Ramai la curent!

Fapt divers

Poliţista care s-a sinucis într-un bloc din Braşov aflase că soţul ei avea un copil cu altă femeie

Publicat

in

Poliţista din Braşov care şi-a pus capăt zilelor cu pistolul din dotare ar fi aflat, cu puţin timp înainte, că soţul său avea un copil dintr-o relaţie extraconjugală, potrivit Antena3. Femeia, care în ziua în care a apelat la gestul extrem împlinea 29 de ani, a avut un schimb de mesaje cu soţul său înainte de a-şi pune capăt zilelor, confruntându-l cu privire la cele aflate. 

Reamintim că în noapte de 30 spre 31 decembrie a anului trecut, Poliţiştii au intervenit după un apel la 112, într-un bloc din Braşov, unde au găsit-o pe femeia angajată în Poliţie, împuşcată în cap. Ancheta medico-legală a scos la iveală că este vorba despre o sinucidere, în apartament fiind găsit și un  bilet de adio. 

Potrivit medicilor legiști, polițista și-ar fi tras un glonț în tâmpla dreaptă. Glonțul a ieșit prin tâmpla stângă, după care s-a înfipt în perete.  În acest moment, este așteptat și rezultatul probelor de sânge care ar trebui să stabilească alcoolemia, dat fiind faptul ca pe masa era o sticla de vin goala și una începută. 

Tânăra de 29 de ani era căsătorită tot cu un angajat al Poliției, din SICE (Detalii AICI). Vecinii spun despre ei că păreau o familie fericită și păreau că nu duc lipsă de nimic.  

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Fapt divers

FOTO. Accident pe Ocolitoarea Brașovului. Trafic bară la bară

Publicat

in

Circulația rutieră de pe Ocolitoarea Brașovului se desfășiară cu mare dificultate pe sensul de mers DN 1 – Giratoriul de la strada Lânii, din cauza unui camion răsturnat pe carosabil. Potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, accidentul s-a produs în cursul orei 10.00, când, pe fondul neadaptării vitezei, șoferul a pierdut controlul vehiculului, care s-a răsturnat. De asemenea, în urma acestui incident, au fost înregistrate scurgeri de carburant.

La fața locului s-au deplasat echipaje ale ISU Brașov, dar și autospeciale necesare mutării mărfii din camion și eliberării carosabilului.

Citește mai departe

Fapt divers

Mașină făcută scrum în miez de noapte și pericol de explozie, la Făgăraș. Suspiciuni de incendiere intenționată

Un incendiu izbucnit în toiul nopții la Făgăraș a distrus complet un autoturism și a pus în pericol locuințele din apropiere. Proprietarul susține că focul ar fi fost provocat intenționat, fiind al doilea incident similar în doar câteva luni.

Publicat

in

Un incendiu violent a izbucnit în toiul nopții, în jurul orei 2:00, pe strada Parcului din Făgăraș la un autoturism parcat în fața unui bloc de locuințe. În urma incidentului, mașina s-a transformat într-o carcasă de metal carbonizat, fiind imposibil de salvat.

Conform BZF, flăcările s-au extins rapid și au pus în pericol nu doar mașinile din apropiere, ci și locuințele din zonă, având în vedere că vehiculul era parcat chiar lângă un contor de gaz amplasat pe fațada unui bloc. Focul nu s-a limitat la un singur autoturism. Un al doilea vehicul, aflat în imediata vecinătate, a fost serios avariat. Imaginile surprinse la fața locului arată dimensiunea distrugerilor: mașina de la care a pornit incendiul este aproape complet distrusă, cu interiorul mistuit de flăcări și caroseria deformată de temperaturile extreme.

Proprietarul autoturismului susține că incendiul ar fi fost provocat intenționat. Potrivit BZF, acesta afirmă că deține imagini de pe camerele de supraveghere care ar indica o acțiune deliberată. Mai mult, nu ar fi primul incident de acest fel: o altă mașină a sa a fost cuprinsă de flăcări în noiembrie anul trecut.

Autoritățile au fost solicitate să ofere un punct de vedere oficial, iar ancheta este în curs pentru a stabili cu exactitate cauzele incendiului.

Citește mai departe

Fapt divers

Adolescent din Săcele, reținut după ce a lovit violent un bărbat, într-un magazin. Victima a ajuns la spital

Publicat

in

Un incident violent petrecut într-un magazin din Săcele a dus la reținerea unui adolescent în vârstă de 16 ani, după ce acesta ar fi lovit un bărbat care i-a atras atenția asupra limbajului folosit.

Din relatării victimei, citate de Știrile Pro TV, conflictul ar fi izbucnit după ce bărbatul a intrat în magazin și l-a auzit pe tânăr înjurând. În momentul în care i-a cerut explicații, adolescentul ar fi reacționat agresiv și l-ar fi lovit direct și violent.

Scena a fost surprinsă de camerele de supraveghere din magazin.

În urma loviturilor, bărbatul a căzut la pământ și și-a pierdut cunoștința pentru câteva minute, fiind ulterior preluat de un echipaj medical și transportat la spital.

Medicii au stabilit că leziunile suferite de victimă nu i-au pus viața în pericol, însă cazul a intrat în atenția polițiștilor, care au dispus reținerea minorului.

Citește mai departe

Trending