Activitatea rstaurantului hotelului Orizont din Predeal a fost suspendată în urma unui control al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov. Potrivit șefului CRPC, Claudiu Susanu, în urma verifcărilor la fața locului au fost depistate peste 30 de kilograme de alimente expirate, depozitare necorespunzatoare și lipsa dezinfectării.
CRCP Brașov a aplicat acum Hotelului Orizont amenzi în valoare de 30.000 de lei, după ce în decembrie, tot în urma unor controale la fața locului, a mai aplicat sancțiuni de 10.000 de lei pentru probleme la unitatea de cazare, a precizat comisarul-șef, Claudiu Susanu.
„Din păcate, unii agenti economici pun mai presus câștigul financiar în detrimentul respectării prevederilor legale. Vom reveni cu informații suplimentare”, a declarat Susanu.
Fii primul care comentează