Sezonul oficial de schi 2021 – 2022 tocmai încheiat s-a dovedit a fi unul lung: 122 de zile, cu pârtii în stare excelentă. Turiștii au fost mulți și, inevitabil, au fost și multe accidente. Pentru salvamontiști urmează acum o perioadă mai liniștită, până se topește complet zăpada de pe pârtii, pentru a putea fi scoase „la lumină” traseele de mountainbike. Apoi, este de așteptat ca pentru salvatorii montați să urmeze zile de foc. Cel puțin anul trecut, aproape în fiecare săptămână se accidenta câte un biciclist, fie pe traseele amenajate pe Postăvarul, fie pe potecile care coboară în în Brașov. Nu este exclus ca tendința să se mențină și în acest an, având în vedere că acest sport este în creștere în România.
Aproape 540 de intervenții în sezonul de schi 2021 – 2022
Potrivit Salvamont Poiana Brașov, în sezonul de schi care tocmai s-a încheiat au fost 539 intervenții, totalizând 559 de persoane (în medie, câte 4,6 pe zi) care s-au accidentat, rătăcit sau au necesitat evacuare. Din totalul persoanelor accidentate, 197 au fost preluate și transportate către unitățile spitalicești. „A fost o scădere o scadere semnificativa, de 12%, a numărului de cazuri fata de sezonul trecut, cand vorbeam de 635 de persoane implicate”, au spus salvamontiștii brașoveni.
Fii primul care comentează