Ramai la curent!

Cotidian

Allen Coliban: „Ordonanța Guvernului privind intervenția în cazul urșilor pasează responsabilitatea la autorităţile locale. Vor fi probleme”

Publicat

in

Ordonanța de Urgență a Guvernului privind intervenția în cazul apariției urșilor în comunități pasează responsabilitatea în plan local și poate crea probleme pe termen lung, afirmă primarul Brașovului, Allen Coliban.
 
OUG privind urșii prevede între altele acțiuni ce pot merge de la simpla alungare a ursului, până la relocare și chiar împușcare, în funcție de gravitatea situației. Modalitatea de intervenție va fi decisă de o echipă operativă condusă de primar.
Primarul USR PLUS atrage atenția, la RFI, că OUG – inițiată de ministrului UDMR al Mediului Tanczos Barna ridică mai multe probleme, una dintre ele fiind că autorităților locale nu li se dau suficiente instrumente, astfel încât să se asigure că gestionarea se face corect.
 
„O privesc ca pe o pasare a responsabilității către nivelul local, unde de altfel există și presiunea și lucrul acesta poate genera niște probleme mari pe termen lung. Imaginați-vă o celulă de criză formată dintr-un primar, un vânător, un medic veterinar și un jandarm, care se trezesc față în față cu un urs și trebuie să ia pe loc o decizie. Din punctul meu de vedere, modul în care se pasează această decizie nu este suficient detaliat și nu ni se dau suficiente instrumente, astfel încât să ne asigurăm că gestionarea speciei urs și a interacțiunilor dintre populație și specie se face într-un mod corect, într-un mod coerent, într-un mod unitar la nivelul țării”, a spus Allen Coliban.

În ce situații pot interveni autoritățile pentru eutanasierea ori împușcarea urșilor

 
Guvernul a adoptat miercuri ordonanța de urgență care reglementează măsurile de protecție împotriva urșilor.  La scurt timp după ședința de Guvern, Ministerul Mediului a transmis un comunicat de presă în care oferă detalii despre această Ordonanță de urgență.  Actul normativ reglementează modul de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra cetățenilor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților, prin alungare/capturare/relocare sau extragerea prin împușcare sau eutanasiere. Scopul principal al Ordonanței este ocrotirea unor valori esențiale: viața și integritatea corporală a persoanei, sănătatea și securitatea publică, bunurile de orice fel aflate în proprietatea publică și privată a persoanelor juridice și fizice, după cum reiese din documentaţia ataşată proiectului. 

Potrivit actului normativ, sesizarea cazurilor în care este necesară intervenția se face de orice persoană, prin apelarea numărului unic de urgență 112.

Intervenția asupra exemplarelor de urs aflate în intravilanul localităților se efectuează gradual, prin analizarea la fața locului, de echipa de intervenție, a nivelului de risc stabilit potrivit Procedurii privind modul de acțiune a instituţiilor responsabile în gestionarea intervenţiilor în cazul incidentelor generate de specia de urs brun. 

Echipa de intervenție este formată din:

  • primarul/viceprimarul unității administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a produs evenimentul, desemnat în comitetul local de situații de urgență conform art. 12 alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență;
  • personalul structurilor de jandarmi competente teritorial, aflat în serviciu în zona unde a fost semnalată prezența exemplarului de urs;
  • personalul tehnic de specialitate angajat al Gestionarului care a încheiat contract de permanență cu unitatea administrativ-teritorială pentru asigurarea serviciilor de specialitate prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, în zona unde s-a produs evenimentul;
  • medicul veterinar.

Conducătorul echipei de intervenție este primarul/viceprimarul unității administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a produs evenimentul, în calitatea sa de conducător al Comitetului Local pentru Situații de Urgență.

Extragerea ursului prin eutanasiere sau împușcare se face în următoarele situații:

  • dacă intervențiile prin metoda alungării, respectiv a tranchilizării și relocării nu dau rezultate și gradul de risc se modifică la nivel mare conform procedurii de evaluare a riscului;
  • dacă siguranţa şi securitatea persoanelor sau a bunurilor de orice fel aparținând acestora sunt puse în pericol;
  • dacă siguranţa şi securitatea membrilor echipei de intervenţie sunt puse în pericol;
  • în cazul în care exemplarul de urs în cauză se rănește în cursul acțiunii de intervenție și nu sunt identificate alte soluții conform prezentei ordonanțe de urgență;
  • dacă exemplarul în cauză este prins într-o capcană neautorizată și nu sunt identificate alte soluții;
  • dacă exemplarul în cauză prezintă răni incompatibile cu viața.

În vederea punerii în aplicare a acestor prevederi și pentru asigurarea serviciilor de specialitate privind tranchilizarea și relocarea ori extragerea prin eutanasiere sau împușcare a exemplarelor de urs, unitățile administrativ-teritoriale vor încheia contracte de prestări servicii cu gestionarii fondurilor de vânătoare și medicii veterinari, cu respectarea legislației în domeniul achizițiilor publice. Modelele de contracte de prestări servicii se stabilesc prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor, care se emite în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Costurile privind intervenția se achită de unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia s-a efectuat intervenția în baza contractului de prestări servicii de permanență încheiat cu Gestionarul, respectiv a contractului de prestări servicii încheiat cu medicul veterinar de liberă practică și se decontează de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în limita tarifelor standard stabilite prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor și în baza documentelor justificative depuse de unitățile administrativ – teritoriale la Gărzile forestiere. 

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

ATENȚIE! Mai multe străzi din Brașov vor fi închise în timpul Paradei Junilor. RATBV va modifica traseele și graficele de circulație pentru mai multe linii de transport în comun

Publicat

in

Având în vedere că mâine, în Duminica Tomii, în centrul vechi al Brașovului se desfășoară  tradiționala Paradă a Junilor, Primăria Brașov a anunțat că vor fi instituite o serie de restricții de circulație. De asemenea, RATBV va modifica traseele și orarele de circulație pentru mai multe linii, astfel încât să asigure transportul brașovenilor și turiștilor în zonele de desfășurare a evenimentelor.

Coborârea Junilor în cetate va începe duminică, la ora 11.00, în Piața Unirii și vor parcurge traseul Piața Unirii – str. Mureșenilor – Bulevardul Eroilor – Prefectură – str. Republicii – Poarta Șchei – Piața Unirii – Pietrele lui Solomon (unde va avea loc o petrecere câmpenească).  

Restricții de circulație – duminică, 19 aprilie:  

– Începând cu ora 7:30, pe tot parcursul zilei va fi blocat accesul auto spre Pietrele lui Solomon, din Piața Unirii. Riveranilor li se va permite accesul între Piața Unirii și str. Podul Crețului până la ora 10.00 și după ora 14.00;

– Ora 9:30 – va fi blocat accesul auto spre Piața Unirii – în dreptul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie (Maternitate); Șirul Gheorghe Dima, str. Constantin Brâncoveanu, str. Prundului și str. C-tin Lacea vor fi închise;

– Ora 10:30 – va fi blocat accesul auto pe str. Mureșenilor;

– Ora 11:00 – va fi blocat accesul auto b-dul Eroilor;

– Ora 11:00 – va începe coborârea Junilor din Piața Unirii;

– Va fi restricționat traficul auto pe strada Constantin Lacea, de la intersecția cu strada Luca Arbore și până spre Piața Unirii, în intervalul 9:45 – 11:00, accesul fiind permis doar pentru riverani;

– Până la trecerea grupurilor de juni, pentru a evita producerea de accidente, va fi interzisă parcarea autoturismelor pe bulevardul Eroilor, pe str. C. Brâncoveanu, pe str. Poarta Șchei și la Pietrele lui Solomon;

– Majoritatea parcărilor din zona Primărie – Parcul Eroilor – Livada Poștei – Casa Armatei (inclusiv de pe str. Vlad Țepeș) vor fi blocate, indisponibile publicului. În zona poștă – primărie vor fi depozitate mașinile ridicate din celelalte parcări.

Modificări ale traseelor și orarelor mijloacelor de transport în comun:

duminică, 19 aprilie, va fi mărită capacitatea de transport pentru 13 linii RATBV, respectiv 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 24, 28, 31, 34, 36, 41;

– autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Pietrele lui Solomon, vor întoarce în capătul de linie Pe Tocile, între orele 06.30 – 09.30;

– de la orele 09.30 și până la orele 10.30, autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Tocile, vor întoarce la Poarta Schei;

– începând cu orele 10.30, circulația autobuzelor pe linia 50 este suspendată până la reluarea circulației rutiere în zona Pe Tocile;

– de la finalul paradei, aproximativ 13:30, până la ora 15:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor circula până în  Piața Unirii, apoi Pe Tocile, în funcție de ora de degajare a traseului;

– în intervalul orar 15:00-17:00, autobuzele liniei 50 vor circula Camera de Comerț – Pe Tocile, în funcție de degajarea traseului;

– în intervalul orar 17:00 – 19:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Piața Unirii;

– după ora 19:00 (coborârea junilor de la Pietrele lui Solomon) autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Tocile.

– între orele 10:45 și, aproximativ, 13:00, circulația autobuzelor de pe liniile 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 36, 41 și 52 se va face, pe sensul de deplasare spre Livada Poștei, cu întoarcere pe strada Vlad Țepeș. RATBV S.A. va înființa o stație temporară pentru aceste linii în capătul străzii Vlad Țepeș, care să înlocuiască stația Teatrul Dramatic.

– între orele 10:30 și 13:00, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare Stadion Municipal – Roman, vor circula pe ruta Stadion Municipal – Stadion Tineretului – Bulevardul Griviței – Strada 13 Decembrie – Strada Castanilor, iar apoi pe traseul obișnuit;

– liniile 14, 24 și 28, între orele 10:30 și aproximativ 13:00, vor fi deviate pe sensul spre Livada Poștei pe străzile Avram Iancu – Al. I. Cuza, circulând doar până la stația „Astra” de pe strada Lungă, continuând apoi traseul obișnuit.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Trending