Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, recomadări pentru a evita carantinarea Braşovului

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov face mai multe recomandări centrelor comerciale din judeţ, pentru organizarea fluxului de intrare-ieşire, pentru a reduce riscul infecţiilor cu COVID-19. Recomandările vin în contextul în care judeţul Braşov a ajuns ieri la o incidenţă de 6,62 de cazuri de COVID-19 la 1000 de locuitori.

Potrivit recomandărilor CJSU centrele comerciale trebuie să se organizeze fluxurile de intrare-ieşire astfel încât să existe două sensuri bine delimitate, cu păstrarea distanței de minim  un metru între persoane, precum și  cu limitarea numărului de persoane astfel încât să nu se creeze aglomerări.

De asemenea, prin hotărârea adoptată ieri de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă se recomandă sălilor de fitness și aerobic să respecte cu strictețe Ordinul comun al ministrului Tineretului și Sportului și al ministrului Sănătății nr. 1.219/1.634/2020, pentru aprobarea regulamentelor privind condiţiile necesar a fi respectate pentru accesul  în bazele sportive, în vederea practicării sporturilor individuale în aer liber, pentru reluarea activităţii de nataţie în bazinele acoperite  şi în aer liber din România, în vederea desfăşurării activităţilor sportive în spaţii închise, respectiv desfăşurării activităţilor de pregătire fizică în săli de fitness şi aerobic.

Hotărârea prevede, de asemenea, că instituțiile abilitate pentru efectuarea de verificări în ceea ce privește respectarea măsurilor privind prevenirea și combaterea COVID-19 vor proceda la intensificarea acțiunilor de control la operatorii economici menționați.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.