Ramai la curent!

Cotidian

De mâine se redeschide centrul de vaccinare de la Căminul de vârstnici din Noua. Cele 4 centre existente sunt supraaglomerate

Publicat

in

Centru de vaccinare de la Căminul pentru persoane vârstnice de la Noua se redeschide începând cu data de 15 octombrie, ora 18.00. După ce, peste vară, Primăria Braşov a închis centrele de vaccinare pe care le amenajase – respectiv cel de la CATTIA Bartolomeu, cel de la Noua şi cel din Tractorul, acum Municipalitatea anunţă că îl redeschide pe cel de la Căminul de vârstnici, de pe strada Gladiolei nr. 4.

Decizia a fost luată pentru a mai reduce din presiunea de pe cele numai patru centre de vaccinare care sunt funcţionale în prezent în municipiul Braşov la:

  • Medlife – Policlinica de Diagnostic Rapid (str. Moldovei nr. 6);
  • Spitalul Militar;
  • Regina Maria – Policlinica din Centrul Civic;
  • Centrul Medical de Vest. 

În prima etapă, la Centrul de vaccinare de la Noua vor fi funcționale două fluxuri, care vor avea la dispoziție vaccinurile produse de Pfizer/BioNTech, Moderna, Johnson&Johnson și Astra/Zeneca, a anunţat Municipalitatea.  

Ca și până acum, brașovenii se pot mai pot vaccina și la cabinetele medicilor de familie, cu vaccinul produs de Johnson&Johnson.

În ultimele zile aceste patru centre de vaccinare s-au aglomerat masiv, iar timpii de așteptare au crescut, în ciuda programărilor făcute pe platformă, ceea ce i-a determinat pe mulți să renunțe la a-și mai face vaccinul în ziua și la ora stabilită. În plis, această aglomerație a făcut aproape imposilă respectarea măsurilor de distanțare, la centrele de vaccinare din Brașov.

În municipiul Brașov, rata incidenței cumulate a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 a crescut spectaculos în ultima lună, de la o rată a incidenței de o persoană infectată la 1.000 de locuitori, la o rată a incidenței, astăzi, de 8,19 persoane infectate la 1.000 de locuitori.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Universitatea Transilvania Brașov, în Top 5 la nivel național. Este al doilea an consecutiv când instituția de învățământ superior brașoveană ocupă această poziție

Publicat

in

Universitatea Transilvania din Brașov și-a consolidat a cincea poziție în Metarankingul universitar pentru anul 2025. Conform anunțului Universității din Brașov, este al doilea an consecutiv când instituția brașoveană se clasează între primele cinci universități din țară.

Metarankingul universitar are o pondere importantă în alocarea finanțării pentru cercetarea științifică universitară, ținând cont de performanțele dovedite ale universităților românești.

În clasamentul amintit, prima poziție este ocupată de Universitatea Babes Bolyai din Cluj Napoca, urmată de Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, Universitatea din București și de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București. 

Clasamentul din acest an include 34 de universități, cu două mai mult decât ediția de anul trecut.

Metarankingul universitar este un mecanism de evaluare și ierarhizare a universităților din România, bazat pe analiza unor clasamente internaționale recunoscute la nivel global. Clasamentul este realizat de experți universitari și analizează activitatea științifică a instituțiilor, dar și contribuția acestora la comunitatea academică internațională. 

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul are un nou subprefect. Daniela Olaru, numită în funcție cu o zi înaintea moțiunii de cenzură

Publicat

in

Cu o zi înainte de votarea moțiunii de cenzură în Parlamentul României, Guvernul României a adoptat o hotărâre privind numiea în funție a noului subprefect al Brașovului. Astfel, postul rămas vacant după demisia lui Lucian Mija (PSD) va fi preluat de Daniela Olariu (USR).

Decizia urmează să fie publicată în Monitorul Oficial al României, apoi noul subprefect va putea depune jurământul.

Noul subprefect al județului Brașov este de profesie jurist, a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea Transilvania și un masterat de Drept penal în afaceri. De peste 15 ani, este antreprenor în domeniul medical, iar anterior, a profesat timp de 8 ani în Japonia, o perioadă fiind detașată în SUA și Hong Kong. Vorbește limbile engleză, franceză și japoneză. Este vicepreședinte al Filialei USR Săcele, consilier local al municipiului Săcele și președinte al Consiliului de Administrație al Societății de Gospodărire Măgura Codlea.

Daniela Olariu este al doilea subrebprefect USR al Brașovului, după Codruț Bucur, care a ocupat această funcție în perioada martie 2021 – septembrie 2021.

Citește mai departe

Cotidian

Cumpărături fără cozi în Brașov: sistemul Scan & Go în 17 magazine. Clienții își scanează singuri produsele la raft

Lidl introduce în 17 magazine din județul Brașov sistemul Scan & Go, care le permite clienților să își scaneze singuri produsele și să evite cozile de la casă, folosind aplicația Lidl Plus.

Publicat

in

Cumpărăturile clasice, cu stat la coadă și verificat bonul la scanerele de la ieșirea din incintă, încep să devină din ce în ce mai rare, în mai multe magazine din județul Brașov. Lidl România a introdus, începând cu 30 aprilie, sistemul „Scan & Go” în 17 magazine din Brașov și localitățile din jur, o funcție care le permite clienților să își scaneze singuri produsele direct de pe raft, folosind telefonul mobil și aplicația magazinului.

Noua opțiune este disponibilă prin aplicația Lidl Plus și este menită să reducă timpul petrecut la casă. Practic, cumpărătorii își scanează cu telefonul produsele pe măsură ce le adaugă în coș, iar la final merg la o casă de marcat rapidă, unde plata se face fără a mai trece fiecare articol pe bandă. Sistemul vine la pachet și cu cântare inteligente pentru produsele vrac, care recunosc automat tipul de produs și generează eticheta de preț. Aceasta este apoi scanată și adăugată în coșul virtual din aplicație.

Funcționalitatea a fost extinsă în mai multe orașe din județ, printre care Brașov, Codlea, Ghimbav, Râșnov, Săcele și Zărnești.

Magazinele din județul Brașov în care este disponibilă funcția Scan & Go:

  • Brașov, Strada Saturn, Nr. 35A
  • Brașov, Strada Turnului, Nr. 1
  • Brașov, Strada Spicului, Nr. 5
  • Brașov, Strada 13 Decembrie, Nr. 129D
  • Brașov, Strada Hărmanului, Nr. 47B
  • Brașov, Strada Zizinului, Nr. 140
  • Brașov, Strada Carpaților, Nr. 44
  • Brașov, Strada Alexandru Ioan Cuza, Nr. 3
  • Brașov, Bulevardul Griviței, Nr. 2E
  • Brașov, Strada Poienelor, Nr. 7J
  • Brașov, Str. Cristianului, Nr. 1-3      
  • Codlea, Strada Lungă, Nr. 32
  • Ghimbav, Strada Făgărașului, Nr. 2B
  • Hărman, Strada Gării, Nr. 674A
  • Râșnov, Calea Brașovului, Nr. 11
  • Săcele, Strada Câmpului, Nr. 97
  • Zărnești, Strada Ciucaș, Nr. 13

Sistemul Scan & Go este deja folosit în zeci de magazine din București și din alte județe, fiind parte din strategia retailerului de a muta o parte din experiența de cumpărare în zona digitală.

Pentru un ghid video detaliat de utilizare al procesului Scan&Go puteți accesa pagina de Youtube Lidl România aici

Citește mai departe

Trending