O tânără a fost surprinsă sâmbătă de o avalanșă de dimensiune medie în zona Mălăiești-Țigănești din Masivul Bucegi. Potrivit reprezentanților Serviciului Salvamont Brașov, turista în cauză mergea cu o prietenă de la Cabana Mălăiești spre lacul Țigănești, dorind să ajungă la refugiul Țigănești și să înnopteze acolo.
„La o traversare, fata care mergea în față a declanșat o avalanșă (de tip placă de vânt), de dimensiune medie, care a purtat-o până în firul principal al văii. Din fericire, fata nu a fost acoperită de zăpadă, dar a suferit numeroase traumatisme la nivelul abdomenului. Colega ei, care se afla la cinci metri în urmă, a rămas în zona potecii, nevătămată, dar foarte speriată. Ea a reușit să ceară ajutor la numărul de urgență 112. La scurt timp a sunat pentru ajutor și persoana surprinsă de avalanșă”, au precizat salvamontiștii brașoveni printr-o postare pe Facebook.
Aceștia au menționat că după primirea apelului inițial, „echipa Salvamont Râșnov a fost prima care s-a deplasat spre locul accidentului. Au pornit de urgență spre Mălăiești și salvatorii montani din cadrul Compartimentului Salvamont al Consiliului Județean Brașov, în ajutor venind inclusiv jandarmi montani de la postul Râșnov. A fost solicitat suport aerian pentru survolarea zonei și găsirea rapidă a persoanei rănite, un elicopter fiind alocat în acest sens. Până la urmă, atât condițiile meteorologice defavorabile, cu vânt în rafale de 35-45km/h, cât și venirea întunericului au dus la anularea zborului. Salvatorii au găsit victima conștientă și au transportat-o de urgență la Cabana Mălăiești, unde a fost încălzită și reevaluată din punctul de vedere al stării de sănătate, apoi transportată și predată la ambulanță, în stare stabilă și cu moralul refăcut. Cea de-a doua fată, fără afecțiuni, a coborât însoțită de salvatori până la baza muntelui”.
1 Trackback / Pingback