Ramai la curent!

Investitii

„Mlaștina” de la Stadionul Municipal afectează și proiectul parcării. Structura terenului este una dintre cauzele creșterii valorii investiției

Publicat

in

Parcarea de tip „Park & ride” din Bartolomeu va fi cu 85 de milioane de lei mai scumpă decât s-a estimat în anul 2019, când a fost realizat studiul de fezabilitate. De atunci, pentru această investiție, pentru care municipalitatea brașoveană a obținut o finanțare europeană, a fost făcut și proiectul tehnic, iar arhitectul care l-a realizat, Alexandru Fotescu, a stabilit că este nevoie de unele lucrări neanticipate în urmă cu trei ani, când a fost realizată prima estimare. 

Mai exact, miercuri, în ședința de plen a Consiliului Local Brașov, a fost supusă aprobării aleșilor noua valoare a proiectului: 139 milioane de lei, în loc de 55 milioane de lei, estimarea din anul 2019. Creșterea de 85 de milioane a fost explicată de arhitectul Alexandru Fotescu, cel care a realizat proiectul tehnic. 

„În baza unui calcul sumar, putem face un calcul al metrului de parcare: 1.050 euro pe pentru pătrat, fără TVA”, a spus arhitectul. 

Creșterea generală a prețurilor și identificarea unor lucrări ce nu au fost luate în calcul în anul 2019 sunt principalele cauze ale creșterii spectaculoase a valorii proiectului, a spus Fotescu. Printre altele, el a menționat că în anul 2019, când a  pregătit studiul de fezabilitate, nu a fost luat în calcul faptul că pânza freatică este la o adâncime de patru metri, astfel că nu au fost luate în calcul unele lucrări. 

Ce alte lucrări mai trebuie realizate în plus, față de cele estimate în anul 2019: 

  • Parcarea va fi una „puternic ventilată”, ceea ce înseamnă că va fi nevoie de amenajarea a două curți de iluminare (care nu erau prevăzute în documentația inițială). Pentru realizarea acestora se sapă două gropi la adâncimea de 6 metri.
  • Realizarea unui zid de sprijin pentru a proteja o clădire învecinată parcării. dar va fui nevoie de pereți de beton, la adâncimea de 14 m.
  • relocarea unor utilități, inclusiv a conductei de apă care alimentează localitățile Codlea și Ghimbav.
  • Amenajarea unei gospodării de apă la subsol.

Parcarea va avea patru niveluri – dintre care două la subsol – și este configurată pentru aproximativ 700 de autoturisme, plus câteva autocare și microbuze. De asemenea, vor exista amenajări pentru persoanele cu dizabilități. 

Terasa parcării va fi înierbată, iar pentru o parte din energia electrică va fi produsă cu ajutorul panourilor fotovoltaice. 

Pentru realizarea proiectului a fost accesată o finanțare europeană, însă diferența de 85 milioane de lei nu este cheltuială eligibilă. 

Mlaștina de la „Municipal” le-a dat bătăi de cap și proiectanților Sălii Polivalente 

Faptul că în Stadionului Municipal terenul este mlăștinos este cunoscut de multă vreme, încă din perioada în care s-a construit stadionul (care între timp a fost demolat). De asemenea, proiectanții care au pregătit documentația pentru Sala Polivalentă au fost puși în situația de a găsi o soluție tehnică pentru construcție, care să permită ridicarea ei pe un teren mlăștinos. 

 

Citește mai departe
1 Comentarii

1 Comentarii

  1. tiberiu ioan toro

    30/06/2022 at 17:04

    În copilărie această zonâ până la Ancora (fab.cabluri) erau 4 lacuri . La construirea Stadionului Municipal în anul 1970 sau făcut operații de asanare , cam 3 m. de zgură iar peste sa turnat cam 1 m. de beton . Nu au fost probleme cu băltirea până la demolare în 2008 . Acuma după mai bine de 14 ani sau găsit (inventat) probleme la teren .Bani ochi dracului și se pot împărți frățește .

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Brașovul a primit banii pentru noul Spital Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase. Contractul de finanțare a fost semnat în cursul nopții

Brașovul a obținut finanțarea pentru noul Spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase, un proiect de peste 580 milioane lei care va include 279 de paturi și secții moderne pentru pacienți.

Publicat

in

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a anunțat astăzi, timpul șediței de plen a Consiliului Local Brașov, că municipiul Brașov a obținut finanțarea pentru proiectul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov.

„Azi noapte am semnat contractul de finanțare cu ministrul Dragoș Pîslaru , prin Prigramul de Investiții în Infrastructura de Sănătate. Banii erau prevăzuți în Legea bugetului de stat pe anul 2026. La rectificarea bugetului local din luna iunie vom face actualizările necesare”, a declarat primarul Brașovului.

El a ărecizat că valoarea totală a proiectului este de 584.089.096 de lei, din care valoarea eligibilă este de 577.766.476 lei, iar valoarea eligibilă este de 577.766.576 lei, iar contribuția proprie a municipiului Brașov este de 6.412.639 lei.

Noul spital va fi construit pe un teren de pe strada Institutului din Brașov, lângă terenul alocat viitorului Spital Clinic Regional de Urgență Brașov

Noul spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov va avea o capacitate de 279 de paturi, dintre care 242 de paturi pentru spitalizare continuă, 15 paturi de terapie intensivă și 22 de paturi pentru spitalizare de zi.

Citește mai departe

Investitii

Primăria Codlea vrea să amenajeze peste 6 kilometri de piste pentru bicicliști. Lucrările vor începe după ce va fi aprobată finanțarea europeană

Publicat

in

Codlenii care aleg să se deplaseze în oraș cu bicicleta o vor putea face pe piste moderne. Pentru amenajarea acestora, Primăria Codlea a depus un dosar de finanțare europeană nerambursabilă prin Programul Regiunea Centru și așteaptă aprobarea cererii. De asemenea, pentru a câștiga timp, municipalitatea codleană a lansat o licitație cu o clauză suspensivă (contractul de lucrări va fi semnat după aprobarea finanțării europene), pentru amenajarea infrastructurii pentru bicicliști.

Primarul municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu a declarat că noua rețea de piste pentru bicicliști va asigura continuitatea și funcționalitatea traseelor velo, sustinând atât deplasările zilnice, cât și fluxurile de tranzit.

„Totodată, investiția contribuie la creșterea nivelului de siguranță rutieră, prin separarea fluxurilor de trafic și integrarea elementelor de semnalizare și siguranță, precum și la optimizarea utilizării spațiului urban”, a continuat primarul.

Pistele pentru bicicliști, delimitate de benzile pentru mașini

Prin acest proiect se vor amenaja nouă trasee pe cinci străzi, respectiv Hălchiului, Laterală, Crizantemelor, Nouă, Vulcanului. Lungimea totală a traseelor va avea 6.020,40 m și o suprafață de aproximativ 36.122,40 mp.  

Conform proiectului, pe unele dintre străzi se vor amenaja piste cu dublu sens, iar pe altele cu un singur sens, iar lățimea unei benzi pentru vehiculele pe două roți va avea 1,5 m.

Noile piste vor fi asfaltate și delimitată de partea carosabilă cu bordură de beton. De asemenea, pe strada Laterală se vor monta piese de mobilier urban, respectiv coșuri de gunoi, bănci și stâlpisori de iluminat fotovoltaici.  

Valoarea totală estimată a proiectului este de 9.481.160 lei, fără TVA, iar lucrărie de amenajare vor dura 12 luni de la data emiterii ordinului de începere.

Citește mai departe

Investitii

FOTO. Pietonalul din Valea Cetății, modernizat cu fonduri europene de 40 de milioane de lei

Primăria Brașov a semnat un contract de peste 40 de milioane de lei pentru modernizarea pietonalului din Valea Cetății, proiect ce vizează transformarea zonei într-un spațiu verde și de relaxare.

Publicat

in

Primăria Brașov a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea pietonalului din cartierul Valea Cetății, un proiect estimat la peste 40 de milioane de lei, realizat în proporție de 98% din fonduri europene.

Proiectul vizează transformarea actualei zone, considerată de autorități drept o „insulă de căldură”, într-un spațiu de recreere, cu mai multă vegetație, alei moderne și zone de relaxare. Printre intervențiile propuse se numără plantarea a aproximativ 80 de arbori, extinderea spațiilor verzi la aproape 6.000 de metri pătrați, amenajarea unor locuri de joacă și modernizarea infrastructurii pietonale.

După cum se arată în comunicatul de presă transmis de Primăria municipiului Brașov, în proiect sunt incluse și „sistematizarea cotelor terenului; realizarea de palisade decorative cu rol de spații de odihnă; traseu de rampe pentru accesibilizarea persoanelor cu dizabilități și pentru mobilitate alternativă (biciclete, role etc.); montarea de coșuri selective; iluminat cu stâlpi ornamentali și LED; realizarea de spații verzi cu gazon rola, arbori și arbuști adaptați zonei; fântână de pardoseală cu jocuri de lumini și sunet; sistem automatizat de irigații; modernizarea colectării apelor pluviale; marcaje tactile pentru nevăzători”

„Sistemul de iluminat va fi modernizat prin înlocuirea stâlpilor și cablurilor. Sistemul de drenaj va fi îmbunătățit prin rigole și cămine existente refolosite și noi. Se vor executa lucrări de decopertare și demolare a elementelor existente. Jardinierele și șezuturile vor fi realizate din beton finisat, iar cele păstrate vor fi placate cu lemn de Garapa. Pardoselile vor fi realizate din tartan (1290mp), plută (1620 mp) și piatră drenantă (11.155mp), pe placa de beton existentă, în culori neutre. Se vor asigura pante minime de 1% pentru evacuarea apelor. Se va implementa un sistem automatizat de irigații (panou comandă, electrovalve, aspersoare, senzor ploaie). Zona fântânii va avea pardoseală rezistentă la îngheț, antiderapantă și drenantă.

Amenajarea peisagistică prevede extinderea spațiilor verzi la 5.921 mp, realizarea de jardiniere mari și plantări suplimentare, fără tăieri de arbori existenți. Se va instala sistem de supraveghere video. Mobilierul urban va fi din lemn de Garapa (minim 19 mm). Vor fi amenajate 5 locuri de joacă tematice și unul central complex (bufniță)”, detaliază comunicatul de presă.

Imagini din proiect (sursa: PMBV)

„Este un proiect important pentru Brașov, atât din punct de vedere economic și financiar, cât și pentru comunitatea din cartierul Răcădău. Obiectivul principal este transformarea completă a pietonalului, care în prezent se află într-o stare cunoscută de toți locuitorii, într-un spațiu modern și atractiv”, a declarat George Scripcaru.

Lucrările vor dura aproximativ 9 luni

Potrivit administrației locale, lucrările ar urma să înceapă după finalizarea procedurilor de achiziție și să dureze aproximativ nouă luni. În prima etapă, vor fi realizate lucrări de demolare și pregătire a terenului, urmând apoi amenajările propriu-zise, inclusiv sisteme de drenaj pentru apa pluvială și iluminat modern.

Arhitectul proiectului, Lucian Păltânea, a subliniat că soluțiile propuse includ materiale naturale și sisteme care permit infiltrarea apei în sol, contribuind la reducerea presiunii asupra rețelelor pluviale și la creșterea confortului urban.

„Putem vedea chiar și astăzi ce se întâmplă cu apa și condițiile meteo care sunt din ce în ce mai vitrege. Prin acest proiect, pardoselile vor fi drenate, lăsând apa să se scurgă direct în sol, și nu vor pune o presiune suplimentară pe sistemul pluvial al orașului Brașov. De asemenea, este mult mai mult verde. Pardoselile sunt moi, față de pardoselile din granit, care erau foarte dure, lucru care ne aduce puncte în plus și în ceea ce privește accesibilitatea persoanelor cu dizabilități, și pentru joaca copiilor, care vor fi mult mai în siguranță cu aceste pardoseli inovatoare. Chiar rampele propuse, care respectă normativele care au rămas din vechiul proiect, sunt legate între ele de o pardoseală din plută, care este negativă din punctul de vedere al emisiilor de carbon pentru fiecare metru pătrat pe care îl punem. Proiectul a suferit modificări și îmbunătățiri de-a lungul timpului și de asta mă bucur că acum am găsit o deschidere foarte mare la Primăria Brașov și am putut să continuăm îmbunătățirea. Zic eu că printr-o soluție tehnică simplă am îmbunătățit radical”, preciza arh. Lucian Păltânea, în momentul prezentării publice a proiectului.

Proiectul este finanțat prin Programul Regional Centru 2021–2027 și face parte dintr-o serie mai amplă de inițiative de regenerare urbană derulate la nivelul municipiului.

Citește mai departe

Trending