fie testat însă abia în unile octombrie, noiembrie şi decembrie, după ce se va obţine şi acordul Comisiei Europene, în calitate de finanţator.

„Sper ca după negocierile cu Comisia Europeană, în cadrul Programului Operațional de Demnitate Socială și cu aprobarea Guvernului României să putem continua programul timp de șapte ani”, a mai spus Boloș.

Vouchere pentru elevii din familiile defavorizate

Tot cu bani europeni, Marcel Bolos spune că va fi pusă în aplicare o măsură socială de sprijinire a copiilor din familiile sărace. Ministru Fondurilor Europene vorbeşte despre un „voucher al elevului” , ca măsură menită să îi susţină pe copiii din familiile defavorizate să îşi procure ceea ce au nevoie pentru şcoală.

„La nivel național sunt 400.000 de copiii care provin din astfel de familii. Aceștia ar urma să primescă acest voucher pentru a cumpăra rechizite și alte lucruri necesare la școală”, a declarat ministrul Marcel Bolos.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Nemulțumire la Hălchiu. Peste 600 de locuitori cer interzicerea traficului greu de tranzit pe drumul județean care trece prin localitate

Publicat

in

Proiectul „Ocolitoarei mari” a municipiului Brașov implementat de Consiliul Județean Brașov a stârnit nemulțumirea unor locuitori din Hălchiu. Prin acest proiect, Consiliul Județean Brașov va moderniza o rețea de drumuri județene care vor putea fi folosite pentru ocolirea municipiului Brașov. Însă, problema ridicată de locuitorii din Hălchiu este drumul trece prin localitate și, după ce va fi utilizat de mai multe vehicule grele decât în prezent, problemele existente deja se vor agrava.

De altfel, în timpul dezbaterii publice a bugetului județului Brașov, un locuitori din Hălchiu a anunțat că a depus la Registratura Consiliului Județean Brașov o petiție semnată de 603 persoane, prin care sunt solcitate mai multe măsuri.

Camioane grele la 1,2 metri de case

„Sunt case aflate la 1,2 – 1,5 metri de drum, iar programul de acordare a permiselor de liberă trecere (contra cost – n.red) nu rezolvă problema. Trebuie să ne gândim la oameni, nu doar la transportatori”, a declarat cetățeanul.

El a precizat că, prin această petiție, sunt propuse mai multe măsuri, inclusiv includerea în proiectul de modernizare a unor lucrări suplimentare, pentru realizarea cărora să fie prevăzute sume în bugetul Consiliului Județean pe anul 2026.

Ce au propus locuitorii:

– Interzicerea traficului greu, de tranzit;

– Permisele de Liberă Trecere să fe acordate doar pentru riverani (cu un număr limitat de permise gratuite) și pentru vehiculele care descarcă sau încarcă în Hălchiu;

– Amenajarea unor treceri de pietoni inteligente (cu semafoare care trec pe roșu când este depășită viteza legală) cu iluminare suplimentară;

– Realizarea unei variante ocolitoare, astfel încât vehiculele grele să nu mai treacă prin sat.

De cealaltă parte, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a a declarat că propunerile vor fi analizate.

Proiectul „Ocolitoarei mari” prevede modernizarea a cinci tronsoane din drumurile judeţene DJ 103B, DJ 103A, DJ 112, DJ 112A, şi DJ 112B, a căror lungime totală este de 53,129 km. Această rețea de drumuri tranzitează 11 localități, respectiv Teliu, Budila, Tărlungeni, Săcele, Hărman, Bod, Hălchiu, Codlea, Vulcan, Râşnov Cristian.

Valoarea totală a proiectului est estimată la 268.562.183 lei, fără TVA, iar în acest an ar putea începe lucrările.

Citește mai departe

Cotidian

Salariile „la vedere” devin noua regulă pe piața muncii. Aproape jumătate dintre joburile din România afișează deja venitul oferit

Aproape 45% dintre joburile publicate în România afișează deja salariul oferit, cu o lună înainte ca transparența salarială să devină obligatorie prin legislația europeană. Cele mai transparente sunt joburile entry-level, în timp ce pozițiile de management rămân aproape complet opace.

Publicat

in

Cu doar o lună înainte ca obligația afișării salariului în anunțurile de angajare să intre în legislația românească, aproape jumătate dintre joburile publicate online includ deja informații despre venit.

Datele publicate de eJobs România arată că aproximativ 8.000 de locuri de muncă active pe platformă au salariul afișat, adică 45% din totalul anunțurilor disponibile. Procentul este cu aproape 10% mai mare față de ultimele luni și marchează cea mai mare creștere a nivelului de transparență salarială din ultimii ani. După o perioadă de stagnare la aproximativ 35%, angajatorii au început să publice tot mai des salariile oferite, pe fondul pregătirilor pentru transpunerea directivei europene privind transparența salarială, care va deveni obligatorie și în România din luna iunie.

Cele mai deschise domenii în privința salariilor sunt retailul, serviciile, turismul, industria alimentară, transporturile, logistica și call-center-ele. La polul opus se află industriile în care salariile continuă să fie negociate mai discret: energie, IT, telecom, automotive și sănătate.

Joburile entry-level sunt cele mai transparente

Diferențele sunt și mai evidente atunci când vine vorba despre experiența candidaților. Joburile entry-level sunt cele mai transparente, 35,5% dintre anunțuri afișând salariul oferit. Pentru pozițiile care nu cer experiență, procentul este de 23%.

În schimb, pe măsură ce crește nivelul de senioritate, transparența scade drastic. Doar 18,6% dintre joburile mid-level afișează salariul, în timp ce la pozițiile senior procentul coboară la 6,4%. În cazul managerilor, doar 0,5% dintre anunțuri includ venitul oferit.

Reprezentanții platformei explică diferențele prin faptul că joburile entry-level au grile salariale mai apropiate între companii, în timp ce pentru specialiști și manageri apar variații importante în funcție de industrie, experiență și strategia fiecărui angajator.

Anunțurile cu salariul „la vedere” atrag mai multe aplicații

Potrivit eJobs, anunțurile care includ salariul generează cu până la 40% mai multe aplicări decât cele fără informații despre venit, semn că transparența salarială devine un criteriu decisiv pentru candidați.

Fenomenul este vizibil și în cazul joburilor externe. Aproape 10% dintre anunțurile publicate în prezent sunt pentru locuri de muncă din afara țării, iar tot mai mulți angajatori aleg să afișeze direct salariul pentru a atrage rapid candidați.

În acest moment, peste 18.000 de locuri de muncă sunt disponibile pe eJobs.ro, iar alte aproximativ 5.000 pe platforma iajob.ro, destinată candidaților care vor să se angajeze rapid, fără CV și fără proceduri complicate de recrutare.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul câștigă din parcurile industriale. Consiliul Județean încasează dividende de aproape 870.000 de lei de la Carfil și Metrom

Carfil Industrial Parc și Metrom Industrial Parc, companii aflate în subordinea Consiliului Județean Brașov, au încheiat anul 2025 pe profit și vor aduce aproape 870.000 de lei la bugetul județean sub formă de dividende.

Publicat

in

Cele două societăți comerciale aflate în subordinea Consiliul Județean Brașov, care administrează platforme industriale în județ, au încheiat anul 2025 pe profit, iar administrația județeană urmează să încaseze dividende de aproape 870.000 de lei.

Este vorba despre Metrom Industrial Parc SA și Carfil Industrial Parc SA, două companii care gestionează infrastructura industrială a județului și care au raportat rezultate financiare pozitive pentru anul trecut.

Potrivit documentelor supuse aprobării în ședința de plen a Consiliului Județean din 7 mai, Metrom Industrial Parc SA a înregistrat în 2025 un profit net de 779.730 de lei. Din această sumă, administrației județene îi revine un dividend de 379.869 de lei, reprezentând jumătate din profitul distribuibil.

La rândul său, Carfil Industrial Parc SA a raportat un profit net de peste un milion de lei, respectiv 1.039.987 de lei. Consiliul Județean Brașov va încasa de aici dividende în valoare de 490.086 de lei.

În total, cele două societăți vor aduce la bugetul județean suma de 869.955 de lei, bani care pot fi utilizați pentru investiții sau proiecte administrative.

În paralel, administrația județeană continuă procesul de reorganizare a celor două entități economice. Oficialii CJ Brașov au anunțat deja intenția de fuziune între Carfil și Metrom, măsură care ar urma să reducă cheltuielile administrative și să eficientizeze activitatea economică a celor două parcuri industriale.

Citește mai departe

Trending