Ramai la curent!

Educație

Noile reguli pentru începutul școlii pe 13 septembrie. Cum se intră în cele două scenarii, ce elevi pot sta acasă și ce se întâmplă când se infectează un profesor sau copiii

Publicat

in

Cele două scenarii care se vor aplica de luni, 13 septembrie, pentru fiecare școală din România, sunt asemănătoare cu cele din anul anterior școlar, dar limita la care școala trece în scenariul 2 este la depășirea ratei de 6 cazuri de îmbolnăvire Covid-19 la 1.000 de locuitori în localitate. Asta prevede ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației „pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2”, consultat de Edupedu.ro. Documentul se află în stadiul de draft.

Principalele măsuri prevăzute de noul ordin, aflat în stadiul de document de lucru marți, 31 august, (forma finală să poată conține modificări) sunt:   

  • Distanța între elevi rămâne cea de minimum 1 metru, sau maximum posibilă, acolo unde acel metru nu se poate realiza.
  • Școala trebuie să asigure permanent un stoc de rezervă de măști și materiale de protecție pentru elevi/studenți/personal.
  • Elevii și copiii de grădiniță cu probleme grave de sănătate, certificate medical, cu vârsta sub 12 ani (vârsta de la care pot fi vaccinați) pot fi scutiți de școală cu prezență fizică. La fel și cei cu vârsta mai mare de 12 ani, dacă sunt imunodeprimați.
  • Pentru aceștia, unitățile de învățământ nu mai sunt obligate să asigure școală online, ci ordinul prevede următorul lucru: „conducerile unităților de învățământ vor identifica, după caz, soluții pentru asigurarea procesului educațional”.
  • A fost eliminată prevederea prin care personalul didactic aflat în grupe de risc putea desfășura activități didactice în sistem online, în baza unei adeverințe emise de medicul de medicina muncii sau de medicul curant.

Când și cum intră școlile în cele două scenarii

Ordinul, în acest stadiu, prevede o procedură asemănătoare cu cea existentă în anul școlar precedent, prin care consiliul de administrație al unității de învățământ propune Inspectoratului școlar județean/al municipiului București aplicarea scenariului de organizare și desfășurare a cursurilor în unitatea de învățământ, pe baza criteriului epidemiologic privind rata incidenței cumulate la nivelul localității, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori, după cum urmează:

Scenariul 1

Participarea zilnică a tuturor antepreșcolarilor / preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, până la incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori.  

Scenariul 2

a) Participarea zilnică cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor antepreșcolarilor / preșcolarilor și elevilor din învățământul special, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

  • Dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori, până la instituirea stării de carantină la nivelul localității.

b) participarea zilnică, în sistem online a tuturor elevilor. 

  • Dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori, până la instituirea stării de carantină la nivelul localității.

În situații justificate de infrastructură și resursele existențe, unitățile de învățământ sau unitățile conexe pot desfășura activități didactice în sistem online cu aprobarea Inspectoratului școlar județean, mai prevede documentul citat.

Mai departe, Consiliul Județean pentru Situații de Urgență aprobă periodic aceste scenarii cu avizul DSP, potrivit documentului de lucru.

În prima zi de școală sunt permise festivitățile de deschidere a anului școlar/universitar, organizate doar în exterior, cu purtarea obligatorie a măștii de protecție și fără ca durata acestora să depășească 1,5 ore

Ce se întâmplă cu elevii care au diverse afecțiuni

Elevii cu vârsta mai mică de 12 ani și copiii care fac parte dintr-o grupă de risc, respectiv cei diagnosticați cu boli respiratorii cronice severe, boli cardiovasculare, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune sau autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilități, tratament imunosupresiv sau alte afecțiuni cronice, cu avizul și recomandările specifice ale medicului curant și cu acordul scris al părinților, pot fi scutiți de prezența fizică la școală. La fel și pentru cei cu vârsta mai mare de 12 ani dacă sunt imunodeprimați.

 

Pentru acești preșcolari și elevi menționați mai sus, conducerile unităților de învățământ vor identifica, după caz, soluții pentru asigurarea procesului educațional.

Când se suspendă cursurile într-o clasă/școală

Sub rezerva posibilei reformulări a acestor prevederi de către specialiștii din Ministerul Sănătății, documentul de lucru consultat de Edupedu.ro prevede că suspendarea cursurilor în unitățile de învățământ preuniversitar sau conexe se dispune în următoarele situații:

La apariția unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul într-o grupă de învățământ de antepreșcolari / preșcolari sau clasă de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal se efectuează ancheta epidemiologică și testarea colegilor acestuia și a cadrelor didactice, conform indicațiilor DSP. Conducerea unității de învățământ va decide în urma consultării DSP dacă se impune carantinarea celor care fac parte din aceeași clasă, sau suspendarea cursurilor, după caz. În situația în care în acea sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire, urmând ca elevii din schimbul următor să își desfășoare cursurile după o dezinfectare prealabilă a sălii de clasă.

La apariția a două cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul într-o grupă de învățământ cu antepreșcolari / preșcolari sau clasă de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal se suspendă cursurile clasei respective pentru o perioadă de 14 zile, iar ancheta epidemiologică stabilește persoanele care vor fi testate și carantinate. În situația în care în aceeași sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire. Măsura suspendării este dispusă prin decizia conducerii unității de învățământ după consultarea DSP.

DSP va efectua anchete epidemiologice, va stabili contacții direcți ai cazurilor confirmate și va decide, împreună cu conducerea unității de învățământ, dacă se impune carantinarea celor care fac parte din clasa la care s-au suspendat cursurile, inclusiv a personalului didactic/nedidactic/auxiliar.

Ce se întâmplă dacă se îmbolnăvește un profesor

La apariția cazurilor de îmbolnăvire în rândul cadrelor didactice/didactice auxiliare sau nedidactice, acestea obligația de a anunța conducerea unității de învățământ care va informa Direcția de Sănătate Publică. DSP, în urma anchetei epidemiologice, va stabili care sunt contacții direcți ai acestora și va decide împreună cu conducerea unității de învățământ dacă se impune suspendarea activităților didactice la nivelul unității. Măsura suspendării este dispusă prin hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, la propunerea conducerii unității de învățământ cu avizul Inspectoratului școlar și al DSP.

În situațiile prevăzute mai sus, procesul de învățământ continuă în sistem online, potrivit documentului de lucru citat.

Educație

Serviciul Creșa Brașov nu a reușit să onoreze toate solicitările depuse de părinții care vor să își ducă micuții la creșă

Publicat

in

Datele privind situația înscrierilor la creșe pentru anul școlar 2026 – 2027 a fost prezentată de Primăria Brașov, care a precizat că în unitățile publice din oraș sunt 1.245. Pentru anul școlar care începe în toamnă, după reînscrierea copiilor care frecventează deja aceste unități, au rămas disponibile pentru noii beneficiari 680 de locuri.  La finalul perioadei de înscriere au fost înregistrate 1.300 de cereri pentru aceste locuri, ceea ce înseamnă că solicitările depășesc cu mult capacitatea disponibilă.

Pentru a se rezolva, parțial, această problemă, viceprimarul Brașovului, Lucian Patrașcu, a precizat că municipalitatea va solicita Inspectoratului Școlar Județean Brașov suplimentarea numărului de locuri, după modelul aplicat și anul trecut.

„Vom avea discuții cu Inspectoratul Școlar Județean pentru suplimentarea cu aproximativ 205 locuri, așa cum s-a întâmplat și anul trecut. Ne dorim să oferim acces la educație antepreșcolară pentru cât mai mulți copii și să răspundem cât mai bine nevoilor familiilor din Brașov”, a explicat reprezentantul Primăriei Brașov.

Noua creșă de pe strada Panselelor, gata în acest an

În paralel, el a menționat că pe strada Panselelor, municipalitatea pregătește transformarea unei clădiri existente într-o creșă modernă cu șase grupe, iar estimarea municipalității este că lucrările vor fi gata până în data de 1 septembrie, când începe noul an școlar.

Pe de altă parte, acesta a anunțat că pentru familiile care nu vor reuși să obțină un loc într-o creșă publică, Primăria Brașov, prin Direcția de Asistență Socială, acordă un voucher lunar în valoare de 850 de lei.

Citește mai departe

Educație

Bacalaureat 2026 – Înscrieri. Ce trebuie să știe elevii despre proba digitală și echivalarea competențelor

Înscrierile la Bacalaureat au început, iar elevii care dețin certificate precum ICDL, Cambridge, IELTS sau TOEFL pot solicita echivalarea probelor de competențe. Proba digitală nu testează utilizarea rețelelor sociale, ci capacitatea de a lucra cu documente, tabele, prezentări și resurse online.

Publicat

in

Elevii care se înscriu în aceste zile la examenul de Bacalaureat trebuie să acorde o atenție specială probelor de competențe, mai ales celei digitale, care poate fi echivalată în anumite condiții. În acest an, la evaluarea pentru Bacalaureat apar mai multe modificări.

Probele de competențe lingvistice și digitale pot fi echivalate

Odată cu înscrierea la examen, absolvenții care dețin certificări recunoscute internațional, precum ICDL pentru competențele digitale sau certificate lingvistice precum Cambridge, IELTS ori TOEFL, pot solicita echivalarea probelor de competențe. Cei care solicită recunoașterea acestror competențe, trebuie să adauge și copia certificatului obținut, împreună cu cererea tip de recunoaștere și echivalare.

Noutatea acestui an este simplificarea semnificativă a procedurii. Prin Ordinul nr. 3.739 din 23 aprilie 2026, emis de Ministerul Educației, a fost eliminată obligația prezentării unei copii legalizate la notar a certificatului de competențe digitale.

Două etape la proba D, pentru evaluarea competențelor digitale

Proba digitală, cunoscută drept proba D, este susținută înaintea examenelor scrise și se desfășoară pe calculator. Evaluarea durează 90 de minute și este împărțită în două etape.

Prima parte verifică abilitatea elevilor de a utiliza internetul pentru căutarea informațiilor, descărcarea fișierelor, utilizarea poștei electronice și navigarea online. A doua parte se concentrează pe utilizarea unor aplicații precum Word, Excel, PowerPoint sau Access, dar și pe organizarea fișierelor și realizarea unor operațiuni simple de editare a paginilor web.

De precizat este că, spre deosebire de ceea ce cred mulți candidați, examenul nu include programare și nici noțiuni avansate de informatică. Accentul este pus pe competențele digitale de bază pe care elevii le-au studiat în cadrul disciplinelor TIC în clasele a IX-a și a X-a. Rezultatul nu este exprimat prin note, ci prin calificative care reflectă nivelul de competență digitală dobândit de candidat de-a lungul anilor de liceu.

Unde își pot testa elevii competențele digitale înainte de evaluarea de la Bac?

Pentru elevii care vor să vadă cum arată exercițiile de la examen sau să repete înainte de Bac, există o platformă dedicată pregătirii pentru competențele digitale: competentedigitale.ro. Site-ul conține modele de exerciții și explicații pentru principalele tipuri de cerințe care apar la examen: Word (editare și formatare documente); Excel (formule, tabele și grafice); PowerPoint (prezentări electronice); Access (baze de date); organizarea fișierelor și folderelor; noțiuni de internet și comunicare online.

Ce calificative se pot obține la proba de competențe digitale

Spre deosebire de probele scrise ale Bacalaureatului, la competențele digitale elevii nu primesc note de la 1 la 10. Rezultatul este exprimat printr-un calificativ care reflectă nivelul competențelor digitale demonstrate în timpul examenului.

Potrivit metodologiei, punctajul maxim este de 100 de puncte, iar calificativele se acordă astfel:

  • 0-10 puncte: fără nivel de competență;
  • 11-30 de puncte: utilizator începător;
  • 31-55 de puncte: utilizator de nivel mediu;
  • 56-74 de puncte: utilizator avansat;
  • 75-100 de puncte: utilizator experimentat.

La prima vedere, diferența dintre un „utilizator avansat” și un „utilizator experimentat” poate părea importantă. În practică însă, lucrurile sunt mai nuanțate:

„Cele două calificative reprezintă o clasificare formală. La această probă se verifică competențele digitale la nivel de bază. Diferența de competență «reală» testată la BACALAUREAT este minoră”, explică profesoara Constanța Năstase, citată de .

Citește mai departe

Cotidian

Tradiția care „se poartă”: brand din Țara Făgărașului, exemplu european pentru valorificarea patrimoniului imaterial

Publicat

in

În Țara Făgărașului, o afacere locală care a readus în actualitate motivele cusute de altădată, a devenit exemplu european de bune practici pentru modul în care tradiția poate fi transformată în produs contemporan. Brandul Mândra Chic, creat de antreprenoarea făgărășeană Alina Zară, a fost inclus ca studiu de caz în cadrul proiectului InThrace, dedicat patrimoniului cultural imaterial, ca instrument de promovare a comunităților mici.

Mândra Chic, exemplu de valorificare sustenabilă a poveștilor locului

Prezentarea brandului Mândra Chic a avut loc în cadrul conferinței finale a proiectului, organizată la Universitatea Transilvania din Brașov, pe data de 29 mai, unde cercetători, specialiști și practicieni din mai multe țări europene au analizat felul în care tradițiile locale pot fi integrate în modele economice sustenabile.

Coordonatoarea proiectului Inthrace, conf. dr. Arabela Briciu, spune că Mândra Chic ilustrează tocmai felul în care patrimoniul imaterial poate fi reinterpretat fără a-și pierde esența, ci dimpotrivă, fiind readus în circuitul contemporan prin produse vestimentare și elemente de design inspirate din portul tradițional, din „cusăturile bunicii”.

„Sunt cusături pe care le făceau bunicile noastre și care, altfel, s-ar pierde dacă nu ar fi integrate în produse actuale, în vestimentații moderne”, a explicat aceasta, subliniind caracterul dinamic al patrimoniului cultural imaterial.

„Cusăturile bunicii”, sub brandul Mândra Chic

Azi, prin afacerea dezvoltată de Alina Zară, „cusăturile bunicii” sunt prezente pe diverse materiale, de la tricouri, hanorace sau eșarfe, la semne de carte sau alte obiecte de decor din material textil.

De asemenea, ele sunt prezentate publicului larg prin Muzeul de Pânze și Povești, inițiat de Alina Zară și Ioana Zară și organizat ca un mic centru cultural dedicat comunității și memoriei satului Mândra dinȚara Făgărașului. Parte din proiectul Mândra Chic, spațiul reunește colecții de pânze tradiționale, povești locale în formate diverse (cărți poștale, volume, expoziții), ateliere creative de „zestre contemporană”, activități gratuite pentru copii, campanii civice și de mediu, tururi ghidate, proiectul internațional „Suveica Mamei Ruța” și o grădină model inspirată din gospodăria tradițională a satului.

Patrimoniul imaterial, ca valoare economică și culturală pentru comunitățile mici

Patrimoniul imaterial sau intangibil include meșteșuguri, obiceiuri și cunoștințe transmise între generații, multe dintre ele aflate în risc de dispariție dacă nu sunt adaptate contextului actual. În acest sens, Mândra Chic a fost analizată ca studiu de caz în cadrul proiectului INTHRACE și prezentat ca exemplu de afacere care reușește să păstreze identitatea culturală a Țării Făgărașului, fiind, astfel un element de valoare economică și culturală pentru zonă.

Proiectul InThrace este derulat pe o perioadă de doi ani și jumătate de Universitatea Transilvania din Brașov, în calitate de coordonator, și este finanțat prin programul Erasmus+. Parteneriatul include universități și organizații din România, Polonia, Grecia, Croația, Portugalia și Bulgaria.

Citește mai departe

Trending