Ramai la curent!

Politica

PNL își conturează noua conducere, la Brașov

Publicat

in

Liga Aleşilor Locali şi Consiliul Naţional al PNL au fost convocate pentru datele de 26 mai, respectiv 27 mai, la Poiana Braşov. La prima dintre reuniuni sunt așteptați 1.200 de membri – primari și președinți de consilii județene, iar la cea de a doua, 1000 de delegați liberali din toată țara. 

Cu ocazia Consiliului Naţional al PNL vor avea loc alegeri pentru funcţiile de secretar general al PNL, prim-vicepreşedinte în domeniul strategiilor politice şi vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale. Candidaturile pentru aceste funcţii se pot depune până pe data de 20 mai.

De asemenea, discuţiile din BPN al PNL au vizat implementarea PNRR, mai exact stadiul îndeplinirii jaloanelor şi ţintelor asumate de România, precum şi creşterea ratei de absorbţie a fondurilor europene. 

„PNL consideră că implementarea investiţiilor şi reformelor din PNRR este prioritară şi este nevoie de implicarea şi mobilizarea tuturor pentru a accesa fondurile europene necesare dezvoltării României şi depăşirii situaţiei economice dificile prin care trece întregul continent”, se arată în comunicat. 

Şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL a avut loc la Vila Lac.

Premierul Nicolae Ciucă a fost ales preşedinte al PNL pe 10 aprilie. Pe 2 aprilie, Florin Cîţu a demisionat din funcţie după ce mai mulţi liberali i-au cerut acest lucru. Ciucă era vicepreşedinte al PNL în domeniul apărare şi siguranţă naţională. Pe 2 aprilie, şi Dan Vîlceanu a demisionat din funcţia de secretar general al PNL, funcţie preluată interimar de prim-vicepreşedintele Lucian Bode. 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Cum îl face haina pe om: Sacoul lui Scripcaru, motiv de dispută în „războiul bulelor”

O dispută online pornită de la sacoul purtat de primarul Brașovului, George Scripcaru, readuce în atenție felul în care rețelele sociale transformă subiecte minore în teme centrale de dezbatere publică, în timp ce probleme importante rămân în plan secund.

Publicat

in

Zilele trecute, pe plan local, rețelele sociale au fost luate cu asalt, după o postare în care era prezentat un „caz revoltător” pentru Brașov. Primarul municipiului, George Scripcaru, a mers pe teren cu un sacou. „Bula USR” a reacționat instantaneu pe rețelele sociale, „dezvăluind” că haina primarului costă peste 8.200 de dolari. Mesajul subliminal, nescris, al acestei postări se dorea probabil să fie acela că „în timp de poporul moare de foame, primarul aruncă mii de dolari pe haine de lux”…

Această acuzație deosebit de gravă a fost „combătută cu fermitate” de edil, tot pe rețelele de socializare. Scripcaru a spus – cum altfel decât tot printr-un reel, că haina a costat „undeva la 300 de euro” și că este veche de trei ani.

Ba mai mult, s-a oferit să își vândă haina de pe el cu 400 de euro, pentru a avea și un profit.

Astfel de non-subiecte sunt frecvente în spațiul public, pentru cei care derulează campanii de acest tip fiind mult mai ușor să „agațe” audiența. De altfel, exemple recente în acest sens sunt și ceasurile lui Grindeanu. La fel cum, în trecut, vizate de astfel de „dezvăluiri” erau pantofii sau poșetele Elenei Udrea.

În tot acest timp, atât pe plan local, cât și pe plan național, trec „pe sub radar” subiecte și decizii importante, iar când acestea „explodează” este prea târziu.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul câștigă din parcurile industriale. Consiliul Județean încasează dividende de aproape 870.000 de lei de la Carfil și Metrom

Carfil Industrial Parc și Metrom Industrial Parc, companii aflate în subordinea Consiliului Județean Brașov, au încheiat anul 2025 pe profit și vor aduce aproape 870.000 de lei la bugetul județean sub formă de dividende.

Publicat

in

Cele două societăți comerciale aflate în subordinea Consiliul Județean Brașov, care administrează platforme industriale în județ, au încheiat anul 2025 pe profit, iar administrația județeană urmează să încaseze dividende de aproape 870.000 de lei.

Este vorba despre Metrom Industrial Parc SA și Carfil Industrial Parc SA, două companii care gestionează infrastructura industrială a județului și care au raportat rezultate financiare pozitive pentru anul trecut.

Potrivit documentelor supuse aprobării în ședința de plen a Consiliului Județean din 7 mai, Metrom Industrial Parc SA a înregistrat în 2025 un profit net de 779.730 de lei. Din această sumă, administrației județene îi revine un dividend de 379.869 de lei, reprezentând jumătate din profitul distribuibil.

La rândul său, Carfil Industrial Parc SA a raportat un profit net de peste un milion de lei, respectiv 1.039.987 de lei. Consiliul Județean Brașov va încasa de aici dividende în valoare de 490.086 de lei.

În total, cele două societăți vor aduce la bugetul județean suma de 869.955 de lei, bani care pot fi utilizați pentru investiții sau proiecte administrative.

În paralel, administrația județeană continuă procesul de reorganizare a celor două entități economice. Oficialii CJ Brașov au anunțat deja intenția de fuziune între Carfil și Metrom, măsură care ar urma să reducă cheltuielile administrative și să eficientizeze activitatea economică a celor două parcuri industriale.

Citește mai departe

Politica

Soluția pentru „Guvernul Bolojan 2” vine de la Brașov. Deputatul Gabriel Andronache a găsit argumentele constituționale

Deputatul PNL Brașov Gabriel Andronache susține că Ilie Bolojan poate fi desemnat din nou premier, invocând decizia CCR din 2020 și argumentând că sunt îndeplinite toate condițiile constituționale pentru formarea unui „Guvern Bolojan 2”.

Publicat

in

Ilie Bolojan poate fi desemnat din nou Prim-Ministru, susține deputatul de Brașov, Gabriel Andronache. Îl susținerea afirmației sale, parlamentarul liberal vine cu o decizie din 2020 a Curții Constituționale, conform căreia, un premier demis prin moțiune de cenzură poate fi din nou desemnat să formeze guvernul, în anumite condiții.

Deputatul PNL de Brașov, Gabriel Andronache, susține că nu există niciun impediment constituțional pentru ca Ilie Bolojan să fie desemnat din nou pentru funcția de prim-ministru, chiar și după o eventuală demitere prin moțiune de cenzură.

Într-o analiză publicată pe rețelele sociale, parlamentarul brașovean invocă decizia Curtea Constituțională a României din anul 2020, care stabilește clar condițiile în care un premier demis poate reveni în fruntea Executivului.

Potrivit lui Gabriel Andronache, primul criteriu este ca președintele României să nu urmărească provocarea alegerilor anticipate prin nominalizarea aceluiași candidat. Deputatul afirmă că actualul context politic nu indică o asemenea intenție. Al doilea argument invocat ține de formarea unei noi majorități parlamentare. Andronache subliniază că această condiție poate fi îndeplinită deoarece PNL a decis excluderea unei noi coaliții cu PSD, ceea ce ar genera o formulă politică diferită față de cea anterioară moțiunii de cenzură.

În plus, liberalul brașovean amintește și de necesitatea existenței unei „perioade rezonabile de timp” între căderea Guvernului și o nouă desemnare a aceluiași premier, astfel încât Parlamentul să își poată reconsidera poziția politică. Această condiție este pe cale să fie îndeplinită, susține Gabriel Andronache.

Reamintim că Biroul Politic național al PNL a votat ca partidul să nu mai negocieze o nouă alianță cu PSD. În aceste condiții, scenariul unui Guvern Bolojan 2 este una dintre posibilitățile discutate în interiorul PNL.

Citește mai departe

Trending