Autorităţile au stabilit, printr-un ordin al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), ca, de la sfârşitul lunii aprilie, cei ce deţin roviniete cu o valabilitate de minimum 30 de zile să fie anunţaţi, prin e-mail, de expirarea lor.
Prin Ordinul MTI nr. 365/2022, publicat în Monitorul oficial nr. 362, se introduce posibilitatea ca şoferii să fie notificaţi, prin e-mail, de termenul de expirare a rovinietei. Notificarea va fi transmisă doar în cazul rovinietelor cu valabilitate egală sau mai mare de 30 de zile, începând cu 27 aprilie. Astfel, la cumpărarea unei roviniete, şoferul îşi va da acordul sau refuzul de a fi notificat în legătură cu data expirării rovinietei, dar şi adresa de e-mail unde se va trimite notificarea.
“Este, practic, o facilitate pentru acei şoferi uituci pentru a-i ajuta le oferim această facilitate, nu este obligatoriu, dar cei care vor îşi vor da adresa de e-mail iar noi le vom trimite această notificare anunţându-i că le expiră rovinieta într-o anumită perioadă”, a declarat Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR.
Anual, sute de mii de şoferii primesc amenzi cuprinse între 250 de lei şi 4.500 de lei pentru neplata rovinietei. Din anul 2015 şi până în 2021 peste 4 milioane de români au fost amendaţi pentru că nu şi-au plătit rovinieta la maşină. Cei mai puţini au fost în 2015, puţin peste 350 de mii, iar ce mai mulţi anul trecut, când peste 700 de mii de şoferi au primit amendă că nu şi-au plătit taxa de drum. Din 2015 şi până în 2021, alţi aproape un milion de şoferi au fost amendaţi pentru că nu au plătit taxa de pod de la Feteşti.
Fii primul care comentează