IPS Teodosie, amendat de 3 ori într-o zi, pentru nerespectarea carantinei. Într-un final, a acceptat să se izoleze la Palat

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost amendat de către polițiști de trei ori, luni, pe motiv că, deși ar fi trebuit să se afle în carantină, el a oficiat slujba la Catedrala Arhiepiscopală “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa, apoi a participat la două evenimente, scrie News.ro. Arhiepiscopia a anunțat că IPS Teodosie va contesta amenzile, pentru că “sunt ilegale”.

IPS Teodosie a sfidat constant măsurile anti-COVID impuse da autorități în timpul pandemiei. El spunea că, şi dacă se împărtăşesc o sută de mii de oameni cu aceeaşi linguriţă, “nimeni nu se contaminează, chiar dacă s-a împărtăşit unul bolnav” și că, dacă va “prinde” vreun preot folosind mai multe linguriţe pentru împărtăşanie, îi va interzice să slujească.

Valoarea totală a amenzilor primite este de 3.000 de lei

Arhiepiscopul Tomisului fusese plasat în carantină de către Direcția de Sănătate Publică începând din 21 ianuarie deoarece intrase în contact cu persoană confirmată cu COVID-19, conform News.ro.

Cu toate acestea, luni, IPS Teodosie a oficiat slujba la Catedrala Arhiepiscopală “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa. El a fost amendat de polițiști cu 1.000 de lei .

“Astăzi, în jurul orei 8,00, poliţişti din cadrul Secţiei 3 au identificat, în interiorul unei biserici din municipiul Constanţa, un bărbat, de 66 de ani, care nu a respectat prevederile legale în ceea ce priveşte măsurile de carantină, conform Legii 55/2020. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa.

În ciuda amenzii, arhiepiscopul Tomisului a mers apoi la o manifestare culturală dedicată Zilei Unirii Principatelor, pe faleza Cazinoului, fiind amendat din nou de către polițiști, tot cu 1.000 de lei.

“Astăzi, în jurul orei 11,00, poliţişti din cadrul Secţiei 3 au identificat un bărbat, de 66 de ani, care se afla pe strada Arhiepiscopiei din municipiul Constanţa, deşi pe numele său este instituită măsura carantinării la domiciliu pentru perioada în curs. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei”, a anunțat luni Poliția Constanţa.

Apoi, IPS Teodosie a mers la Centrul Eparhial Tomis la conferinţa “România, vechea vatră a Europei”, susţinută în Sala Magna de către acad. prof. Constantin Barbu. A fost amendat pentru a treia oară.

“Astăzi, în jurul orei 14.25, poliţişti din cadrul Secţiei 3 au identificat un bărbat, de 66 de ani, care se afla în interiorul unui imobil din municipiul Constanţa, participând la un eveniment, deşi pe numele său este instituită măsura carantinării la domiciliu pentru perioada în curs. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei”, a transmis Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa.

Într-un final, Arhiepiscopia Tomisului a anunţat că IPS Teodosie va intra în carantină la Palatul Arhiepiscopal, după ce decizia de izolare a fost emisă de DSP deoarece înaltul prelat a revenit, în 20 ianuarie, din Iordania, ţară aflată în zona roşie.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.