RATBV SA suspendă circulația autobuzelor spre Poiană în acest weekend, sâmbătă și duminică. Circulația liniei 20 pe traseul Livada Poștei – Poiana Brașov va fi suspendată timp de câteva ore, întrucât, în aceste două zile, pe Drumul Poienii, (DN 1E) se desfășoară Campionatul Național de Viteză în Coastă 2021.
Astfel, sâmbătă, 9 octombrie, între orele 8.30 și 13.00, respectiv 14.00 și 18.30, circulația autobuzelor de pe linia 20 va complet fi oprită. Ultimele plecări din cele două capete de linie vor fi la orele: 8.00 și 13.30, iar de la orele 18.30 circulația revine la programul obișnuit. De asemenea, duminică, 10 octombrie, între orele 8.30 și 12.00, respectiv 13.00 și 18.30, autobuzele de pe linia 20 nu vor parcurge traseul Livada Poștei – Poiana Brașov. Ultimele plecări din cele două capete de linie înaintea suspendării circulației vor fi la orele 8.00 și 12.30, iar de la orele 18.30 circulația revine la programul obișnuit.
RATBV a precizat, de asemenea, că și autobuzele de pe linia 50 vor avea unele schimbări. Astfel, vineri, 8 octombrie, de la orele 08.30 și până duminică, la orele 21.30, în capătul de linie Livada Poștei, vor opri la peronul imediat următor celui obișnuit. Ulterior, de sâmbătă dimineață, de la orele 08.30 și până duminică seară, la orele 21.30, toate mijloacele de transport public de călători RATBV care au capăt de linie în Livada Poștei vor intra în terminal prin fața clădirii Cercului Militar Brașov (Casa Armatei).
Fii primul care comentează