Făgăraşul îşi construieşte bază sportivă nouă, de 1,7 milioane de euro. Proectul a fost propus Companiei Naţionale de Investiţii

Compania Națională de Investiții va construi o bază sportivă nouă la Făgăraș, în parteneriat cu FRF. Zona pe care va fi construită a fost deja predată de către primăria municipiului, pentru executarea documentațiilor și apoi a lucrărilor.

Baza sportivă va fi ridicată pe fostul teren de zgură din apropierea parcului Regina Maria din Făgăraș și va avea mai multe funcțiuni, printre care terenul de fotbal, cu dimensiuni de 105 x 68 de metri, omologat FRF și UEFA, cu nocturnă și tribune cu 500 de locuri, teren sportiv mic, cu dimensiuni de 20 x 40 metri, pentru minifotbal, handbal, baschet și tenis, clădire de vestiare și administrativă și parcare de autocar și autovehicule.

Potrivit primarului municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, investiția pentru realizarea acestei baze sportive este estimată la 1,7 milioane de euro și ea va fi făcută cu bani de la bugetul de stat, printr-un program guvernamental. Proiectul era însă prevăzut în Strategic de Dezvoltare a Făgărașului, pe care Sucaciu a prezentat-o anul trecut.

„Cu președintele FRF Răzvan Burleanu, vicepreședintele Octavian Goga, președintele comisiei tehnice Mihai Stoichiță, secretarul general-adjunct Gabi Bodescu și managerul de competiții Felix Grigore am avut discuții despre infrastructura necesară pentru susținerea și dezvoltarea celor 286 de tineri sportivi legitimați la clubul municipal, dar și a celor două grupe de copii născuți în 2014-2015 – nelegitimați încă”, a spus primarul Făgăraşului, Gheorghe Sucaciu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.