Stiri Brasov
Primăria Făgăraş construieşte un incubator de afaceri pentru susținerea investitorilor la început de drum
Întreprinderile mici şi mijlocii vor fi sprijinite să crească, să funcționeze și să își consolideze poziția pe piața locală din Făgăraș, într-un incubator de afaceri. Primarul Gheorghe Sucaciu a semnat, la finele săptămânii trecute, contractul cu Asocierea Energo construcții civile și industriale și Kesler NVA Proiect, pentru proiectarea și construirea incubatorului de afaceri. Acesta va fi construit pe un teren din curtea fostei unităţi mlitare din cartierul Tudor Vladimirescu din Făgăraş.
„Incubatorul va avea rolul de a-i ajuta pe antreprenorii făgărășeni aflați la început de drum. Vrem să îi stimulăm pe antreprenori și să le oferim un mediu adecvat unde să își îmbunătăţească abilităţile, astfel încât ideile lor să se concretizeze în afaceri pe care să le dezvolte. Aici, specialiști cu experiență le vor oferi consultanță juridică și de afaceri”, a declarat Gheorghe Sucaciu.
Valoarea acestui proiect, finanțat prin POR 2014-2020, este de 5.181.535 lei, din care 2.793.871 lei este valoarea finanţării nerambursabile alocate (aproximativ: 601.608 euro). Contribuţia Primăriei Făgăraş va fi de 2.068.296 lei (42,54% din valoarea eligibilă). De asemenea, tot din bugetul local vor fi acoperite şi cheltuielile neeligibile, în cuantum de 319.339 lei.
Trei luni pentru proiectarea construcţiei
Proiectarea incubatorului de afaceri va dura maxim trei luni, iar lucrările vor începe în toamna acestui an dacă vremea va permite, spune edilul. În caz contrar, lucrările vor fi demarate în primăvara anului viitor. Clădirea va fi compartimentată cu spaţii funcţionale extinse pe circa 600 mp, care vor deservi cel puţin 16 societăţi comerciale nou înfiinţate. Vor fi amenajate trei birouri pentru incubare, pre-incubare şi co-working cu 40 de posturi de lucru. Se va compartimenta un birou administrativ ce va fi folosit de echipa de administrare pentru activităţile curente şi pentru discuţiile cu firmele incubate sau vizitatori. La finalul implementării proiectului, firmele vor mai avea la dispoziţie un spaţiu dedicat pentru arhivă, grupuri sanitare, două săli pentru teleconferinţe şi un spaţiu tehnic. Sala de mese din incinta clădirii va fi folosită de rezidenţi pentru luat masa şi pentru a depozita alimente. Alte două săli de conferinţe vor fi folosite pentru organizarea de întâlniri şi evenimente, de prezentări ale firmelor, pentru organizarea de reuniuni de lucru restrânse între incubaţi şi mentori, organizare şedinţe, cursuri, întâlniri cu investitorii.
Servicii pentru perioada de pre şi postincubare
Incubatorul de Afaceri Făgăraş va fi dotat şi mobilat, oferind pentru utilizare mai multe tipuri de echipamente, de la scaune, mese sau dulapuri, la laptopuri, imprimantă, proiector, aer condiţionat, echipamente pentru teleconferinţe, camera de servere. În perioada de pre- şi post-incubare se vor acorda diferite servicii firmelor beneficiare. În aceste etape vor fi disponibile celor incubaţi servicii administrative (recepţie, secretariat, securitate, comunicare, curăţenie, bufet etc), servicii profesionale de contabilitate, servicii profesionale juridice şi legale, servicii de marketing şi mentorat, consiliere managerială şi planificarea afacerii, training pentru dezvoltarea competenţelor, studii de piaţă, consultanţă export, asistenţă IT şi e-business.
Prima Pagina
Turturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor
Handbaliștii de la Clubul Sportiv Orășenesc Teutonii Ghimbav au debutat cu o victorie în play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor. Primul meci a fost pe teren propriu, cu Dynamic Zalău, iar partida a fost câștigată de handbaliștii ghimbășeni la șase goluri diferență.
Partida a fost una în care cele două echipe și-au împărțit minutele de dominare. Confruntarea a început în forță, cu multe reușite din partea ambelor echipe. Teutonii s-au distanțat destul de repede, apoi a urmat o perioadă în care oaspeții au recuperat din teren, însă Teutonii s-au regrupat repede și au dominat finalul primei reprize. La fel s-a desfășurat și cea de-a doua repriză, când oaspeții au pierdut orice șansă să schimbe soarta partidei cu mai bine de 3 minute înainte de finalul partidei.

Piesa de rezistență a Teutonilor a fost portarul Radu Turturică, intervențiile lui fiind decisive în momentele mai dificile pentru handbaliștii ghimbășeni. Prin paradele lui, el a ridicat tribunele în picioare, iar numele lui a fost scandat de mai multe de ghimbășenii care au umplut sala de sport de la Ghimbav. În ceea ce privește atacul, cel mai bun marcator al Teutonilor a fost Mihaly Balasz, cu 10 reușite. Scorul final a fost 36-30 (la pauză 19-15).
Teutonii vor avea următorul meci acasă cu CSA Steaua București, sâmbătă, 14 februarie, de la ora 18.00.
Cotidian
IAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române
IAR Brașov are mari șanse să fie parte din Programul de înzestrare al Armatei Române prin programul SAFE. Astfel, fabrica brașoveană, în parteneriat cu Airbus Helicopters și cu implicarea industriei aeronautice românești ar putea fi implicată în montajul general al elicopterului H 225, ce urmează să intre în dotarea Armatei Române. De asemenea, tot IAR ar urma să funcționeze un centru de mentenanță a acestui tip de aeronavă, dar și un centru de formare pentru piloți, personalul tehnic și personalul navigant.
Demersurile în acest sens sunt destul de avansate și, dacă guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul, fabrica brașoveană va putea începe implementarea programului. De altfel, la finalul săptămânii trecute, ministrul Economiei, Irineu Darău, a venit la Ghimbav pentru discuta detaliile implicării IAR în acest proiect. El a avut discuții atât cu managementul IAR Brașov, cât și cu specialișii, pentru a vedea care este situația actuală a fabricii și ce mai trebuie pus la punct pentru a se asigura trecerea de la Puma la H 225.
O adaptare din mers
„IAR Brașov a împlinirt 100 de ani de tradiție aeronaurtică la cel mai înalt nivel. Această tradiție merge mai derparte. Trecerea de la Puma la H 225 reprezintă un salt calitativ semnificativ, pentru că Armata Română va benefcia de o aeronavă multirol de ultimă generație, care mai are multe decenii până la finalizarea ciclului de viață. De asemenea, este benefic faptul că industria aeronautică românească va fi implicată pe orizontală în acest program. Este o adaptare din mers a industriei aeronautice românești, iar colaborarea noastră cu Airbus Helicopters oferă României posibilitatea de a deveni un jucător important în domeniul secutității aeronautice”, a declarat directorul IAR Brașov, Marian Rasaliu.
După guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul și SAFE va fi funcțional, IAR Brașov va începe pregătirile pentru implicarea în proiectul noului elicopter. Astfel, fabrica va fi adaptată pentru noile cerințe, iar personalul va trece printr-un program de specializare.
„Din punct de vedere al resurse umane suntem pregătiți pentru acest salt calitativ. Ne bazăm pe experiența actualei echipe și sperăm să pregătim o nouă generație de specialiști. În acest sens avem o colaborare strânsă cu Universitatea Transilvania din Brașov, dar și cu Colegiul Transilvania din Brașov”, a mai spus directorul IAR Brașov.
12 elicoptere H 225 pentru Armata Română
Potrivit ministrului Apărării Naționale, Radu Miruță, prin Programul SAFE, România va achiziționa 12 elicoptere H225M, cu o valoare estimată de 852 milioane de euro.
Amintim că prin mecanismul SAFE, România a obținut suma de 16,6 miliarde de euro, țara noastră fiind a doua la nivel european în ceea ce privește suma alocată, după Polonia. Din cele 16,6 miliarde de euro, România va folosi 9,53 miliarde de euro (pentru 21 de programe de inzestrare a Armatei Române), 4,2 miliarde euro pentru construirea segmentelor din Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani – Suceava – Siret și Autostrada „Unirii” A8 Moțca – Iași – Ungheni, iar suma de 2,8 miliarde de euro va fi folosită pentru achiziții pentru Ministerul Afacerilor Interne și celelalte instituții din zona de siguranță și securitate națională.
IAR Brașov pe profit în anul 2025
IAR Brașov este una dintre unitățile de top din industria de apărare românească, iar anul fiscal 2025 l-a încheiat pe profit. În prezent, printre altele, la această unitate este asigurată mentenanța aeronavelor Puma, principalul elicopter din dotarea Armatei Române.
Amintim că în ultimii ani a fost luată în calcul preluarea de către IAR Brașov a licenței pentru elicopterul H 215, însă demersurile nu au fost finalizate, după ce Armata Română a optat pentru modelul H 225M.
Cotidian
Constatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă
Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită miercuri de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă pare mai degrabă de sticlă. Operatorul brașovean de apă nu este singurul din țară care are probleme de acest fel.
„Este o problemă națională. S-a întâmplat ca în Țara Românească să apară un producător, care a și dispărut între timp, dar mai mulți operatori din țară s-au trezit cu o marfă care, deși era pe hârtie era impecabilă, s-a dovedit în timp că are ceva probleme. Este polietilenă, dar după 4 – 5 ani a devenit sticlă. Și spărturile sunt atipice. În cazul unei conducte de polietilenă apare o umflătură și face «poc». Asta se sparge diferit, în lung”, a explicat reprezentantul Companiei Apa Brașov.
Un segment dintre Codlea și Ghimbav, înlocuit „pe bucățele”
Cele mai dese avarii s-au produs între Codlea și Ghimbav, însă nu au fost lipsiți de probleme nici consumatorii din Ghimbav. De altfel, anul acesta, în luna ianuarie, din cauza unei avarii în Ghimbav, locuitorii din oraș au stat fără apă mai multe ore.
„Jumătate din conductă a fost înlocuită, pe tronsonul cuprins între Codlea și pârâul Bârsa. S-a întâmplat acest lucru pentru că, pe măsură ce apăreau spărturile, erau instalate segmente noi, de 30 – 40 de metri de țeavă nouă”, a mai spus directorul de programe externe al Companiei Apa Brașov.
Problema ar putea fi rezolvată anul acesta
Problema acestei conducte magistrale ar putea fi rezolvată în cursul acestui an, când este programată înlocuirea conductei dintre Bârsa și Brașov. Astfel, Doru Șopterean a anunțat că biroul de proiectare al companiei a realizat documentația tehnică, iar în perioada următoare va fi lansată și licitația de lucrări, iar acestea ar putea fi terminate până la sfârșitul acestui an.
-
Prima Pagina2 zile agoTurturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor
-
Cotidian6 zile agoConstatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă
-
Cotidian5 zile agoIAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române
-
Politica6 ani agoLa un pas de 3000 de cazuri de COVID-19. Cum a putut Braşovul să ajungă aici? Senatorul PSD Florin Orţan are o explicaţie politică
-
Cotidiano lună agoAccident tragic în Valea Arpașu Mare. Au intervenit salvatorii montani de la Victoria, Râșnov și Brașov, dar nu au mai putut face nimic pentru victime
-
Investitii7 zile agoVIDEO. Investiții majore în infrastructura de apă și canalizare din Ghimbav și Codlea: peste 27 de milioane de lei pentru străzi, stații de pompare și rețele moderne. Vezi lista străzilor incluse în proiect
-
Prima Pagina7 zile agoDouă sportive de la ACS Transilvania Brașov, convocate la lotul național de cadete pentru Jocurile Mediteraneene
-
Cotidian7 zile agoCetatea Făgăraș, iluminată în portocaliu de Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului: „Nu sunteți singuri!”
