Referendumul pentru demiterea primarului din Dumbrăvița, în etapa proceselor. USR a anunțat că votul va fi în 19 iunie. Primarul a deschis două acțiuni în instanță

Chiar dacă USR Brașov a anunțat că a fost tranșată definitiv, printr-o decizie judecătorească, problema referendumului pentru demiterea primarului din Dumbrăvița, Popa Zachiu, situația nu stă chiar așa, pentru că pe rol mai sunt încă două procese. 

Mai exact, zilele trecute, pe toate căile, USR anunța că „este oficial: referendumul local pentru demiterea primarului Popa Zachiu va avea loc pe data de 19 iunie. Urmează ca administraţia locală să facă anunțul oficial şi să înceapă informarea cetăţenilor pe toate canalele de comunicare”.

USR a făcut acest anunț după ce Tribunalul Brașov a respins cererea primarului comunei, Popa Zachiu, care a solicitat suspendarea ordinului de prefect privind constituirea Comisiei pentru organizarea referendumului. Numai că decizia Tribunalului Brașov a fost contestată în instanță în 31 mai de primar, iar termenul de judecată a fost stabilit pentru 10 iunie. 

De asemenea, primarul a contestat în instanță – la Curtea de Apel Brașov – și hotărârea nr. 1 a Comisiei  pentru organizarea referendumului din luna aprilie, prin care a fost stabilită data de 19 iunie pentru organizarea referendumului. Primarul a reclamat faptul că decizia a fost luată printr-o ședință care nu avea cvorum și că nu există nicio hotărâre de Consiliu Local privind referendumul. 

Reamintim că anul trecut, timp de șapte luni, reprezentanții USR au strâns 1.100 de semnături pentru demiterea primarului (208 din satul Vlădeni și 902 din localitatea Dumbrăvița). La jumătatea lunii noiembrie a anului trecut, reprezentanții USR au anunțat că au depus tabelele la Prefectura Brașov. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.