Sănătate
Consultaţii la distanţă, cu medicul de familie şi medicul specialist, până la 31 martie
Executivul a aprobat, în ședinta de la sfârșitul anului, o hotărâre de guvern privind prelungirea termenului de acordare a consultaților la distanță. Conform documentului, la fel ca în cazul programelor naționale de sănătate, Contractul –Cadru care reglementează condițiile de acordarea a asistenței medicale, medicamentelor și dispozitivele medicale se prelungește până la 31 martie 2021.
Mai mult, se asigură cadrul legal pentru decontarea serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale contractate pentru trimestrul I al anului 2021, care se va realiza prin acte adiţionale la contractele derulate în anul 2020 de casele de asigurări de sănătate cu furnizorii.
În contextul epidemiei cu virusul SARS-CoV-2, tot până la 31 martie 2020 vor fi introduse reglementări pentru asigurarea unui acces neîntrerupt și facil al pacienților la asistență medicală.
Nu este necesară prezentarea biletului de trimitere
Astfel, vor putea fi acordate, în continuare consultaţii medicale la distanţă acordate în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare, și vor fi validate fără a fi necesară utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia deoarece sunt considerate consultaţii acordate în regim off-line.
Și serviciile de sănătate conexe actului medical furnizate de psiholog şi logoped prevăzute în pachetul de servicii de bază din asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice pot fi acordate şi la distanţă – prin mijloace de comunicare la distanţă.
Pentru consultaţiile la distanţă din ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice, inclusiv pentru specialitatea clinică medicină fizică şi de reabilitare, precum şi cele de îngrijiri paliative în ambulatoriu nu va fi necesară prezentarea biletului de trimitere.
Opt consultaţii pe oră
De asemenea, pacienţii simptomatici, pentru manifestări clinice sugestive pentru COVID-19, vor beneficia, în continuare, de consultaţii, inclusiv consultaţii la distanţă ce pot fi realizate prin orice mijloace de comunicare, care pot fi acordate de medicii de familie şi de medicii de specialitate din ambulatoriul clinic, cu încadrarea în numărul maxim de 8 consultaţii/oră.
Numărul maxim de consultaţii acordate la nivelul furnizorilor de servicii medicale în asistenţa medicală primară şi din ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice va fi de maximum 8 consultaţii pe oră/medic, cu posibilitatea acordării de către medicul de familie a două consultaţii/lună/pacient cu boli cronice.
Prin derogare de la legislația în vigoare:
a) medicul de familie va putea iniția tratamentul specific şi în absenţa unei scrisori medicale emise de medicul din ambulatoriul de specialitate/spital pentru o parte din medicamentele din lista de compensate și gratuite;
b) medicul de familie va avea permisiunea de a emite prescripţie medicală în continuare pentru pacienţii cu boli cronice cu schemă terapeutică stabilă, în baza documentelor medicale care au fost emise pacientului de către medicul specialist – scrisoare medicală şi/sau confirmarea înregistrării formularului specific de prescriere, şi pentru medicamentele care se prescriu de către medicii specialişti în conformitate cu limitările de prescriere. Fac excepţie medicamentele/materialele sanitare utilizate în cadrul programelor naţionale de sănătate curative care se eliberează exclusiv prin farmaciile cu circuit închis ale unităţilor sanitare cu paturi, în condiţiile stabilite prin normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative.
Mai mult, medicii din spital vor elibera, dacă situaţia o impune, la externarea asiguratului, prescripţie medicală pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală în ambulatoriu pentru maximum 90/91/92 de zile, cu excepţia medicamentelor ce fac obiectul contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat pentru care durata de prescriere este de până la 30 de zile
Cotidian
Cetatea Făgăraș, iluminată în portocaliu de Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului: „Nu sunteți singuri!”
Cetatea Făgăraș va fi iluminată în această seară de 4 februarie, în culoarea portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului, într-un gest de solidaritate cu persoanele diagnosticate cu această boală și cu familiile acestora.
Anunțul a fost făcut de conducerea Cetății Făgăraș, care a precizat că demersul face parte dintr-o campanie de conștientizare menită să transmită un mesaj de susținere comunității.
„Ne alăturăm campaniei dedicate sprijinirii persoanelor diagnosticate cu cancer și familiilor acestora, transmițând mesajul de solidaritate «Nu sunteți singuri!» către toți cei care se confruntă cu această boală”, au transmis reprezentanții instituției.
Un gest simbolic, posibil datorită lucrărilor de reabilitare
Iluminarea simbolică a Cetății Făgăraș are o semnificație aparte, fiind prima dată când monumentul este pus în valoare pentru susținerea unei cauze sociale. Acest lucru a devenit posibil din punct de vedere tehnic în urma lucrărilor de reabilitare, care au inclus și modernizarea sistemului de iluminat.
4 februarie – Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului
Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului este marcată anual pe 4 februarie, având ca obiectiv creșterea gradului de informare, prevenție și susținere a persoanelor afectate de cancer, prin implicarea comunităților locale și a instituțiilor publice din întreaga lume.
Cancerul rămâne una dintre principalele cauze de mortalitate, atât la nivel global, cât și în România. Potrivit estimărilor bazate pe date GLOBOCAN, în țara noastră se înregistrează anual peste 100.000 de cazuri noi de cancer, cu o tendință ușor ascendentă.
În anul 2023, numărul deceselor cauzate de cancer a depășit 56.200, boala reprezentând a doua cauză de mortalitate, după afecțiunile cardiovasculare. Mortalitatea standardizată este cu aproximativ 3% peste media Uniunii Europene, iar în rândul bărbaților este cu 10% mai mare decât media europeană.
Totodată, prevalența cancerului este în creștere, cu peste 560.000 de pacienți aflați în evidențele medicale în 2024, tendință estimată să continue și în următorii ani.
Printre cele mai frecvente forme de cancer în România se numără cancerul colorectal, de sân, pulmonar și de prostată. În același timp, cancerul de col uterin rămâne o problemă majoră de sănătate publică, România înregistrând cea mai mare incidență și mortalitate din Uniunea Europeană, în principal din cauza diagnosticării tardive și accesului limitat la screening și vaccinare HPV.
Investitii
Spitalul Orășenesc Victoria va avea o secție de îngrijiri paliative cu 26 de paturi, printr-un proiect cu fonduri europene
Spitalul Orășenesc din Victoria își va extinde gama de servicii medicale prin înființarea unei secții de îngrijiri paliative, investiția fiind realizată printr-un program cu finanțare europeană, în cadrul Programului Sănătate 2021–2027. Investiția pentru amenajarea secției se ridică la aproape 5 milioane de lei.
În prezent, spațiile destinate noii secții sunt în curs de amenajare și modernizare, însă pentru ca unitatea să devină operațională este necesară achiziția dotărilor medicale și nemedicale, care nu sunt asigurate la acest moment.
Licitație de aproape 5 milioane de lei pentru dotarea secției
Pentru echiparea noilor spații, Primăria Victoria a lansat deja o licitație publică, valoarea estimată a contractului fiind de 4.926.819 lei.
Prin acest contract urmează să fie achiziționate:
- paturi și mobilier medical;
- echipamente pentru monitorizare și evaluare clinică;
- dotări pentru activități suport și logistică;
- ploscar automat;
- mobilier nemedical pentru spații administrative și de suport.
De la 5 la 26 de paturi pentru îngrijiri paliative
Potrivit reprezentanților Primăriei Victoria, proiectul vine ca răspuns la nevoia majoră de servicii medicale paliative într-o zonă în care accesul la acest tip de îngrijire este limitat. În prezent, Spitalul Orășenesc Victoria dispune de un compartiment de îngrijiri paliative cu doar 5 paturi, capacitate considerată insuficientă pentru a acoperi cererea existentă.
„Prin implementarea proiectului se urmărește dezvoltarea și operaționalizarea unei secții de îngrijiri paliative cu internare continuă, configurată pentru 26 de paturi, în vederea furnizării de servicii paliative de nivel 3, conform clasificării Ministerului Sănătății”, se arată în caietul de sarcini aferent licitației.
Servicii medicale specializate, la standarde moderne
Produsele care fac obiectul achiziției sunt destinate dotării spațiilor medicale, administrative și de suport ale noii secții și sunt necesare pentru desfășurarea activităților de îngrijire paliativă, monitorizare clinică, suport logistic și administrativ, în conformitate cu fluxurile funcționale stabilite prin documentația tehnico-economică a proiectului.
Cotidian
Codin Maticiuc și Fundația Metropolis se retrag pentru a doua oară de la Oncologia Spitalului Județean Brașov. Peste 560.000 de euro, din donații, rămân disponibili pentru un nou proiect medical local
Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov nu va mai fi reabilitată din donații, printr-un proiect al Fundației Metropolis, aceasta fiind a doua retragere a ONG-ului de la investiția anunțată pentru Corpul B al Pavilionului Mârzescu.
Anunțul a fost făcut marți, 3 februarie, chiar în fața clădirii care urma să intre în renovare, de către Codin Maticiuc, președintele Fundației Metropolis. Acesta a explicat că decizia vine în contextul în care Consiliul Județean Brașov – structură de care aparține întreg Spitalul Clinic Județean de Urgență – urmează să deruleze lucrări ample de reabilitare a imobilului, investiția publică fiind estimată la peste 60 de milioane de lei.

Ce lucrări voia să facă Fundația Metropolis la Oncologie
La Staționarul Mârzescu, Fundația Metropolis își propusese reabilitarea completă a spațiilor interioare din secția de oncologie, inclusiv: refacerea instalațiilor, realizarea unei instalații de gaze medicale, amenajarea de toalete în fiecare salon.
Reprezentanții fundației au precizat că, în acest corp de clădire, nu au mai fost efectuate reparații majore de aproximativ 40 de ani, iar necesarul de investiții era estimat la un milion de euro.

„Am strâns peste 500.000 de euro și eram convinși că vom reuși să adunăm și diferența. Apoi am aflat din presă că acest corp va fi reabilitat cu 12 milioane de euro. Este un lucru care mă bucură foarte tare. Îmi place când statul face mai mult decât noi, ONG-urile. În astfel de lupte cu statul vreau să fiu înfrânt întotdeauna”, a declarat Codin Maticiuc.
Banii rămân în Brașov: se caută un nou proiect
În urma retragerii, suma de 564.907 euro, provenită exclusiv din donații, rămâne disponibilă pentru un nou proiect medical în Brașov. Președintele Fundației Metropolis a precizat că nu ia în calcul mutarea fondurilor în alte orașe, deși ar fi o variantă mai simplă din punct de vedere logistic.
„Nu vreau ca banii să plece din Brașov. Oamenii au donat pentru oncologie. Vreau să discut cu donatorii și cu managerii spitalelor din Brașov, pentru a găsi cel mai potrivit proiect. Sunt peste 500.000 de euro și sunt convins că vom găsi ceva relevant”, a declarat Maticiuc, precizând că decizia finală va fi luată în aproximativ două luni.
El a mai menționat că va fi ales un spital performant, cu o echipă medicală consolidată, capabilă să susțină un proiect de impact.
Managerul Spitalului Județean: „Pacienții oncologici nu au condițiile pe care le merită”
La fața locului a fost prezent și managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Dan Grigorescu, care a recunoscut că, în prezent, pacienții oncologici nu beneficiază de condiții adecvate.
Acesta a lansat o invitație către conducerea Fundației Metropolis pentru reluarea dialogului:
„Spitalul Județean nu se retrage din acest parteneriat. Cred că este necesar să reluăm discuțiile suspendate și să ajungem la o decizie corectă, în urma unei analize comune”, a declarat managerul SCJU Brașov.
Reprezentantul fundației a subliniat, însă, că prioritară va fi consultarea donatorilor, înainte de orice decizie finală.
Investiția Consiliului Județean Brașov
Reamintim că, în ședința din 29 ianuarie, plenul Consiliului Județean Brașov a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea Corpului B al Pavilionului Mârzescu. Valoarea totală a investiției este de 60.172.218 lei (cu TVA), iar durata de implementare este de 24 de luni, proiectul incluzând:
- consolidarea clădirii,
- refacerea completă a spațiilor interioare,
- modernizarea instalațiilor,
- montarea de generatoare electrice,
- amenajarea unei parcări.
-
Cotidian7 ore agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Cotidian8 ore agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Stiri Brasov5 ore agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
-
Educație5 ore agoBrașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
-
Prima Pagina3 zile agoTurturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor
-
Cotidian7 zile agoConstatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă
-
Cotidian5 zile agoIAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române
-
Cotidiano lună agoAccident tragic în Valea Arpașu Mare. Au intervenit salvatorii montani de la Victoria, Râșnov și Brașov, dar nu au mai putut face nimic pentru victime
