Ramai la curent!

Cotidian

Pianistul Horia Mihail este noul consilier al primarului, pe teme de cultură. Prima propunere: evaluare externă pentru instituţiile de cultură din Braşov

Publicat

in

Pianistul Horia Mihail, de la Filarmonica Braşov, este noul consilier pe cultură al primarului Braşovului, Allen Coliban. Acesta a fost prezentat ieri şi a expus câteva dintre ideile sale pentru revigorarea culturii braşovene în următoarea perioadă.

„Un nou consilier, un consilier care vine din nou din afara spectrului politic, un profesionist, un artist consacrat, totodată un manager cultural care și-a arătat aptitudinile și care a produs eveniment culturale relevante pentru România, nu numai pentru Brașov. Mă refer la Pianul Călător, la Duelul Viorilor, la Vioara lui Enescu, dar și la festivalul TamTam, care de doi ani de zile îmbogățește Brașovul din punct de vedere cultural. Avem nevoie de o mărire a ofertei culturale, a consumului cultural în Brașov, și de o profesionalizare, de o eficientizare a cheltuirii banului public și de tot ceea ce înseamnă performanță în cultură, inclusiv cu indicatori de performanță, evaluări periodice și multe altele. La final vorbim, de fapt, despre a avea ambiție și a avea relevanță pentru cultura brașoveană“, a spus Allen Coliban, primarul Brașovului, despre  noul său consilier. 

„Aceasta colaborare este o mare responsabilitate pentru mine. În ultimii doi ani am avut mai multe discuții cu qllen pe tema culturii iar acum încep să stabilesc, împreună cu cei cu care mă consult, un mome T-Zero pentru cultura braşoveană”, a spus Horia Mihail.

Acesta spune că are în plan o strategie pe aproximativ 90 de luni pentru cultura braşoveană, prima etapă, în perioada imediat următoare, fiind una de „diagnostic” şi de stabilire a direcţiilor de urmat.

Planul lui Horia Mihail: să aducă instituţiile de cultură în anul 2020

„Diagnosticul” despre care vorbeşte Horia Mihail are în vedere o analiză a activităţii tuturor instituţiilor de cultură din subordinea Municipalităţii, respectiv a Teatrului „Sică Alexandrescu”, a Operei, a Filarmonicii şi a Teatrului de Copii „Arlechino”.

„De exemplu, la Filarmonică, resursele și cheltuielile nu sunt optimizate. De asemenea, în instituțiile de cultură sunt proceduri și fișe de post care fac ca lucrurile să meargă mai mult sau mai puțin bine. Unele organigrame sunt din anii 1980 și apar multe locuri vacante. Sunt și proceduri interne destul de greoaie. De exemplu, pentru un contract repetitiv cu o persoană care asigură lunar servicii este nevoie de fiecare dată de referate și de o serie de documente. Cred că ar fi nevoie ca de o digitalizare a activității, iar pentru asta este nevoie de instruirea oamenilor. Încă mai sunt persoane în instituții care tastează cu două degete, cu câte unul de la fiecare mână”, a spus Horia Mihail.

Horia Mihail propune, totodată, şi o evaluare externă a instituţiilor de cultură din oraş, astfel încât plusurile şi minusurile să fe stabilite în mod echilibrat şi neutru.

 „Acum, evaluarea se face intern și în acest fel suntem cei mai buni dintre cei buni. În mod normal, într-o organizație există un număr mic de persoane care au performanțe deosebite”, a explicat Horia Mihail.

În domeniul infrastructurii, se va porni cu o mapare a spațiilor existente și analiza stării fizice în care se află (reparații, dotări suplimentare etc.), identificarea și pregătirea unor spații noi (clasice sau alternative), precum și cu o mapare a organizațiilor culturale bugetare și private.

Finanțarea pe termen scurt va proveni atât din fonduri de la bugetul local, cât și din programe de finanțare de tip AFCN. Va fi menținută schema de finanțare a proiectelor culturale independente de la bugetul local, dar finanțarea se va face pe categorii mai specifice de activități.

Strategia pe termen scurt, în contextul pandemiei, include și întâlniri cu  operatorii privați, pentru găsirea celei mai bune soluții de susținere a culturii în contextul actual. Sunt vizate și analize de risc pentru organizarea evenimentelor tradiționale, de tipul Zilelor Orașului sau Sărbătorii Junilor.

„Fiecare oraș, fiecare zonă, fiecare țară are nevoie de o strategie, pentru că acest concept foarte vast numit cultură este parte integrantă din existența și dezvoltarea fiecărei comunități în parte. Trebuie să ne imaginăm unde vrem să ajungem, și aplicând o strategie incluzivă, transparentă și care are responsabilitate să putem să ajungem în locul pe care ni-l propunem. O strategie nu poate avea impact atâta timp cât nu este completă, nu poate avea impact fără operaționalizare, fără indicatori de performanță, fără beneficii și măsurarea acestor beneficii. Nu știu ce i-a lipsit până acum Brașovului, dar în calitate de consumator cultural m-am simțit oarecum sărăcit (…). Brașovul este ca un fel de puzzle căruia îi lipsesc multe piese, cred că există foarte multe locuri în care se poate interveni, atât de către autorități, cât și de operatorii privați, Ceea ce m-ar interesa foarte mult începând cu viitorul apropiat este să existe un dialog și o cooperare de calitate între privați, instituțiile de stat și autorități. Trebuie gândite mai multe evenimente mari, cred că fiecare domeniu ar trebui să aibă un festival important. Sibiul are Festivalul de Teatru, care a devenit un eveniment important chiar la nivel european, Clujul are TIFF-ul, ne gândim și la festivaluri de tip Untold sau Neversea. Aș vrea ca Brașovul să fie un oraș care să vibreze, un oraș în care tinerii să fie atrași să gândească încă din liceu un viitor aici. Energia e bună, dar trebuie să construim și energia noastră, a locuitorilor, din toate punctele de vedere. (….) Cerbul de Aur este o tradiție a Brașovului, care ocupă timp de o lună de zile Piața Sfatului. Am discutat cu foarte mulți brașoveni, cu foarte mulți turiști și proprietari de afaceri din zonă. Se simt sufocați. Ce se va întâmpla? Probabil că Televiziunea Română, împreună cu Primăria, va lua o decizie în ce privește Cerbul de Aur. Probabil voi primi aceleași comentarii negative din partea TVR, însă părerea mea este că acest festival trebuie categoric reinventat“, a explicat Horia Mihail.

Cine este Horia Mihail?

Pianistul brașovean Horia Mihail este unul dintre cei mai apreciați și activi muzicieni români ai momentului. A debutat la vârsta de 10 ani, la Brașov, interpretând Concertul în Re major de J. Haydn. De atunci, a concertat de peste 1000 de ori cu majoritatea orchestrelor simfonice din România, inclusiv cu Filarmonica „George Enescu” din București și cu Orchestra Națională Radio. Cariera sa artistică cuprinde peste două mii de apariții pe mari scene ale lumii, pianistul susținând concerte și recitaluri solo sau de muzică de cameră în 27 de țări pe 5 continente.

Absolvent al Colegiului de Matematică și Fizică „Andrei Șaguna” din Brașov, Horia Mihail a studiat pianul întâi la Brașov, cu prof. Stela Drăgulin, apoi în cadrul Academiei de Muzică de la București cu prof. Constantin Ionescu-Vovu. După 14 ani de studii în România, pianistul a urmat cursurile Universității din Illinois. Aici, a studiat cu Ian Hobson, obținând, în 1995, după numai trei ani, diplomele de absolvire și de masterat. A continuat studiile cu în cadrul reputatului program Artist Diploma la Boston University. unde a studiat cu Anthony di Bonaventura.

Revenit în România după trei ani în care a fost profesor la aceeași instituție americană, Horia Mihail devine Solist Concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio în București și al Filarmonicii Brașov, roluri pe care le deține și în prezent. Este și director artistic al Filarmonicii Brașov și președintele Asociației ”Șaguniști pentru șaguniști”.

În ultimii 15 ani s-a dedicat revigorării muzicii clasice pe care o prezintă într-o manieră versatilă, modernă, publicului din toată țara. Este organizator al turneelor naționale „Pianul Călător“, „Duelul Viorilor“, „MusicON“, „Vioara lui Enescu“, „Stradivarius“, „Flautul de aur“, în special din sponsorizări provenite din mediul privat, turnee care au reprezentat o premieră în România. Totodată, Horia Mihail este fondatorul și directorul general al Festivalului TAMTAM, ajuns anul acesta la a doua ediție.

 

Cotidian

Tribunalul Brașov își deschide porțile pentru public. Elevii, studenții și cetățenii sunt invitați să descopere activitatea magistraților

Tribunalul Brașov organizează, pe 2 iulie 2026, o zi a porților deschise dedicată elevilor, studenților și tuturor celor interesați să înțeleagă mai bine activitatea magistraților și funcționarea sistemului judiciar.

Publicat

in

Brașovenii interesați să afle cum funcționează sistemul de justiție vor avea ocazia să pășească în culisele unei instituții-cheie a statului. Tribunalul Brașov organizează pe 2 iulie 2026, de la ora 11:00, o zi a porților deschise dedicată elevilor, studenților și tuturor cetățenilor care doresc să înțeleagă mai bine activitatea magistraților.

Evenimentul își propune să apropie publicul de actul de justiție și să ofere participanților o perspectivă directă asupra modului în care funcționează instanțele de judecată. Vizitatorii vor putea descoperi rolul judecătorilor și al personalului auxiliar, precum și etapele procesului judiciar.

Participarea este condiționată de o confirmare prealabilă, necesară pentru buna organizare a activităților. Persoanele interesate sunt invitate să își anunțe prezența la adresa de e-mail tr-brasov-info@just.ro.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovenii din Triaj, care trec pe sub strada Hărmanului, își iau doza de adrenalină. Modernizarea pasajului este la stadiul de documente

Pasajul pietonal din Triaj, care traversează strada Hărmanului și liniile de cale ferată, continuă să fie reclamat de locuitori din cauza iluminatului insuficient. Primăria Brașov anunță că pregătește modernizarea, însă lucrările nu vor începe prea curând.

Publicat

in

De când a fost construit, în urmă cu multe zeci de ani, pasajul subteran din Triaj, care trece pe sub strada Hărmanului și calea ferată a fost o zonă evitată de locuitorii din zonă. Locuitorii din zonă îl evitau, preferând să treacă ilegal strada, însă, după ce traficul rutier s-a intensificat, nu au mai avut de ales și au început să îl folosească. Îl folosesc și acum, însă experiența nu este deloc plăcută.

Oamenii care locuiesc în zonă spun că pasajul este întunecat, fiind aprinse becuri doar pe capătul dinspre Colegiul de Transporturi. În aceste condiții, cei care intră în acest pasaj se tem că, pe întuneric, pot fi atacați de tot felul de persoane. Ba mai mult, în cazul unor producerii unor astfel de evenimente, oamenii spun că identificarea autorilor este aproape imposibilă, având în vedere că nu există nici camere de supraveghere. Și dacă ar exista, ar fi inutile, având în vedere faptul că pasajul nu este iluminat.

Promisiuni din partea Primăriei Brașov: în viitor, pasajul va fi modernizat

Problema a fost prezentată autorităților locale, însă, în afara unor reparații minore, aspectul pasajului nu a fost schimbat. De altfel, nici pentru viitorul apropiat nu par să fie planuri concrete pentru acest pasaj. Conform informațiilor reprezentanților Primăriei Brașov, pentru modernizarea pasajului a fost pregătită documentația de autorizare a lucrărilor de intervenție (DALI). Și cam atât.

„Urmează să fie elaborat proiectul tehnic, apoi vor începe lucrările de modernizare”, au precizat reprezentanții municipalității.

Pprobabil, până la deschiderea șantierului vor mai trece luni bune, având în vedere că mai trebuie realizate destule documente și este nevoie de urmarea unor proceduri legale (obținerea acordurilor și avizelor, derularea licitației de lucrări).

Până atunci, poate nu ar strica măcar câteva becuri în plus, care să îi facă pe oameni să se simtă mai siguri în acest pasaj. Pentru becuri nu e nevoie nici de documentații, nici de licitații. Dacă nu se va realiza această intervenție minoră, când trec prin pasaj, oamenii vor continua să își ia doza de adrenalină…

Citește mai departe

Cotidian

Trenul chinezesc al CRRC, care a câștigat în instanță prezența în România, intră pe șine în această vară. Primele curse sunt anunțate spre Brașov

Trenul produs de compania chineză CRRC și operat de Astra Trans Carpatic a obținut autorizațiile necesare pentru punerea pe piață. După ani de litigii și controverse, garnitura este la un pas de primele curse comerciale, iar Brașovul se află printre destinațiile vizate

Publicat

in

Operatorul Astra Trans Carpatic va începe din vara acestui an, cel mai probabil, operarea trenului fabricat de CRRC Sifang, China pe Valea Prahovei, anunță Club Feroviar.

Un tren chinezesc care a stat ani la rând în centrul unei dispute juridice și politice este la un pas să intre în circulație în România. Compania Astra Vagoane Călători din Arad a obținut recent autorizațiile de tip și de punere pe piață din partea Autorității de Siguranță Feroviară Română (ASFR), astfel că momentul în care garnitura produsă de gigantul chinez CRRC va transporta primii pasageri este tot mai aproape.

Primele curse comerciale ar urma să fie operate de Astra Trans Carpatic, iar Brașovul se află printre primele destinații vizate pentru introducerea noului tren.

Pentru ca garnitura să poată intra efectiv în exploatare, mai este necesară obținerea certificatului de entitate responsabilă cu întreținerea, susține Clubferoviar.ro. Operațiunile de mentenanță vor fi realizate la uzina Astra Vagoane Călători din Arad, unde a fost deja amenajată o hală specializată, echipată cu infrastructura necesară pentru întreținerea trenurilor furnizate de constructorul chinez.

Reprezentanții companiei estimează că toate formalitățile ar putea fi finalizate în cursul lunii iulie.

„Sperăm ca aceasta să se întâmple în cursul lunii iulie. Pentru început trenul va fi pus în operare spre Brașov”, a declarat Marian Mihail Călin, director de dezvoltare al grupuluim, citat de clubferoviar.ro.

Brașovul, printre primele destinații ale noului tren

Dacă ultimele avize vor fi obținute conform calendarului estimat de operator, călătorii care circulă spre Brașov ar putea fi printre primii din România care vor testa noua garnitură.

Trenul este unul complet compatibil cu standardele europene de interoperabilitate (STI), ceea ce îi permite să circule pe rețeaua feroviară europeană în condițiile impuse de legislația comunitară.

Un proiect care a declanșat unul dintre cele mai controversate litigii din transportul feroviar

Drumul trenului CRRC către România a fost însă departe de a fi unul simplu. În 2021, asocierea formată din Astra Vagoane Călători și producătorul chinez CRRC Qingdao Sifang a participat la licitația organizată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) pentru achiziția a 20 de trenuri interregionale, contract extins ulterior la 37 de unități.

La scurt timp după depunerea ofertelor, Guvernul a adoptat o ordonanță care limita accesul companiilor din state terțe la anumite proceduri de achiziții publice finanțate din fonduri europene și naționale. În baza acestei reglementări, asocierea româno-chineză a fost exclusă din competiție. Decizia a fost contestată în instanță, iar disputa a ajuns până la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

La acel moment, premier al României era Florin Cîțu (PNL), iar ministru al transporturilor, Cătălin Drulă (USR).

Curtea de Justiție a UE a dat câștig de cauză companiei chineze

Judecătorii europeni au stabilit că România nu putea introduce unilateral o astfel de restricție într-un domeniu reglementat la nivel comunitar. Hotărârea Curții Europene de Justiție a devenit punctul de plecare pentru reluarea procesului în România, unde Curtea de Apel București a analizat legalitatea excluderii asocierii CRRC – Astra Vagoane Călători din procedura de achiziție.

După mai multe amânări și aproape doi ani și jumătate de procese, instanța a decis anularea raportului prin care oferta fusese exclusă din licitație. Decizia este definitivă și confirmă faptul că eliminarea companiei din procedură nu a respectat cadrul legal aplicabil la acel moment.

Citește mai departe

Trending