Ramai la curent!

Cotidian

FOTO&VIDEO. Două microbuze stau la dispoziția persoanelor greu deplasabile, care sunt programate la vaccinarea anti-COVID. RATBV și DAS se ocupă de transport

Publicat

in

RATBV şi Direcţia de Asistenţă Socială Braşov pune la dispoziţia braşovenilor programaţi pentru vaccinare şi care sunt greu deplasabili, două microbuze care să îi transporte până la centrele unde sunt arondaţi. Anunţul a fost făcut de viceprimarul Flavia Boghiu şi de directorul DAS Braşov, Mariana Topoliceanu. Cele două microbuze, unul cu o capacitate de patru locuri și șofer, celălalt cu trei locuri pentru pasageri și spațiu pentru un scaun cu rotile (capacitatea de transport a fost redusă pentru a respecta distanțarea fizică), vor transporta persoane cu dizabilități și persoane greu deplasabile, de la domiciliul acestora către centrele de vaccinare, și înapoi.

„Este important ca toți cetățenii să aibă acces la vaccinare, iar pentru asta vrem să ne asigurăm că și cei care au probleme și dificultăți în a ajunge la centrele de vaccinare sunt sprijiniți în acest sens. Într-o primă etapă este vorba despre cei pe care Direcția de Asistență Socială îi are în evidență ca fiind greu deplasabili sau fără aparținători, cărora le va face programare, iar ulterior se va asigura că îi transportă către centrele de vaccinare și înapoi la domiciliu. Programările se fac deocamdată în funcție de numărul de doze de vaccin disponibile. În ultimele trei zile, de când a început efectiv vaccinarea în cele două centre deschise s-au utilizat toate dozele de vaccin, iar în continuare le vom face programări celor care sunt în evidențele noastre ca fiind greu deplasabili sau fără aparținători. În primă etapă vor fi cele câteva sute care se află în evidențele DAS și care sunt fie beneficiari de servicii de  îngrijire la domiciliu, fie persoane cu certificat de handicap, urmând ca după finalizarea acestei etape să trecem mai departe către cei vârstnici, greu deplasabili, fără certificat de handicap. De săptămâna viitoare se vor face primele programări și primele transporturi“, a explicat viceprimarul Flavia Boghiu. 

În jur de 500 de persoane cu handicap locomotor sunt în evidenţele Direcției de Asistență Socială Braşov 

Directorul DAS Braşov, Mariana Topoliceanu, spune că, în evidenţele instituţiei s-ar afla în jur de 500 de personae cu handicap locomotor, care ar avea nevoie de un astfel de serviciu, însă există şi altele, care au fost informate în acest sens, ele făcând parte din categoria persoanelor cu aparţinător.

„Pentru persoanele cu dizabilități aflate în evidența instituției noastre, respectiv persoanele pentru care asigurăm angajarea unui asistent personal, dar și pentru cei care beneficiază de indemnizație lunară, se asigură în cadrul instituției noastre atât programarea la vaccinare în platforma specială, cât și transportul acestora de la domiciliu la centrul de vaccinare la care vor fi arondați. Sunt în jur de 500 de persoane cu handicap locomotor, la care se adaugă persoanele dependente aflate în evidența centrelor de servicii sociale ale DAS. În ultima săptămână, colegii mei au făcut informare cu privire la campania de vaccinare la peste 1.500 de persoane, și putem spune că majoritatea sunt interesați să se vaccineze“, a precizat directorul DAS Brașov, Mariana Topoliceanu. 

Aparţinătorii şi medicii de familie fac programările, DAS pune la dispoziţie transportul

Utilizatorii de dispozitive asistive vor fi însoțiți în mod obligatoriu de către aparținători, în timpul deplasării, subliniază reprezentanţii DAS. Deşi Direcţia este cea care vine cu un astfel de sprijin, în sarcina cetăţenilor, a aparţinătorilor sau a medicilor de familie cade programarea pentru vaccinare. Reamintim că în acest moment sunt funcționale două centre de vaccinare destinate etapei a doua de vaccinare deschise de Primăria Brașov în municipiu, unul la CATTIA, pe strada Institutului, și unul în baza de tratament din Noua, din cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice din Noua, care funcționează la capacitatea maximă permisă de numărul de vaccinuri alocate de Ministerul Sănătății, prin Direcția de Sănătate Publică, municipiului Brașov.

Primăria Beaşvo va deschide alte trei centre de vaccinare – pe strada Gloriei (cartierul Tractorul), Sala Sporturilor și Cinema Popular – în funcție de numărul de vaccinuri alocate Brașovului prin DSP. Deocamdată data exacta nu se cunoaşte. De asemenea, pe platforma covid19.brasovcity.ro, creată pe portalul Primăriei Brașov, cetățenii pot găsi toate informațiile legate de situația Covid19 la nivelul municipiului și județului, precum și despre campania de vaccinare, precum și link-ul necesar programărilor la vaccinare.

 

 

4.

De sâmbătă, linia 24 va avea mai multe autobuze

 

Pentru a facilita accesul brașovenilor către centrul de vaccinare deschis în incinta CATTIA, situat pe Strada Institutului, RATBV crește de sâmbătă, 23 ianuarie 2021, numărul de autobuze pe linia 24, care asigură legătura între zona amintită și Livada Poștei, pe perioada campaniei de vaccinare împotriva COVID-19. Astfel, din 23 ianuarie 2021, în zilele de sâmbătă și duminică, este suplimentat numărul de curse efectuate între centrul orașului și zona CATTIA, din capetele de linie plecând autobuze la fiecare aproximativ 40 de minute. Spre comparație, vechiul orar prevedea efectuarea în week-end a doar șapte curse pe parcursul unei întregi zile, iar acum se vor realiza 19 curse. De asemenea, în intervalul orar 08.00 – 20.00 al zilelor lucrătoare, numărul de plecări în curse crește de la o plecare la fiecare circa 60 – 70 de minute, la o plecare la fiecare aproximativ 30 de minute.  Noile orare de circulație ale liniei 24 vor fi afișate în toate stațiile de pe traseu, precum și pe site-ul www.ratbv.ro, în secțiunea „Trasee și orare”. Pentru evitarea oricărei confuzii, afișele cu noile orare vor purta mențiunea „Valabil din data de 23.01.2021”.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

ATENȚIE! Mai multe străzi din Brașov vor fi închise în timpul Paradei Junilor. RATBV va modifica traseele și graficele de circulație pentru mai multe linii de transport în comun

Publicat

in

Având în vedere că mâine, în Duminica Tomii, în centrul vechi al Brașovului se desfășoară  tradiționala Paradă a Junilor, Primăria Brașov a anunțat că vor fi instituite o serie de restricții de circulație. De asemenea, RATBV va modifica traseele și orarele de circulație pentru mai multe linii, astfel încât să asigure transportul brașovenilor și turiștilor în zonele de desfășurare a evenimentelor.

Coborârea Junilor în cetate va începe duminică, la ora 11.00, în Piața Unirii și vor parcurge traseul Piața Unirii – str. Mureșenilor – Bulevardul Eroilor – Prefectură – str. Republicii – Poarta Șchei – Piața Unirii – Pietrele lui Solomon (unde va avea loc o petrecere câmpenească).  

Restricții de circulație – duminică, 19 aprilie:  

– Începând cu ora 7:30, pe tot parcursul zilei va fi blocat accesul auto spre Pietrele lui Solomon, din Piața Unirii. Riveranilor li se va permite accesul între Piața Unirii și str. Podul Crețului până la ora 10.00 și după ora 14.00;

– Ora 9:30 – va fi blocat accesul auto spre Piața Unirii – în dreptul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie (Maternitate); Șirul Gheorghe Dima, str. Constantin Brâncoveanu, str. Prundului și str. C-tin Lacea vor fi închise;

– Ora 10:30 – va fi blocat accesul auto pe str. Mureșenilor;

– Ora 11:00 – va fi blocat accesul auto b-dul Eroilor;

– Ora 11:00 – va începe coborârea Junilor din Piața Unirii;

– Va fi restricționat traficul auto pe strada Constantin Lacea, de la intersecția cu strada Luca Arbore și până spre Piața Unirii, în intervalul 9:45 – 11:00, accesul fiind permis doar pentru riverani;

– Până la trecerea grupurilor de juni, pentru a evita producerea de accidente, va fi interzisă parcarea autoturismelor pe bulevardul Eroilor, pe str. C. Brâncoveanu, pe str. Poarta Șchei și la Pietrele lui Solomon;

– Majoritatea parcărilor din zona Primărie – Parcul Eroilor – Livada Poștei – Casa Armatei (inclusiv de pe str. Vlad Țepeș) vor fi blocate, indisponibile publicului. În zona poștă – primărie vor fi depozitate mașinile ridicate din celelalte parcări.

Modificări ale traseelor și orarelor mijloacelor de transport în comun:

duminică, 19 aprilie, va fi mărită capacitatea de transport pentru 13 linii RATBV, respectiv 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 24, 28, 31, 34, 36, 41;

– autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Pietrele lui Solomon, vor întoarce în capătul de linie Pe Tocile, între orele 06.30 – 09.30;

– de la orele 09.30 și până la orele 10.30, autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Tocile, vor întoarce la Poarta Schei;

– începând cu orele 10.30, circulația autobuzelor pe linia 50 este suspendată până la reluarea circulației rutiere în zona Pe Tocile;

– de la finalul paradei, aproximativ 13:30, până la ora 15:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor circula până în  Piața Unirii, apoi Pe Tocile, în funcție de ora de degajare a traseului;

– în intervalul orar 15:00-17:00, autobuzele liniei 50 vor circula Camera de Comerț – Pe Tocile, în funcție de degajarea traseului;

– în intervalul orar 17:00 – 19:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Piața Unirii;

– după ora 19:00 (coborârea junilor de la Pietrele lui Solomon) autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Tocile.

– între orele 10:45 și, aproximativ, 13:00, circulația autobuzelor de pe liniile 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 36, 41 și 52 se va face, pe sensul de deplasare spre Livada Poștei, cu întoarcere pe strada Vlad Țepeș. RATBV S.A. va înființa o stație temporară pentru aceste linii în capătul străzii Vlad Țepeș, care să înlocuiască stația Teatrul Dramatic.

– între orele 10:30 și 13:00, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare Stadion Municipal – Roman, vor circula pe ruta Stadion Municipal – Stadion Tineretului – Bulevardul Griviței – Strada 13 Decembrie – Strada Castanilor, iar apoi pe traseul obișnuit;

– liniile 14, 24 și 28, între orele 10:30 și aproximativ 13:00, vor fi deviate pe sensul spre Livada Poștei pe străzile Avram Iancu – Al. I. Cuza, circulând doar până la stația „Astra” de pe strada Lungă, continuând apoi traseul obișnuit.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Trending