Ramai la curent!

Stiri Brasov

GALERIE FOTO. Expoziție permanentă și 36 de concerte de orgă, la Biserica Neagră

Publicat

in

desc orga

A 62-a stagiune a concertelor estivale de orgă de la Biserica Neagră va fi deschisă în 3 iunie 2014, şi va sta sub semnul aniversării a 175 de ani de la inaugurarea orgii  Buchholz. Vor fi 36 de concerte ce se vor desfăşura în perioada 3 iunie – 30 septembrie.

În iunie și septembrie, concertele vor avea loc în fiecare marţi, începând cu ora 18.00, iar în luna august, acestea se vor desfășura în zilele de marți, joi și sâmbătă, de la aceeași oră.  Pe parcursul stagiunii, alături de organiştii braşoveni, vor mai concerta muzicieni din ţară  şi străinătate, care vor prezenta un program muzical divers. Concertele durează, în medie, 30 de minute, iar biletul de intrare este de 10 lei, copiii cu vârsta mai mică de 7 ani şi elevii (în baza carnetului de elev) beneficiind de gratuitate.

[scrollGallery id=146]

Orga Buchholz se află în condiţia sa originală, aşa cum a construit-o meşterul Carl  August Buchholz din Berlin între anii 1836-1839. Contractul semnat de comunitatea evanghelică din Braşov şi constructorul berlinez în anul 1835 a fost în valoare de 10.224  de taleri, iar durata de execuţie a fost stabilită la 3 ani de la începerea lucrărilor în 1836.  Atunci, orga de la Braşov se număra printre primele cinci orgi ale Europei ca  mărime.  Instrumentul s-a păstrat în starea iniţială datorită faptului că tuburile originale nu s-au pierdut şi nu au fost înlocuite, iar micile modificări întreprinse în timp au fost anulate mai târziu.

Acordajul şi presiunea vântului originale au fost aduse la starea iniţială. Materialele folosite pentru construirea orgii sunt de cea mai bună calitate: cositor englez curat şi aliaj berlinez de cositor (75%) si plumb (25%), metal de orgă bun, lemn de conifere,  molid, stejar fără noduri, arcuri de alamă, piele de calitate înaltă etc. Clapele sunt acoperite cu fildeş, cele superioare sunt din lemn de abanos, iar numele registrelor sunt inscripţionate pe porţelan şi acoperite cu sticlă. Ornamentele (consolele, turnurile şi frontoanele) sunt prevăzute cu sculpturi deosebite din lemn de tei aurit.

Date tehnice:

  • 3.993 de tuburi distribuite pe 84 de rânduri de tuburi;
  • 4 manuale şi 1 pedalier;
  •  9 foale dispuse în spatele orgii, într-o cameră separate;
  • 63 de registre sonore şi 76 de manete ;
  • 12 lăzi de vânt pentru aerul comprimat
  • cel mai mare tub – aprox. 9 m, iar cel mai cel mai mic tub – 2 cm;
  • gama de frecvenţe: 17 Hz – 12,8 kHz.

Pe lângă această orgă, la Biserica Neagră mai există alte trei instrumente, printre care orga de la Rupea, a cărei restaurare a fost încheiată anul trecut.

Istoria bisericii și scurte povestiri

desc muzeu

În anii 1973 şi 1984, în cele două pronaosuri de pe latura de vest a Bisericii Negre, existau două expoziţii de documentare: una dintre acestea era dedicată istoriei lăcașului de cult, cealaltă, personalităţii lui Johannes Honterus. Cele două expoziţii au fost accesibile publicului până în urmă cu doi ani, însă trecerea timpului a dus la îngălbenirea şi deteriorarea materialelor, motiv pentru care exponatele au fost retrase. De luni a fost deschisă noua expoziție, una de documentară, vizitatorului fiindu-I prezentate informații (în limbile română, engleză și jgermană), scurte povești prin care sunt explicate anumite evenimente sau decizii sau imagini de epocă.

[scrollGallery id=147]

Există chiar și o secțiune dedicate copiilor, micuții având astfel posibilitatea de a face  face cunoştinţă cu istoria Bisericii Negre prin intermediul unor ilustraţii realizate manual, concepute special pe înţelesul lor. Expoziţia este accesibilă publicului în interiorul intervalelor orare în care este deschisă Biserica Neagră.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Dezbatere hibrid despre dezvoltarea Centrului Civic. Punctul fierbinte: Viitoarea Catedrală ortodoxă

Primăria Brașov organizează pe 27 mai o dezbatere publică în format hibrid privind noul PUZ al Centrului Civic, document care include și viitoarea catedrală ortodoxă. Subiectul a stârnit numeroase reacții în comunitate, iar autoritățile susțin că proiectul real prevede o construcție de maximum 25 de metri înălțime.

Publicat

in

Miercuri, 27 mai, începând cu ora 9.00, primăria organizează o întâlnire publică, în format hibrid, cu proprietarii din această zonă și cu brașovenii interesați de reglementările cuprinse în proiectul de plan urbanistic zonal. Anunțul a fost făcut azi, de biroul de comunicare al Primăriei Brașov, în urma centralizării propunerilor venite din partea cetățenilor. Unul dintre punctele sensibile ce vor fi discutate în cadrul dezbaterii este viitoarea catedrală ortodoxă din Centrul Civic, pe care mulți brașoveni au avut puncte de vedere divergente.

Dezbatere în sistem hibrid. Cei interesați pot participa și pe Zoom

Având în vedere că numărul de locuri din Sala de Consiliu a Primăriei Brașov, unde va avea loc dezbaterea,este limitat, intâlnirea se va desfășura în sistem hibrid. Pentru a participa la întâlnire pe platforma ZOOM, cei interesați trebuie să completeze formularul de înscriere: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfIQLUlv6vf_ILFjxOF6UUbUeX95iXO2XoBGo0EozyapFBsqQ/formResponse .

În cadrul formularului se regăsesc toate informațiile importante pentru a putea participa la întâlnire, atât cele referitoare la reglementările urbanistice propuse, propunerile cetățenilor, cât și obligațiile legale pe care municipalitatea trebuie să le pună în practică.

Primăria Brașpov, obligată de instanță să aibă un PUZ la zi pentru Centrul Civic

Elaborarea acestui plan urbanistic, dincolo de necesitatea adaptării obiectivelor de dezvoltare ale zonei la situația prezentă, este și o obligație legală, având în vedere că instanța de judecată a stabilit că municipalitatea trebuie să modifice sau să adopte un nou PUZ care să includă și construirea unei catedrale ortodoxe, stabilind, totodată, zona în care va fi edificată și suprafața terenului pe care va fi construită.

„Obligă pârâtul Consiliul Local al Municipiului Braşov să modifice sau să elaboreze un nou PUZ pentru zona Centrul Civic cu respectarea dreptului de concesiune al reclamantei rezultat din contractul de concesiune nr. 4009/1993, prin repoziționarea terenului concesionat în vederea realizării obiectivului Catedrala Înălţarea Domnului pe amplasamentul indicat în Anexa 22 a Completării raportului de expertiză (…) ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Obligă pârâtul Consiliul Local Braşov la aprobarea PUZ rezultat conform alineatului precedent” – se precizează în hotărârea instanței.

Primăria Brașov: „Înălțimea maximă a catedralei va fi de 25 de metri”

Reprezentanții Primăriei Brașov susțin, în plus, că simulările cu AI apărute în spațiul public, ce indicau că viitoarea catedrală ar avea o înălțime de proape 100 de metru nu sunt reale.

„Unul dintre subiectele discutate în spațiul public a fost cel al viitoarei catedrale. Dacă în privința amplasamentului lucrurile sunt foarte clare, conform hotărârii judecătorești definitive, în privința construcției au apărut mai multe informații care nu  aveau legătură cu realitatea. De aceea beneficiarul a pregătit un concept, care poate fi consultat aici, pentru a răspunde întrebărilor unei părți a brașovenilor. Conform acestui proiect, înălțimea maximă a catedralei va fi de 25 de metri, fără nici o legătură cu simulările AI care vorbeau despre o catedrală de 100 de metri”, a transmis Primăria Brașov, într-un comunicat de presă.

Documentația completă a proiectului de PUZ, atât partea scrisă, cât și partea desenată, poate fi consultată pe următorul link: https://www.brasovcity.ro/detalii-articol/urbanism/anunt-nr-35469-din-2026-privind-informarea-si-consultarea-publicului-8211-etapa-elaborarii-propunerilor-8211-plan-urbanistic-zonal-8222-centrul-civic-8221-brasov/MzU4MzU

Sute de propuneri de modificarea PUZ-ului, transmise în perioada de consultare publică

În această etapă, de consultare publică a proiectului, au fost transmise câteva sute de propuneri de modificare sau completare a documentației de urbanism. Ca urmare a procesării observațiilor și propunerilor exprimate, municipalitatea, alături de echipa de specialiști implicată în elaborarea documentației de urbanism, a stabilit mai multe categorii tematice distincte. Pentru a veni în sprijinul celor care vor să participe la această întâlnire, îi invităm să le consulte, cu precizarea că acestea deja au intrat în etapa  de evaluare a proiectantului.

După finalizarea acestei proceduri, inclusiv analiza propunerilor venite în cadrul întâlnirii de mâine, proiectul de PUZ va fi supus și procedurii de transparență decizională, conform Legii nr. 52/2003.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. Capturarea albinelor care „ocupă abuziv” o casă, o operațiune complicată. Anul acesta, în Brașov au fost două intervenții

Publicat

in

Albinele și viespile pot fi „musafiri nedoriți” într-o casă. Insectele își amenajează un cuib, apoi încep să zboare prin zonă, devin agasante, intră în case și, dacă se simt amenințate, îi pot înțepa pe locatari. Pentru a-i scăpa pe brașoveni de această problemă intervine un angajat al municipalității, Viorel Mihai, care este și apicultor. El spune că anul acesta a avut două intervenții de acest fel, ultima fiind luni, pe strada Lungă.


Procedura în cazul albinelor este ingenioasă și necesită răbdare. În primă fază, este luat cuibul de albine, inclusiv regina și mutat într-un stup. Apoi, pentru a fi „momite” albinele care nu au ajuns în stup, este folosită miere. Apoi, trebuie răbdare, până când se adună toate albinele și intră în stup. Ulterior, stupul este dus la stupină.


„La început, noua familie are nevoie de ajutor, astfel că, o perioadă, pun rame cu miere în stup. În timp, albinele se oganizează, apoi încep să producă miere”, ne-a declarat Viorel Mihai.

De regulă, Viorel Mihai rezolvă singur problema albinelor și viespilor care „ocupă abuziv” o clădire, însă, când cuibul este la înălțime mare, vin în ajutor pompierii, cu o autospecială cu nacelă.
Brașovenii care care descoperă că în clădiri au apărut cuiburi de viespi sau albine, pot reclama problema la Primăria Brașov sau la Serviciul Local pentru Situații de Urgență Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. Cum a securizat Primăria Brașov platforma de pe Tâmpa. Câte o bandă de plastic, „neînțeleasă” de turiști

Publicat

in

Săptămâna trecută, Primăria Brașov a anunțat închiderea platformei de belvedere de la literele de pe Tâmpa. Decizia a fost luată de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Brașov, care a avertizat că platforma este degradată și riscă să se prăbușească.  

Pentru a bloca accesul turiștilor pe platformă, Primăria Brașov a apelat la o soluție minimalistă: au amenajat niște bariere din benzi de plastic de-a latul potecilor care duc „la litere” și, atât. Unele au fost rupte, iar cele care au rezistat sunt ignorate.

Turiștii, unii dintre ei străini, trec pe sub ele sau pe lângă ele și merg la litere, pentru a admira priveliștea Brașovului.

De altfel, drumeții din alte orașe nu știu ce reprezintă acele benzi. În zonă nu a fost montat vreun panou de avertizare, prin care turiștii să fie avertizați că accesul la respectiva platformă este interzis.

Amintim că Primăria Brașov a anunțat că platforma va intra în reparații, însă nu a precizat când vor începe și când se vor termina lucrările.

Citește mai departe

Trending