Politica
Deputatul USR Tudor Benga, reacţie la modul în care colegul Allen Coliban îşi face treaba la Primăria Braşov
Deputatul USR Brașov Tudor Benga este primul membru al organiziei județene care ia oficial atitudine față de modul în care Primăria condusă de colegul său, Allen Coliban, a ales să facă administrație anul trecut, și mai ales faţă de modul în care a atribuit direct unele contarcte, către „firme prietene”.
Primăria nu a venit cu explicaţii convingătoare…
BrașovMetropolitan.ro a scris la începutul lui decembrie anul trecut despre încercarea Primăriei Brașov de a atribui direct un trecut de promovare firmei deținute de familia unuia dintre consilierii județeni USR Brașov. În urma valului de reacţii creat, la decizia firmei contractate, înţelegerea nu a mai fost semnată.
Câteva zile mai târziu, am scis despre faptul că primăria condusă de Allen Coliban a atribuit, tot direct (dar via Asociația Metropolitană de Transport) un contract pentru realizarea studiului de gestionare a parcărilor din oraș. Contractul a fost oferit unei firme ce aparține unui fost candidat USRPLUS de la București.
La finalul anului, tot BrasovMetropolitan.ro descoperea prin „meandrele SICAP”, că Primăria Braşov a atribuit, cum altfel decât direct, şi un contract de 130.000 de lei, pentru branduirea şi „redesenarea” logo-ului Braşovului. Contractul a fost „înmânat” firmei lui Felix Tătaru, un creativ care apare în Dosarul Gala Bute.
Precizări convingătoare din partae Primăriei Braşov, care să explice de unde urgenţa acesrtor atribuiri, de ce alegerea unor firme sau persoane „de casă” sau de ce atâta lipsă de transparenţă (având în vedere că unele contracte au venit chiar pe final de an 2021, în ultimele zile), nu au venit încă din partea Primăriei Braşov şi a primarului Coliban.
În schimb, la începutul acestui an, deputatul Tudor Benga a avut o încercare de a lua atitudine faţă de modul de lucru de la Primăria Braşov şi, printr-o postarea pe pagina sa de Facebook, a amintit despre promisiunile USR din campania electorală:
„I-am zis și lui Allen și vă zic și vouă, fiindcă deja m-ați tras destul de mulți de mânecă, sub o formă sau alta, pe subiect de la finalul lui noiembrie încoace: cred că Primăria Brașov ar trebui să fie super scrupuloasă cu instrumentul atribuirii directe. Instrumentul atribuirii de contracte prin încredințare directă este perfect legal sub un anumit plafon și absolut legitim în anumite circumstanțe. Însă mai ales prin prisma promisiunilor pe care noi USRPLUS le-am făcut alegătorilor și mai ales dată fiind schimbarea profundă pe care am promis-o la Brașov față de metehnele vechii administrații cred că e foarte important ca genul acesta de instrument să fie folosit cu maximă chibzuința, adică pe cât posibil doar în cazuri de strictă urgență sau maximă necesitate. E o chestiune importantă de principiu vis a vis de promisiunile pe care le-am făcut cetățenilor, chiar și în condiții de puternică ostilitate politică cum este în prezent situația la Brașov”.
Cotidian
Marius Dunca, vicepreședinte PSD: „România are nevoie de stabilitate, investiții și solidaritate. Nu de austeritate!”
Vicepreședintele PSD, senatorul Marius Dunca, transmite un mesaj ferm față de prioritățile guvernamentale din perioada următoare. Acesta subliniază obligația statului de a interveni cu măsuri de sprijin acum, când costul vieții a explodat și presiunea asupra familiilor și companiilor românești este deja ridicată. În acest sens, PSD a propus un pachet amplu de măsuri pentru relansarea economică un pachet de solidaritate pentru persoanele vulnerabile.
„Adoptarea pachetului de relansare economică și a celui de solidaritate nu este opțională și nu este negociabilă. Trebuie să luăm măsuri urgente pentru protejarea nivelului de trai al românilor, pentru că măsurile de austeritate au afectat întreaga societate, dar în special pe cei vulnerabili. Măsurile PSD sunt coerente și combină responsabilitatea bugetară cu solidaritatea socială și stimularea economiei. Prin pachetul de solidaritate venim în sprijinul a peste 5 milioane de români, iar impactul bugetar total este de doar 0,16% din PIB, incomparabil mai mic decât economiile de 1% din PIB realizate prin neindexarea pensiilor și alocațiilor. Îi ajutăm astfel pe pensionarii cu venituri mici, pe copiii din familiile vulnerabile și pe cei cu dizabilități sau handicap. Concret, vorbim despre sprijin financiar în două tranșe egale, cuprinse între 600 și 1000 de lei, pentru pensiile cuprinse între 1500 și 3000 de lei”, declară Marius Dunca, vicepreședinte PSD.
În paralel, PSD solicită introducerea urgentă a unei scheme de sprijin pentru persoanele vulnerabile afectate de liberalizarea prețurilor la gaze, similară celei din domeniul energiei, și respinge categoric orice reducere a bugetului Educației, domeniu deja grav afectat de tăieri operate anterior.
„Pachetul de relansare economică este esențial pentru menținerea locurilor de muncă și pentru supraviețuirea firmelor românești. Măsura-cheie propusă de PSD este creditul fiscal pentru investiții și are impact bugetar zero. Prin reducerea temporară a obligațiilor fiscale pentru companiile care investesc, statul stimulează dezvoltarea economică, crearea de noi locuri de muncă și extinderea bazei de impozitare, fără a pierde venituri la buget”, mai spune senatorul brașovean.
Marius Dunca subliniază faptul că Partidul Social Democrat va susține doar soluții care reduc presiunea asupra oamenilor și economiei și va sancționa politic orice tentativă de a prelungi austeritatea pe seama celor vulnerabili.
Cotidian
Așteptări din partea ministrului brașovean al Economiei: Fabrica de pulberi de la Victoria ar putea salva zona
Proiectul noii Fabrici de pulberi de la Victoria ar putea revigora întreaga zonă, susține ministrul Economiei, brașoveanul Irineu Darău. Senatorul a afirmat pentru Mediafax că numărul angajaților direcți ai investiției Rheinmetall de la Victoria se va apropia de 1.000 de persoane, însă impactul unității de producție asupra economiei va fi mult mai mare.
„Există acel angajament de producție locală și, cum spunem noi, localizare, adică apel la companii românești pentru a cumpăra și expertiză, și servicii, și produse, în jurul acelei investiții Rheinmetall ar trebui să înflorească multe, multe alte locuri de muncă secundare”, a declarat Darău.
Ministrul a spus că investiția ar reprezenta „salvarea zonei” Victoria.
Promisiune preluată de la Radu Miruță
Un mesaj similar a fost lansat și de Radu Miruță, în perioada în care era ministru al Economiei. Astfel, el a declarat în luna noiembrie, la Brașov, că a renegociat contractul pregătit inițial pentru a di semnat cu partenerul german, compania Rheinmetall.
„Când am venit la minister, mi se spunea că este un contract gata de semnat şi că nu se mai poate schimba nimic. Forma de atunci era dezavantajoasă pentru România şi pentru judeţul Braşov. Contractul a fost schimbat. Am adus un plus de 92 de milioane de euro pentru statul român. De asemenea, am introdus o condiţie obligatorie privind folosirea lanţului de aprovizionare local”, a spus Miruţă.
Amintim că la începutul lunii noiembrie a anului trecut, Guvernul României și compania germană Rheinmetall au semnat, la Palatul Victoria, acordul de colaborare pentru realizarea fabrică de pulberi de la Victoria.
„Rheinmetall și această cooperare vor investi prin companiile lor peste 400 de milioane de euro. Din punct de vedere civil, România va face investiții de 120 de milioane de euro. Primim ajutor din partea programelor europene: 47 de milioane dintr-un program aprobat de Bruxelles, iar Guvernul va primi bani prin Programul SAFE, de asemenea”, a declarat atunci Armin Papperger, director al Companiei Rheinmetall AG, citat de Agerpres.
Construcția fabricii de pulberi pentru muniție va începe anul viitor iar lucrările vor dura trei ani.
Politica
Marius Dunca, Vicepreședinte PSD: „Austeritatea nu este o soluție. Oamenii și firmele așteaptă măsuri pentru relansarea economică”
Marius Dunca, vicepreședinte PSD și lider județean al PSD Brașov, susține că programul PSD de stimulare economică este singura reformă autentică dezbătută în Coaliție și consideră că social democrații au obligația de a insista pentru adoptarea acesteia prin asumarea răspunderii Guvernului în cadrul aceluiași pachet de reformă a administrației. Dunca mai spune că PSD este singurul partid care pus pe masa Coaliției soluții alternative și măsuri pentru relansarea economică, tocmai pentru a evita creșterile de taxe.
„Încă de anul trecut, din septembrie, PSD a spus public colegilor de Coaliție că austeritatea nu este o soluție și că România are nevoie de relansare economică. Companiile românești așteaptă de la Guvern garanții și sprijin pentru a păstra locurile de muncă și pentru a deveni mai competitive, de a produce mai mult și de a exporta. Amânările succesive și încăpățânarea unora dintre colegii de Coaliție a dus la generalizarea unor măsuri severe de austeritate care ridică riscuri multiple față de performanța economiei naționale. De aceea, PSD pune condiția adoptării pachetului de măsuri pentru relansarea economică. Măsurile propuse țin de creșterea competitivității economiei locale, de sprijinirea investițiilor noi și de îndreptarea unor măsuri care vizează companiile românești. Consecința aplicării acestor măsuri se va traduce prin generarea a cel puțin 120.000 locuri de muncă stabile și bine plătite în sectoarele industriale și tehnologice și prin echilibrarea balanței comerciale. România va rămâne atractivă pentru investitori și va asigura un climat economic potrivit pentru dezvoltare” spune Vicepreședintele PSD.
Tototdată, liderul PSD Brașov trece în revistă măsuri promovate de PSD în ultimii 10 ani care au readus creșterea economică după perioadele de austeritate în care România a fost condusă de partidele dreptei politice.
„Chiar dacă unii pozează astăzi în «salvatori», le reamintesc că PSD este partidul care a pus de fiecare dată România pe traiectoria creșterii economice. După fiecare perioadă de austeritate, PSD a luat măsuri necesare pe care ceilalți le-au văzut ca fiind imposibile. PSD a redus cota de TVA la 19% în 2018 și impozitul pe venit la 10%. Tot PSD a redus cota TVA la alimente, la panificație și în alte domenii economice cu potențial de a performa. Am fost mereu alături de mediul de afaceri și am sprijinit antreprenoriatul prin programe de tip «Start-Up Nation». Am propus amânarea ratelor la bănci pentru persoane fizice și firme, prin acorduri cu sectorul bancar. Am derulat programe de sprijin financiar pentru companiile românești de aproape 4 miliarde de euro și am acordat bonusuri pentru produsele agricole românești și pentru procesarea locală a materiei prime. În timpul guvernărilor PSD, IMM-urile au primit garanții pentru investiții în echipamente și capital de lucru, în timp ce Guvernul derula investiții publice în creștere, la nivel național. Și de această dată vom face ceea ce e corect pentru oameni și pentru firmele”, concluzionează Dunca.
-
Cotidian14 ore agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Cotidian15 ore agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Stiri Brasov12 ore agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
-
Prima Pagina3 zile agoTurturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor
-
Educație12 ore agoBrașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
-
Cotidiano săptămână agoConstatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă
-
Cotidian6 zile agoIAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române
-
Cotidiano lună agoAccident tragic în Valea Arpașu Mare. Au intervenit salvatorii montani de la Victoria, Râșnov și Brașov, dar nu au mai putut face nimic pentru victime
