Prima Pagina
Brașoveanca Barbara Sandor, remarcată de EHF la cursul de arbitri „EHF Young Referee Project”
O nouă generație de arbitri crește frumos, la Brașov, sub îndrumarea arbitrului internațional Diana Florescu-Ciulei. Primele confirmări au venit zilele trecute, atunci când lumea handbalului intern dar și internațional a vorbit în termeni laudativi despre Brașov și școala de arbitraj care începe să producă arbitrii cu potențial foarte mare.
Prima veste bună a fost dată de fosta junioară a Coronei Brașov, Barbara Sandor, care a promovat cu brio examenele susținute la cursul „EHF Young Referee Project” și a lăsat o impresie excelentă la Turneul Internațional „Prague Handball Cup”, competiție în care, împreună cu Corina Badea, va arbitra finala la juniori I.
Cea de-a doua confirmare îi are protagoniști pe gemenii George și Robert Dudău (foto deschidere – dreapta), care au debutat în divizia A chiar la Brașov, la meciul susținut de echipa Coronei. Admirabil este faptul că cei doi au urmat cursurile de arbitraj și vor să se perfecționeze în domeniu, fiind încă handbaliști în activitate la CS Sporting Ghimbav, unde sunt antrenați de brașoveanul Florin Paraschiv.
Robert și George Dădău au început handbalul tot la Sporting Ghimbav, cu Viorel Irimie, cel care i-a îndrumat și către arbitraj.
“Sunt mândră și fericită să le fiu mentor unor arbitri tineri cu un parcurs rapid atât de frumos”
Arbitru internațional Diana Florescu Ciulei, care le este mentor tinerilor arbitri brașoveni a declarat că este extrem de mândră de evoluția Barbarei Sandor și a gemenilor George și Robert Dudău.
“Sunt mândră și fericită să văd arbitri tineri cu un parcurs rapid atât de frumos și să aud cum se vorbește despre ei, inclusiv în afara țării. Am convingerea că nu se vor opri, pentru că îi cunosc și știu cât de motivați sunt să reușească. Exact ca Barbara am pornit și eu, urmând cursurile apoi parcurgând examenele din Proiectul arbitrului tânăr din Europa, și cu multă muncă și seriozitate am ajuns unde sunt acum. Dincolo de ce îi învăț în teren, este extrem de important ca toți cei care își doresc să urmeze acest frumos drum, să conștientizeze că este mare nevoie de seriozitate, implicare și nu în ultimul rând de muncă. Doar în acest fel îți poți câștiga respectul în arbitraj, și doar așa poți ajunge să ieși și să arbitrezi în afara țării. Eu îi susțin pe toți, le voi fi aproape și sper ca școala brașoveană de arbitraj să dea nume mari peste o vreme. Potențial avem, trebuie doar să avem grijă să îi creștem frumos”, a spus Diana Florescu Ciulei.
“A fost extraordinar că am luat cu brio ambele examene”
La doar 20 de ani, Barbara Sandor a declarat că a fost impresionată de tot ce s-a întâmplat la examenele de susținute la Praga.
„Am primit cu mare bucurie invitația de la Federația Europeană de Handbal la cursul Young Referee Programme. Am avut emoții dar le-am transformat în motivație și am reușit să iau cu rezultate excelente atât examenul teoretic cât și pe cel fizic. Cursurile la care am avut ocazia să fiu prezentă împreună cu colega mea Corina Badea au fost foarte utile pentru noi și suntem convinse că vor facilita dezvoltarea noastră personală, dar mai ales dezvoltarea pe plan profesional. Am discutat despre multe situații interesante și interpretabile, pe care le poți întâlni în arbitraj, iar explicațiile acestora vor fi un punct de reper în activitatea noastră de arbitraj din viitor”, a spus frumoasa Barbara, “Barbie”, cum îi spun apropiații.

Delegate să arbitreze finala competiției, la prima lor experiență internațională
Barbara a povestit și despre prima sa experiență de arbitraj în afara țării, având ocazia să fluiere mai multe meciuri, printre care și o finală la Turneul Internațional „Prague Handball Cup”:
„Este extraordinar ce am trăit în aceste zile, în Cehia. Am participat la Prague Handball Cup iar faptul că am avut posibiltatea de a arbitra meciuri între diferite țări cu diferite stiluri de joc, ne-a deschis calea către alte perspective, putând astfel să ne perfecționăm modul de arbitraj. Meciurile pe care le-am arbitrat au fost observate de către lectori din Federația Europeană, ei ne-au îndrumat și ne-au felicitat pentru activitatea noastră. Din acest motiv, în ultima zi a turnelui am fost delegate la finala de la juniori I masculin. Suntem foarte bucuroase că la primul turneu internațional la care am participat am primit recenzii bune. Asta ne dă încredere și ne dorim să implementăm cele învățate, în stilul nostru de arbitraj. A fost o oportunitate importantă pentru noi și sperăm ca multe altele vor urma. Noi abia așteptăm”.
Educație
Brașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
Brașovenii sunt invitați joi, 12 februarie, de la ora 18.00, la Librăria Libris (str. Mureșenilor nr. 14), la lansarea volumului „Pisica de la ora cinci”, semnat de Rodica Bretin și apărut la Editura Corint Fiction. Evenimentul face parte din seria „JOI. Reading & Joy”, dedicată dialogului cultural și literaturii contemporane, și se va încheia cu o sesiune de autografe.
Alături de autoare vor fi prezenți Adrian Lesenciuc, Anca Ianchiș și Laurențiu-Ciprian Tudor, iar discuția va fi moderată de Augusta Oniță-Bagoly.
„Pisica de la ora cinci” este un roman-puzzle construit din 18 povestiri care recompun, piesă cu piesă, atmosfera Brașovului anilor ’60. Inspirată din copilăria autoarei, cartea propune o incursiune când duioasă, când plină de zvâc și umor, într-un oraș care devine el însuși personaj. Brașovul – Kronstadt, Orașul de sub Tâmpa, „cetatea în care plouă de trei ori pe săptămână” – prinde viață prin ochii unei fetițe fascinată de lumea din jur, de Strada Lungă, de Piața Sfatului umbrită de salcâmi, de oamenii și poveștile locului.

Cartea semnată de Rodica Bretin, prin ochii criticilor
Criticul George Cornilă vorbește despre o evocare „emoționantă”, care evită nostalgia facilă și reconstruiește lucid o lume în care conviețuiau sași, români și unguri, cu bijutieri evrei, moașe săsoaice și vecini pitorești. La rândul său, scriitoarea Simona Antonescu subliniază că personajul principal al cărții este chiar Brașovul, surprins ca „un oraș-timp”, filtrat prin melancolia vârstelor pierdute, dar și prin limpezimea privirii copilăriei.
Dincolo de parfumul discret al memoriei, volumul surprinde și umbrele epocii: plecarea sașilor în Germania, schimbările aduse de comunism, destrămarea unor destine și gospodării. Maturizarea personajului-narator se desfășoară treptat, odată cu descoperirea unei lumi care nu mai este doar joc și poveste, ci și adevăr, uneori incomod.
Cine este Rodica Bretin
Rodica Bretin, născută la Brașov și revenită în oraș după decenii de activitate literară la București, este membră a Uniunii Scriitorilor, a PEN România și a Asociației Creatorilor de Ficțiune. Autoare a numeroase volume de proză scurtă, romane și cărți de istorie romanțată, a fost distinsă cu premii importante în țară și în străinătate, inclusiv în Franța și Spania. În 2024 a primit Premiul revistei literare Libris pentru proză.
Cotidian
Primăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
Salariații din primării nu sunt singurii nemulțumiți măsurile anunțate de Guvernul României, care a anunțat o reducere a personalului din administrațiile publice locale și a avertizat că transferurile de la bugetul de stat către autoritățile locale vor fi tot mai mici. Nemulțumiți sunt și primarii, în special cei ai localităților mai puțin dezvoltate economic, care nu se pot baza pe venituri proprii consistente.
De exemplu, Primăria Ormeniș nu se poate baza pe venituri din activități economice sau din valorificarea resurselor naturale, iar din impozitul pe proprietate nu își poate acoperi cheltuielile curente.
„Noi nu avem pășuni, păduri, uzine sau alte surse de venituri. Până anul trecut, în septembrie ni se mai virau bani pentru echilibrare bugetară. Însă, suntem o comună cu locuitori din categorii vulnerabile. În 2025 nu s-a întâmplat, așa că am avut mari probleme financiare. Avem datorii la furnizorul de electricitate, dar și la operatorul de salubritate. De asemenea, anul trecut nu am făcut investiții. Din 2004 de când sunt primar, cred că anul 2025 a fost cel mai greu”, a declarat primarul comunei Ormeniș, Gergely Janos, citat de bzb.ro.
O altă sursă de venit pentru autoritățile locale o reprezintă taxele și impozitele locale majorate începând din data de 1 ianuarie 2026. Gergely Janos spune că cei care le-au plătit anul trecut o fac și acum. Însă, a continuat el, în Ormeniș locuiesc multe persoane cu o situație economică precară, care nu au de unde să plătească.
În aceste condiții, pentru cel puțin pentru Ormeniș, salvarea ar putea veni din transferurile de la bugetul de stat, însă, așa cum a declarat și ieri premierul Ilie Bolojan, aceste sume vor fi tot mai mici.
Alte primării funcționează „pe cota de avarie”, cum este, de exemplu, Primăria Măieruș. Ba mai mult, chiar dacă este este într-o zonă turistică importantă din județul nostru, Primăria Moieciu încearcă să supraviețuiască, după cum a declarat primarul comunei, Nicolae Olteanu.
Conflict între primari și premier
De altfel, între primarii de comune și premier este un conflict mocnit. O dovadă în acest sens este intervenția primarului Mariana Gâju, primăriță PSD a comunei Cumpăna (județul Constanța), din timpul unui eveniment organizat de Asociația Comunelor din România.
„Credeți-ne, domnule prim-ministru, reforma pe care doriți să o faceți, pornind în primul rând de la creșterea taxelor și impozitelor locale, a pornit greșit. Când am auzit aseară declarația potrivit căreia primarii ar fi cei care au stabilit majorarea taxelor, m-am cutremurat. Am vorbit cu specialiști în administrația publică locală și nu mi-a venit să cred că un om care a inițiat o lege ne reproșează aplicarea ei, în condițiile în care am fost obligați să o respectăm într-un termen extrem de scurt (…) Pe noi nu interesează să continuați programul Anghel Saligny, să promovați un proiect de modernizare a drumurilor comunale, pentru că în acele comune și sate răsfirate are România cea mai mare avere. Nu o întunecați, nu o îngropați. Nu încercați să desființați cei 10 funcționari publici dintr-o primărie care administrează 38.000 de hectare cu 12 sate. Am aflat că sunt și comune cu 38 de sate. Credeți-mă, domnule prim-ministru, reforma pe care vreți să o faceți, în primul rând, pornind de la taxele și impozitele locale crescute, e greșită”, a declarat Gâju.
Cotidian
Teatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov revine în centrul unui conflict care mocnește de ani buni între conducere și angajați. Sindicatul Independent al Salariaților (SIS) cere înlocuirea actualului manager interimar, Florin Coșuleț, și organizarea „transparentă și corectă” a concursului pentru ocuparea postului de manager, acuzând o stare de tensiune și decizii care ar fi afectat activitatea instituției.
Într-o conferință de presă organizată luni, 9 februarie, liderul sindical Ovidiu Grădinar a vorbit despre „nemulțumiri multiple” generate, în opinia sa, de prestația managerilor din ultimii ani și de lipsa de implicare a administrației locale în rezolvarea problemelor teatrului. Deși primarul George Scripcaru a fost invitat la discuții, acesta nu a participat și nici nu a delegat un reprezentant al Primăriei.
„Solicităm categoric numirea unui nou manager interimar, până la organizarea concursului. Practica prelungirii interimatului din trei în trei luni este ilegală, iar consecințele sunt suportate de salariați”, a declarat Grădinar.
Sindicaliștii susțin că actuala conducere ar fi luat decizii discreționare, care au dus la concedieri contestate în instanță, desființarea unor posturi-cheie și angajări fără concurs pe funcții care nu ar fi fost prevăzute în organigramă sau pentru care noii veniți nu ar avea pregătirea necesară.
Actrița Carmen Moruz, cu 26 de ani vechime în instituție, afirmă că nivelul artistic ar fi avut de suferit:
„Au fost puține montări, iar spectacolele nu sunt la nivelul pe care ni-l dorim. Oamenii cu experiență au plecat, iar astfel de profesioniști se formează în ani”.
Printre problemele semnalate se numără și lipsa autorizației ISU și desființarea formației de pompieri, situație pe care sindicaliștii o consideră gravă. De asemenea, aceștia reclamă atribuirea unor sarcini suplimentare unor angajați fără modificarea salariului, dar și posibile suprapuneri de contracte în cazul managerului, care este cadru didactic la Universitatea din Sibiu. În acest context, sindicatul anunță sesizări către Inspectoratul Teritorial de Muncă și Camera de Conturi Brașov. Deocamdată, o grevă nu este luată în calcul, pentru a nu afecta activitatea artistică.
Managerul Florin Coșuleț respinge acuzațiile
De cealaltă parte, managerul interimar Florin Coșuleț respinge acuzațiile. Acesta susține că nu a concediat pe nimeni, precizând că peste zece angajați au ieșit la pensie, iar alții au plecat de bunăvoie.
„Pentru eficientizare, în anumite cazuri au fost propuse variante de reangajare. Noile colaborări sunt pe contracte, iar posturile vor fi scoase la concurs când cadrul legal o va permite”, afirmă Coșuleț.
În ceea ce privește calitatea spectacolelor, managerul invocă o creștere de 25% a vânzărilor de bilete față de lunile decembrie din anii anteriori și faptul că două producții – „Steaua fără nume” și „Viața mea din flori” – au fost prezentate în țară și în străinătate. Totodată, el menționează că un audit realizat la teatru nu a semnalat probleme legate de contractul său de cadru didactic.
Municipalitatea, prin viceprimarul Dan Ghiță, responsabil de segmentul cultural, transmite că situația din domeniu este atent monitorizată, subliniind importanța actului cultural pentru oraș.
Sindicatul din TSA are un nou lider
În interiorul sindicatului are loc, la rândul său, o schimbare: Laura Vătavu a fost aleasă noul președinte, însă validarea în instanță a mandatului este încă în așteptare. Până atunci, Ovidiu Grădinar, care urmează să se pensioneze anticipat, rămâne la conducerea organizației.
Între acuzații și dezmințiri, Teatrul „Sică Alexandrescu” pare din nou un butoi cu pulbere. Rămâne de văzut dacă administrația locală va opta pentru o schimbare de management sau va miza pe stabilitate, într-un moment în care scena brașoveană are nevoie, poate mai mult ca oricând, de echilibru și credibilitate.
-
Cotidian5 ore agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Cotidian5 ore agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Stiri Brasov3 ore agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
-
Prima Pagina3 zile agoTurturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor
-
Educație3 ore agoBrașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
-
Cotidian7 zile agoConstatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă
-
Cotidian5 zile agoIAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române
-
Cotidiano lună agoAccident tragic în Valea Arpașu Mare. Au intervenit salvatorii montani de la Victoria, Râșnov și Brașov, dar nu au mai putut face nimic pentru victime
