S.C. Atlant Buliding SRL Brașov va construi căminul de 9 etaje al Școlii Profesionale Germane Kronstadt. Firma a câștigat licitația organizată de Primăria Brașov, contractul pentru execuția lucrărilor având o valoare de 20.152.714,02 lei fără TVA. Fondurile sunt asigurate din bugetul local.
Este un cămin pentru 306 elevi, cu săli de pregătire pentru elevi și profesori, cu cantină și alte săli anexe. A durat mult licitația, pentru că este un proiect complex, dar acum am ajuns în faza în care putem să dăm ordinul de începere a lucrărilor și pentru acest proiect, important pentru sistemul de învățământ din județul Brașov, dar, în primul rând, pentru cei peste 300 de elevi care vor avea un loc unde să fie cazați, unde să ia masa, unde să se pregătească în timpul zilei. Acest cămin va întregi campusul de pregătire a elevilor în învățământul tehnic dual, realizat de Primărie în parteneriat cu firme din zona metropolitană. Ca și la precedentele investiții, partenerii noștri privați vor asigura dotarea acestui cămin, pe principiul ,,pentru fiecare leu investit de Municipalitate, firmele vor investi tot un leu”. Doresc să le mulțumesc acestor firme, pentru că fără sprijinul lor învăţământul dual ar fi rămas doar în faza de intenţie. Odată cu construirea acestui cămin putem spune că Braşovul are, nu doar cel mai avansat program de educaţie în sistem dual, ci şi cele mai bune condiţii pe care le oferă tinerilor care vor deveni viitori angajaţi ai companiilor braşovene“, a declarat primarul George Scripcaru.
Potrivit inspectorului școlar general, Ovidiu Tripșa, la Școala Profesională Germană Kronstadt sunt școlarizați, în prezent, elevi din 19 județe din România.
Din datele pe care le avem, acolo sunt școlarizați elevi din 19 județe, iar această școală a devenit un model pentru învățământul dual și profesional. Ca atare, trebuie susținut acest învățământ, din toate punctele de vedere, didactic și administrativ, iată și al cazării elevilor. Această perioadă este una complexă, astfel încât cazarea elevilor, serviciile de cantină sunt foarte importante pentru dezvoltarea acestui sistem de învățământ”, a declarat Ovidiu Tripșa, inspector școlar general.
Căminul va avea 80 de camere și va fi construit în 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. La finalizarea construcției, firma care a câștigat proiectul va oferi o garanție de 60 de luni.
Despre cum va arăta căminul Școlii Profesionale Germane Kronstadt și detalii de execuție, AICI:
Fii primul care comentează