Ramai la curent!

Sănătate

Valabilitatea cardurilor naționale de sănătate, prelungită cu 7 ani

Publicat

in

Valabilitatea cardurilor naționale de sănătate emise până la 31 decembrie 2014 a fost prelungită cu 7 ani. „Soluția de prelungire a certificatelor inscripționate pe cardurile naționale va face economii substanțiale, de peste 30 de milioane de euro, binevenite în perioada dificilă pe care o traversăm, în care există o presiune financiară suplimentară în sistemul de sănătate determinată de pandemie”, a motivat Adela Cojan, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
 

Guvernul a aprobat o Hotărâre ce prevede că, începând cu luna iulie 2020, se generează și se rescriu noi certificate digitale pentru cardurile naționale de asigurări de sănătate emise până la data de 31 decembrie 2014. Termenul de valabilitate al acestor carduri este de 7 ani de la data rescrierii certificatului.

Această reglementare vine în contextul în care valabilitatea certificatelor inscripționate pe cardurile naționale de asigurări de sănătate ar fi expirat în anul 2020 pentru aproximativ 4,2 milioane de carduri, urmând ca în anul 2021 să expire alte 10 milioane de carduri.

Costurile acestei soluții sunt în valoare de aproximativ 550 mii lei, față de 165,4 milioane lei, cât ar fi costat retipărirea a 14,2 milioane de carduri de sănătate, arată Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Hotărârea aprobată de Guvern degrevează bugetul Ministerului Sănătății pentru anii 2020 – 2021 de cheltuielile de tipărire a cardurilor a căror valabilitate expiră în această perioadă, precum și bugetul Fondului național de asigurări sociale de sănătate de cheltuielile aferente distribuției acestora.

Scrierea noului certificat pe CIP-ul cardului se va face în mod automat. La nivelul aplicației furnizorului de servicii medicale, în momentul introducerii cardului în cititor, sistemul va detecta certificatul expirat și îl va înlocui fără nicio intervenție a furnizorului.

 

Prima Pagina

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov caută o firmă care să preia deșeurile periculoase. În doi ani ar urma să plătească cel mult 3 milioane de lei

Publicat

in

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov ar putea plăti cel mult 3.069.492 lei, fără TVA, pentru preluarea deșeurilor periculoase rezultate din urma activității medicale.

Suma reprezintă costul estimat pentru doi ani, perioadă în care este estimată o cantitate totală de 1.800 de kilograme de deșeuri.

Pentru semnarea unui contract cu o firmă de specialitate, unitatea sanitară a lansat o licitație pe platforma electronică de achiziții publice, astfel că valoarea serviciilor ar putea scădea.

Conform anunțului licitației, firma care va obține contractul va trebui să preia deșeurile periculoase din spațiile de depozitare din pavilioanele spitalului. Pe lista deșeurilor periculoase sunt incluse medicamente, instrumentar medical, resturi organice umane, obiecte de îmbrăcăminte, echipament de protecție sau sumstanțe chimice. Acestea vor fi preluate de operator și neutralizate cu respectarea condițiilor impuse de legislație.

Citește mai departe

Investitii

Lucrări întârziate la Pavilionul din Zărnești al Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov. Pacienții vor sta până la finalul anului la Căminul pentru persoane vârstnice din Noua

Publicat

in

Încheiat pentru o perioadă de un an, respectiv 11 iunie 2025 – 11 iunie 2026, protocolul încheiat între Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov și Direcția de Asistență Socială Brașov va fi prelungit până la data de 31 decembrie 2026.

În baza acestui protocol, pacienții internați la Pavilionul din Zărnești al spitalului brașovean au fost mutați temporar în mai multe spații din Căminul pentru Persoane Vârstnice Brașov, astfel încât să se asigure front de lucru pentru firma care reabilitează clădirea de la Zărnești.

Prelungirea acestui protocol urmează să fie aprobată în ședința de plen a Consiliului Județean Brașov din 7 mai, dar și de Consiliul Local Brșaov, cel mai probabil în ședința de plen din luna mai.

Lucrările vor fi gata în luna iulie

Solicitarea de prelungire a protocolului a fost depusă la Consiliul Județean Brașov de conducerea Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie, care a anunțat că  lucrările de reabilitare a clădirii din Zărneşti nu au fost finalizate până în prezent, termenul estimat pentru rerminarea acestora acestora fiind data de 31 iulie 2026.

„Ulterior finalizării lucrărilor, pentru reluarea activității în locaţia din Zărneşti este necesară parcurgerea procedurilor legale privind obținerea autorizației de securitate la incendiu (ISU) şi a autorizației sanitare de funcționare, demersuri care necesită un interval suplimentar de timp. În vederea asigurării continuității activității medicale şi a serviciilor acordate pacienților internați în cadrul Secției Psihiatrie Cronici Zărneşti, vă rugăm să analizați şi să aprobați prelungirea duratei Protocolului de colaborare până la data de 31 decembrie 2026”, au precizat reprezentanții spitalului brașovean.

Secţia exterioară din Zărneşti a spitalului a intrat reabilitare la începutul anului trecut. Prin acest proiect se realizează lucrări de eficientizare energetică a clădirii cu parter, două etaje şi pod, în care sunt internaţi pacienţii. 

Pentru finanţarea lucrărilor la clădirea de la Zărneşti, Consiliul Judeţean Braşov a obţinut o finanţare europeană nerambursabilă, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. 

Citește mai departe

Prima Pagina

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, suspiciuni de fraudă și corupție în timpul pandemiei de COVID-19. Parchetul European investighează un contract de 1,5 milioane de euro

Procurorii europeni investighează un posibil caz de corupție și fraudă într-o achiziție de echipamente medicale din pandemie, cu percheziții în București, Brașov și Mureș.

Publicat

in

O anchetă de amploare coordonată de Parchetul European – biroul din Cluj-Napoca – scoate la iveală suspiciuni serioase de corupție și fraudă în achizițiile publice de echipamente medicale derulate în perioada pandemiei, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

Investigația vizează un contract de aproximativ 1,5 milioane de euro, atribuit în 2021, în plină criză sanitară. Potrivit procurorilor europeni, există indicii că documentația de atribuire ar fi fost „ajustată” astfel încât să avantajeze o firmă anume, care ulterior a și câștigat licitația. În acest context, anchetatorii suspectează că reprezentanții companiei ar fi oferit mită unor funcționari publici din cadrul Spitalului Județean de Urgență Brașov, pentru a se asigura că procedura de achiziție este organizată în favoarea lor. Mai mult, potrivit EPPO, citat de Mediafax, există bănuiala că unii dintre funcționarii implicați ar fi cerut și primit un comision de aproximativ 5% din valoarea contractului.

Percheziții la București, Brașov și Mureș

Săptămâna trecută, au avut loc percheziții în București, Brașov și Mureș, unde au fost ridicate documente și echipamente electronice relevante pentru dosar.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Inspectoratul General al Poliției Române, prin structurile specializate în investigarea criminalității economice, precum și al inspectoratelor județene de poliție din Brașov și Mureș.

Ancheta este în desfășurare, iar toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală decizie definitivă a instanței.

Citește mai departe

Trending