Educație
Viceprimarul Brașovului şi inspectorul şcolar general, declaraţii contrare despre existenţa materialelor necesare redeschiderii şcolilor. Sunt sau nu suficiente măşti pentru unităţile de învăţământ?
Viceprimarul Flavia Boghiu anunţa miercuri, prin intermdiul unui comunicat de presă transmis de instituţie că municipiul Braşov este pregătit să redeschidă grădiniţele şi şcolile după regulile scenariului galben.
„De luni, 8 februarie, reîncep școlile în municipiul Brașov, în scenariul galben. Asta înseamnă grădinițe, clase primare, clasele a VIII-a și a XII-a. Ieri (marţi) am avut o întâlnire cu Inspectoratul Școlar pentru a ne asigura că avem toate cele necesare pentru a începe în condiții de deplină siguranță. Avem stocuri suficiente de dezinfectant și de măști, precum și de produse de curățenie și igienă. De asemenea, având în vedere că măsura testării rapide, pe care am implementat-o în Primăria Brașov, a dat rezultate, astfel încât numărul de cazuri a scăzut semnificativ, vom analiza implementarea aceleiași măsuri și în rândul profesorilor, învățătorilor și a personalului auxiliar“, a declarat ieri viceprimarul Flavia Boghiu.
Tot ieri însă, inspectorul Școlar General al Inspectoratului Școlar Brașov, Ovidiu-Florin Tripșa a declarat în emisiunea „Vorbe sau Fapte” realizată de Ovidiu Văcaru la Kroncast Media că numărul de măști care sunt la dispoziția Inspectoratului Școlar Brașov nu este suficient. Inspectorul şcolar a luat asupra sa această eroare de comunicare cu administraţia publică locală.
„Este greșeala mea, mi-o asum, astăzi (miercuri, n.r) am aflat că nu avem destule măști. În decembrie, când s-au împărțit aceste materiale (măști si dezinfectanți n.r.), mi s-a transmis că stocul este comparativ cantitativ cu cel din septembrie, de la începutul școlii. În capul meu a fost că se dau măști la aceeași cantitate. Tocmai am constat astăzi că măști nu s-au dat și unele școli din județ sunt pe zero. Am luat legătura și mi s-a spus ca luni-marți încearcă să rezolve problema. Noi avem un fond de rezerva de 190.000 de măști, dar până în decembrie mai e mult și nu aș vrea să mă ating acum de ele !”, a spus inspectorul şcolar general Ovidiu-Florin Tripşa, la Kroncast Media, citat de monitorulexpres.ro.
Educație
Brașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
Brașovenii sunt invitați joi, 12 februarie, de la ora 18.00, la Librăria Libris (str. Mureșenilor nr. 14), la lansarea volumului „Pisica de la ora cinci”, semnat de Rodica Bretin și apărut la Editura Corint Fiction. Evenimentul face parte din seria „JOI. Reading & Joy”, dedicată dialogului cultural și literaturii contemporane, și se va încheia cu o sesiune de autografe.
Alături de autoare vor fi prezenți Adrian Lesenciuc, Anca Ianchiș și Laurențiu-Ciprian Tudor, iar discuția va fi moderată de Augusta Oniță-Bagoly.
„Pisica de la ora cinci” este un roman-puzzle construit din 18 povestiri care recompun, piesă cu piesă, atmosfera Brașovului anilor ’60. Inspirată din copilăria autoarei, cartea propune o incursiune când duioasă, când plină de zvâc și umor, într-un oraș care devine el însuși personaj. Brașovul – Kronstadt, Orașul de sub Tâmpa, „cetatea în care plouă de trei ori pe săptămână” – prinde viață prin ochii unei fetițe fascinată de lumea din jur, de Strada Lungă, de Piața Sfatului umbrită de salcâmi, de oamenii și poveștile locului.

Cartea semnată de Rodica Bretin, prin ochii criticilor
Criticul George Cornilă vorbește despre o evocare „emoționantă”, care evită nostalgia facilă și reconstruiește lucid o lume în care conviețuiau sași, români și unguri, cu bijutieri evrei, moașe săsoaice și vecini pitorești. La rândul său, scriitoarea Simona Antonescu subliniază că personajul principal al cărții este chiar Brașovul, surprins ca „un oraș-timp”, filtrat prin melancolia vârstelor pierdute, dar și prin limpezimea privirii copilăriei.
Dincolo de parfumul discret al memoriei, volumul surprinde și umbrele epocii: plecarea sașilor în Germania, schimbările aduse de comunism, destrămarea unor destine și gospodării. Maturizarea personajului-narator se desfășoară treptat, odată cu descoperirea unei lumi care nu mai este doar joc și poveste, ci și adevăr, uneori incomod.
Cine este Rodica Bretin
Rodica Bretin, născută la Brașov și revenită în oraș după decenii de activitate literară la București, este membră a Uniunii Scriitorilor, a PEN România și a Asociației Creatorilor de Ficțiune. Autoare a numeroase volume de proză scurtă, romane și cărți de istorie romanțată, a fost distinsă cu premii importante în țară și în străinătate, inclusiv în Franța și Spania. În 2024 a primit Premiul revistei literare Libris pentru proză.
Educație
Universitatea Transilvania Brașov urcă 29 de poziții în clasamentul QS World University Rankings Europe 2026
Universitatea Transilvania din Brașov continuă trendul ascendent în clasamentele internaționale, reușind o urcare spectaculoasă de 29 de locuri în QS World University Rankings: Europe 2026, una dintre cele mai relevante ierarhii academice la nivel european.
UNITBV se află pe locul 465, dintr-un total de 958 de universități din 42 de țări europene, după ce, în ediția precedentă, ocupa poziția 494.
A șasea universitate din România și performanțe notabile în cercetare
Odată cu acest rezultat, Universitatea Transilvania Brașov se clasează pe locul 6 la nivel național, într-un top care include 21 de universități românești. Clasamentul QS Europe 2026 este realizat pe baza a 12 indicatori, care evaluează cercetarea și inovația, angajabilitatea absolvenților, calitatea predării, deschiderea internațională și sustenabilitatea.
Unul dintre cei mai buni indicatori pentru UNITBV este cel privind rețeaua internațională de cercetare, unde universitatea brașoveană a obținut poziția 292, confirmând consolidarea parteneriatelor academice și științifice la nivel global.
Evoluție constantă și recunoaștere internațională
Ascensiunea Universității Transilvania Brașov este una constantă în ultimii ani. Dacă în 2024 instituția se situa în intervalul 521–530, în 2025 a urcat pe locul 494, iar în 2026 ajunge la 465, confirmând direcția pozitivă de dezvoltare.
La nivel european, QS World University Rankings: Europe 2026 este condus de University of Oxford, ETH Zürich și Imperial College London, instituții de referință în învățământul superior mondial.
Cotidian
O oră fără electricitate pe Colina Universității: studenții și profesorii susțin Carbon-Free Hour
Facultățile de Design de Produs și Mediu și Știița și Ingineria Materialelor dau un semnal clar de responsabilitate față de mediu și se alătură inițiativei Carbon-Free Hour, prin oprirea curentului electric în corpurile E și G de pe Colina Universității, timp de o oră, azi între 12:00 și 13:00.
Demersul este un apel la implicare adresat întregii comunități universitare. Reprezentanții facultăților îi încurajează pe studenți, cadre didactice și colegii din cămine să se alăture inițiativei și să contribuie, chiar și prin gesturi simple, la reducerea consumului de energie.
Gesturi mici, impact mare pentru mediu
În intervalul dedicat Carbon-Free Hour, participanții sunt îndemnați să facă mai multe acțiuni cu impact direct:
- să stingă luminile atunci când nu sunt necesare,
- să închidă laptopurile și calculatoarele pentru o oră,
- să scoată încărcătoarele din priză,
- să evite folosirea aparatelor electrice mari.
Mesajul inițiatorilor este clar: impactul dorit este vizibil apare atunci când acțiunea individuală se multiplică la nivel de comunitate. O singură oră de atenție la consumul de energie poate însemna mai puține emisii de carbon și un pas concret spre un viitor mai sustenabil.

Educație prin exemplu
Prin această inițiativă, Facultățile DPM și SIM demonstrează că schimbarea începe cu fiecare dintre noi, iar universitatea poate fi un spațiu în care educația pentru mediu se face nu doar teoretic, ci și prin acțiuni concrete.
-
Cotidiano zi agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Cotidiano zi agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Stiri Brasov23 de ore agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
-
Educație23 de ore agoBrașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
-
Prima Pagina2 ore agoTragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!
-
Investitii2 ore agoSediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții
-
Prima Pagina4 zile agoTurturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor
-
Cotidiano săptămână agoConstatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă
