Primăria Braşov va prelua, de la Urban Invest, un teren de 10.000 de metri pătraţi, ca donaţie, pe 6.000 mp urmând să fie amenajată o zonă verde. Investiţia va fi făcută de dezvoltatorul imobiliar, după cum a precizat Coliban, iar după finalizare, va intra în administrarea municipiului.
Potrivit primarului Allen Coliban, terenul se află la intersecţia dintre str. Carpaţilor şi Poienelor, pe fosta zonă industrială Prefa, unde în urmă cu doi ani a început dezvoltarea unei zone rezidenţiale noi.
„Am avut o primă donație din partea unui dezvoltator imobiliar pentru un viitor parc în zona Poienelor. Este un demers de încurajat. În multe planuri urbanistice zonale sunt prevăzute spații verzi, iar cea mai bună soluție ar fi să fie trecute în proprietatea și administrarea Primărie, astfel încât să fim siguri că sunt întreținute și oferă valoare din punct de vedere peisagistic”, a declarat primarul Allen Coliban.
1 Trackback / Pingback