Firma care a construit terminalul Aeroportului Internațional Brașov a primit ordinul de începere a lucrărilor la cele șapte obiecte neterminate de constructorul sibian

Consiliul Judeţean Braşov  a transmis în 6 iulie, Asocierii SC BOG’ART SRL – SC UTI FACILITY MANAGEMENT SA, ordinul de începere a lucrărilor şi convocarea pentru predarea amplasamentului aferent contractului pentru finalizarea lucrărilor la cele 7 obiecte neterminate de Construcții SA Sibiu.  

Astfel, în perioada imediat următoare va fi reluată construcţia componentelor infrastructurii aeroportuare, respectiv clădirea energetică, remiza PSI, posturile de control acces, gospodăria de apă, parcarea auto și drumul de acces terminal – DJ 103 C, drumurile tehnologice interioare şi rețelele interioare în cadrul Aeroportului.  

Reprezentanții Consiliului Județean Brașov a menționat că după data semnării contractului, conform prevederilor legale, antreprenorul a avut obligaţia constituirii garanţiei de bună execuţie, în termen de cinci zile lucrătoare, obligativitate ce a fost respectată. Totodată, având în vedere că, pe întreg amplasamentul aeroportului sunt în derulare mai multe contracte de lucrări (îndiguirea Beselcinului, lucrările la sistemul de protecție perimetrală pentru aeroport, lucrările de balizare a stâlpilor) a fost necesară convocarea mai multor întâlniri de lucru cu reprezentanţii constructorilor în vederea coroborării accesului pe şantier a echipelor de muncitori şi a armonizării graficelor de execuţie a lucrărilor.

 Consiliul Județean Brașov a reamintit că realizarea celor șapte componente a făcut obiectul unui contract adjudecat în ianuarie 2019, de către firma Construcții SA Sibiu. Având în vedere că acest constructor nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, realizând doar 12% din totalul lucrărilor, în octombrie 2020 administrația județeană a reziliat contractul și a reluat procedurile de achiziție, care au fost adjudecate de asocierea SC BOG’ART SRL – SC UTI FACILITY MANAGEMENT SA.

Contractul de lucrări pentru finalizarea celor șapte obiecte, adjudecat de Asocierea SC BOG’ART SRL (lider de asociere) – SC UTI FACILITY MANAGEMENT SA (asociat), a fost semnat în data de 9 iunie 2021 de către conducerea Consiliului Judeţean Braşov. Valoarea totală a contractului este de 37.157.426,78 lei (cu TVA), iar termenul de finalizare a lucrărilor este de şase luni.

FOTO. Autoritățile județene brașovene promit la Ghimbav cel mai frumos aeroport din România. Construcția terminalului este gata, iar constructorul a obținut un nou contract

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.