Investitii
Traseul liniei 5 al RATBV va fi deservit de autobuze electrice din Turcia. Braşovenii trebuie însă să mai aştepte puţin
Din vara anului 2022, linia 5 a RATBV, între Bartolomeu – Municipal și str. Poienelor va fi deservită de autobuze electrice. Pe acest traseu va circula lotul de 12 vehicule electrice pentru care primăria municipiului Brașov a semnat azi un contract de achiziție, cu Karsan Otomotive. Cele 12 autobuze electrice produse în Turcia costă 37,8 milioane lei, fără TVA, şi au fost achiziţionate prin intermediul Ministerului Dezvoltării şi Lucrărilor Publice, din fonduri europene.
Prin introducerea de autobuze electrice pe linia 5, care este una dintre cele mai lungi dar şi cele mai solicitate din oraş, municipalitatea spear să reducă poluarea. De altfel, primarul Allen Coliban vorbeşte despre reducerea 685 de tone pe an, a emisiilor de CO2, atunci când linia va fi deservită doar de vehicule electrice. Totuşi, până la atingerea acestei cifre, Braşovul mai are puţin de aşteptat. Primul dintre cele 12 autobuze electrice de la Karsan Otomotive va fi livrat în maxim şapte luni de acum încolo, iar restul, până în iunie 2022. Acestea se vor alătura celor 84 de vehicule electrice existente acum în flota RATBV, din achiziţii anterioare.
Autobuzele turceşti comandate de la Karsan (aceeaşi companie care la Braşov alivrat autobuze Diesel – model Menarini) au o lungime de 12 metri şi o autonomie a bateriei, de 112 kilometri. Compania turcească ce va livra autobuzele oferă o garanţie de şase ani pentru baterii, însă reprezentanţii acesteia, prezenţi la Braşov pentru semnarea contractului, spun că cel puţin opt ani nu vor fi probleme cu ele.
Autobuzele vor fi livrate împreună cu staţiile de încărcare aferente. Aceste staţii de încărcare sunt standard şi vor putea fi utilizate şi de alte autobuze electrice pe care SC RATBV SA le are în prezent în floră, au precizat reprezentanţii Karsan Otomotive. Aceştia au răspuns astfel unei întrebări privind compatibilitatea staţiilor livrate, în contextul în care RATBV a mai achiziţionat până acum modele SOR de vehicule electrice, produse în Cehia de SOR Libchavy s.r.o.
De asemenea, reprezentanţii companiei turceşti au dat asigurări că nu va fi nevoie de condiţii speciale de operare şi că autobuzele vor funcţiona normal, indifferent de temperature şi alte condiţii meteo.
De precizat este faptul că aceeaşi companie turcească, Karsan, a livrat autobuze electrice şi la Dej, în 2019 şi 2020.În urmă cu două luni, unul dintre autobuzele electrice de la Dej a luat foc, în timp ce se deplasa pe o linie din oraş. Călătorii au reuşit să se autoevacueze, dar vehiculul a ars în totalitate. Cercetările preliminare făcute de INSU Cluj au arătat că incendiul a pornit de la o defecţiune a instalaţiei electrice a autobuzului.
Investitii
Firma contractată de Compania Apa Brașov, criticată de Primăria Săcele. Primarul municipiului anunță că va verifica personal lucrările
Început în toamna anului 2024, proiectul de reabilitarea și extindere a sistemelor de alimentarea cu apă și canalizare din municipiul Săcele nu este implementat cum și-ar dori administrația locală, care este nemulțumită de calitatea unor lucrări.
Astfel, primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, a convocat astăzi o ședință de lucru privind stadiul lucrărilor la care au fost chemați reprezentanții constructorului, SC Euskadi SRL, cei ai Compania Apa Brașov, dar și și diriginții de șantier.
„Le-am transmis, fără echivoc, dezamăgirea mea față de modul în care au fost executate lucrările până în acest moment, precum și nemulțumirile legitime ale săcelenilor. Ritmul, calitatea intervențiilor și refacerea carosabilului nu sunt la nivelul pe care comunitatea noastră îl merită. Am dat un ultimatum clar: toate străzile unde lucrările au fost finalizate trebuie aduse la starea inițială în cel mai scurt timp, cu atât mai mult cu cât condițiile meteo permit reluarea și finalizarea acestora. Totodată, am decis ca începând de astăzi nu se va mai semna niciun proces-verbal de recepție până când nu voi verifica personal, în teren, calitatea lucrărilor executate”, a declarat primarul municipiului Săcele.
Investiția se ridică la 136 milioane de lei
Contractul de lucrări pentru reabilitarea și extinderea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare din Săcele a fost semnat de Compania Apa Brașov cu firma amintită în luna octombrie a anului 2024. Valoarea contractului este de 136.313.932 de lei, fără TVA, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene, accesate de operatorul regional de apă.
Proiectul prevede reabilitarea rețelelor pe 95 de străzi, realizarea a 4 stații de pompare a apelor uzate, modernizarea și echiparea a patru gospodării de apă existente în municipiul Săcele și realizarea unei instalații de clorinare în zona Bunloc. De asemenea, va fi implementat un sistem automatizat de monitorizare.
Conform datelor disponibile pe site-ul Companiei Apa Brașov, la data de 1 ianuarie 2026, progres fizic al lucrărilor era estimat la 17,2%.
Educație
Unul dintre corpurile Colegiului „Andrei Șaguna”, extins cu un etaj
Costurile pentru reabilitarea Colegiul Național „Andrei Șaguna” Brașov cresc semnificativ, înainte ca lucrările propriu-zise să înceapă. Dacă în 2024 investiția era estimată la 50.430.668 lei (TVA inclus), în ședința de plen a Consiliului Local din 27 februarie aleșii vor avea pe masă o nouă valoare: 72.991.870 lei, cu TVA de 21% inclus, pe care să o supună aprobării.
Creșterea TVA a afectat costul final
Proiectul de eficientizare energetică și modernizare, discutat de mai mulți ani, se află încă în faza de actualizare a indicatorilor tehnico-economici. Prima estimare a fost aprobată anul trecut, însă recalcularea costurilor – în contextul modificărilor de prețuri și al cotei de TVA – a dus la o majorare consistentă a bugetului. Termenul de execuție a rămas, însă, neschimbat: 15 luni.
Corpul monument istoric, intervenții de mai mică amploare
Documentația arată că intervențiile vor fi diferențiate în funcție de specificul clădirilor. Corpul A, construit între 1851 și 1856 și extins ulterior, în 1872 și 1938, are statut de monument istoric, astfel că lucrările vor viza reparații și reabilitări care să respecte caracteristicile arhitecturale originale, fără modificări structurale majore.
Corpul nou va fi supraetajat
În schimb, Corpul B, edificat în anul 2000, va intra într-un proces mai amplu de modernizare. Sunt prevăzute reparații la tencuielile exterioare, lucrări de izolare termică, înlocuirea tâmplăriei PVC cu tâmplărie metalică eficientă energetic, cu geam termoizolant, dar și o intervenție importantă: supraetajarea clădirii cu un nivel complet.
Investitii
Constructorul care a realizat aerogara Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, interesat de extinderea platformei aeroportuare
Constructorul de care se leagă construirea Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav își anunță intenția de a rămâne în „cursa” dezvoltării acestui obiectiv strategic pentru județ. Prezent azi la Brașov, pentru semnarea contractului de lucrări pentru extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în Municipiul Brașov, președintele Bog’ Art SRL, Raul Doicescu, a declarat că societatea pe care o conduce este interesată să se înscrie și la licitația lansată recent de Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov, pentru extinderea platformei aeroportuare.
„Avem cinci proiecte majore pe care le-am realizat în Brașov. Am fost implicați în construirea aeroportului și vrem să contribuim la dezvoltarea acestuia”, a precizat Raul Doicescu, subliniind interesul companiei pentru continuarea investițiilor în infrastructura locală din Brașov și zona metropolitană.
Reamintim, contractul scos la licitație de Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov vizează proiectarea și execuția lucrărilor pentru extinderea platformei de îmbarcare, debarcare și staționare a aeronavelor cu încă patru poziții – trei destinate aeronavelor medii, similare celor existente, și una pentru aeronave de mari dimensiuni. Proiectul include, totodată, amenajarea unei căi de degajare rapidă, realizarea canalizării pluviale aferente, extinderea rețelei de iluminat, precum și a sistemelor TVCI și de balizaj.
Potrivit anunțului publicat pe platforma electronică de achiziții publice, valoarea estimată a contractului este de 49.080.432 lei, la care se adaugă TVA, iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 16 martie. Urmează, așadar, o nouă etapă importantă pentru infrastructura aeroportuară brașoveană, într-un moment în care miza este creșterea capacității operaționale și atragerea de noi operatori aerieni, așa cum a precizat Daniel Micu, directorul general al Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav.
-
Prima Paginao lună agoRecital la Opera Brașov cu elevii Liceului „Tudor Ciortea”. Arii Mozart, Vivaldi, Massenet, Porumbescu și Grupul „Crai Nou” dirijat de Asineta Răducan
-
Sporto săptămână agoLovitură de imagine pentru CSO Teutonii Ghimbav: Mihaela Bejinariu preia funcția de Director tehnic
-
Cotidian2 săptămâni agoÎncă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă
-
Investitii2 săptămâni agoFOTE 2027. Bugetul competiției, estimat la 20 de milioane de euro. Autoritățile brașovene cer Guvernului să includă suma în bugetul de stat pe anul 2026
-
Cotidiano săptămână agoParcare în curtea Bisericii „Buna Vestire” de lângă Parcul Central din Brașov? Comisia Monumentelor a spus „nu”
-
Prima Pagina2 săptămâni agoFOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua
-
Cotidiano săptămână agoDe la ambalaj „cu bebeluș zâmbitor” la avarii costisitoare. Compania Apa reclamă „asediul” șervețelelor umede la Stația de Epurare Brașov
-
Investitiio săptămână agoRegia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav nu are 49 milioane de lei pentru extinderea „parcării pentru aeronave”. Sursa de finanțare urmează să fie identificată



