“Şcoala din spital”, proiect pentru elevii care necesită spitalizări de lungă durată. Se înfiinţează şi un corp special al cadrelor didactice

Preşcolarii şi elevii cu boli cronice sau cu boli oncologice, care necesită perioade de spitalizare mai mari de patru săptămâni, vor putea învăţa în grupe, clase sau individual în cadrul unităţii sanitare în care sunt internaţi, prevede un proiect pus vineri în consultare publică de Ministerul Educaţiei, transmite Agerpres. În acest scop, urmează să se înfiinţeze Corpul naţional al cadrelor didactice pentru “Şcoala din spital”.

„Pentru antepreşcolarii, preşcolarii şi elevii cu boli cronice sau cu boli oncologice, care necesită perioade de spitalizare mai mari de 4 săptămâni, se organizează grupe, clase sau învăţământ individual, după caz, în cadrul unităţii sanitare în care aceştia sunt internaţi. În cadrul Universităţilor de medicină şi farmacie se înfiinţează unităţi de învăţământ preuniversitar, cu titulatura ‘Şcoala din spital’, în scopul organizării şcolarizării antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor spitalizaţi”, prevede proiectul.  

Pe toată perioada spitalizării, copiii şi părinţii acestora vor beneficia de consiliere administrativă cu privire la drepturile educaţionale pe care le au. Consilierea administrativă se realizează din oficiu, obligatoriu, de către un inspector desemnat de către inspectoratul şcolar, în conformitate cu metodologia-cadru elaborată de Ministerul Educaţiei. Acesta va întocmi și dosarul cu documentele şcolare şi orice alt act necesar pentru înscrierea la şcoala din spital şi, ulterior perioadei de spitalizare, pentru revenirea cu prezenţă fizică în unitatea de învăţământ de bază va fi întocmit instituţional.  

Proiectul mai prevede că, pe toată perioada spitalizării, se desemnează un cadru didactic monitor, care are obligaţia de a supraveghea parcursul educaţional al preşcolarului/elevului, de a ţine în permanenţă legătura cu unitatea de învăţământ la care acesta a fost înmatriculat înainte de spitalizare şi de a propune orice măsură educaţională în interesul acestuia.

„Ministerul Educaţiei înfiinţează Corpul naţional al cadrelor didactice pentru ‘Şcoala din spital’, constituit în urma selecţiei cadrelor didactice. Metodologia şi criteriile de selecţie sunt aprobate prin ordin de ministru. (…) În unităţile de învăţământ preuniversitar care asigură şcolarizarea elevilor în spital, activităţile de predare-învăţare-evaluare sunt realizate, de regulă, de cadre didactice membre ale Corpului naţional al cadrelor didactice pentru Şcoala din spital”, conform proiectului.

 Procesul instructiv-educativ desfăşurat în ‘Şcoala din spital’ se va efectua adaptat la specificul bolii, la perioada de spitalizare şi la clasa în care este înscris elevul. 

„Pentru antepreşcolarii/preşcolarii/elevii care, din motive medicale sau din cauza unei dizabilităţi, sunt nedeplasabili, se organizează şcolarizare la domiciliu, pe o perioadă determinată de timp”, mai prevede proiectul.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.