PNL, USR PLUS și UDMR au căzut de acord asupra împărțirii ministerelor. Cum va arăta Guvernul Florin Cîțu

Liderii PNL, USR și UDMR au ajuns la un acord, vineri seara, pentru formarea unei coaliții de guvernare. Propunerea de premier este actualul ministru de Finanțe, Florin Cîțu, vor fi doi vicepremieri, iar Guvernul va avea 18 ministere. PNL va conduce 9 ministere, între care Finanțe, Apărare, Externe, Interne și Educație, USR – 6 ministere, între care Justiția, Sănătatea, Transporturile și Fondurile Europene, iar UDMR – 3 ministere.
 
În ceea ce priveşte cele două funcții de preşedinte de la Parlament, preşedinte al Senatului va fi desemnat un reprezentant USR-PLUS, iar șefia Camerei Deputaţilor va reveni PNL.
 
Negocierile au început în jurul orei 9.00 și s-au încheiat după ora 19.00, iar la final liderii celor trei partide – Ludovic Orban, Dan Barna, Dacian Cioloș și Kelemen Hunor -, alături de Florin Cîțu, au susținut declarații de presă comune.
 
Conform liderilor celor 3 partide, portofoliile vor fi repartizate astfel:
  • Ministerul Apărării Naţionale – PNL
  • Ministerul de Externe – PNL
  • Ministerul Finanţelor Publice – PNL
  • Ministerul de Interne – PNL
  • Ministerul Educaţiei Naţionale – PNL
  • Ministerul Energiei – PNL
  • Ministerul Agriculturii – PNL
  • Ministerul Culturii – PNL
  • Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale – PNL
  • Ministerul Justiţiei – USR-PLUS
  • Ministerul Transporturilor – USR-PLUS
  • Ministerul Sănătății – USR-PLUS
  • Ministerul Fondurilor Europene – USR-PLUS
  • Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării – USR-PLUS
  • Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului – USR-PLUS
  • Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – UDMR
  • Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor – UDMR
  • Ministerul Sportului şi Tineretului – UDMR

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.