Stiri Brasov
Festivalul Național de Folk la Vama Buzăului. Autobuzul etajat îi va duce pe turiști la festival
Îți place muzica folk sau muzica, în general, și îți dorești să petreci un timp fain alături de o super gașcă? Atunci festivalul „Vama de la Munte” este ideal pentru tine! În plus, intrarea este gratuită!
În zilele de 30 și 31 iulie, în localitatea Vama Buzăului, este organizat festivalul de muzică folk „Vama de la Munte”, iar pentru a face accesul mai ușor, Primăria Comunei Vama Buzăului, RATBV SA și AMDDTPBv vor pune la dispoziție o cursă cu autobuzul etajat, pentru ca participanții să își lase liniștiți mașinile acasă.

Astfel, în cele două zile de distracție, amatorii de muzică vor putea pleca din Terminalul Brașov Triaj, la ora 13.45, iar la ora 15.00 este întoarcerea cu acest autobuz, din stația Vama de Sus, aflată în proximitatea locației unde se desfășoară festivalul.
În plus, în această perioadă, Linia 540 ( Brașov – Vama Buzăului ) este suplimentată cu o cursă – care pleacă la ora 14.45 din Terminalul Triaj și la ora 23.00 din Vama Buzăului.
Anul acesta, cea de-a treia ediție a Festivalului Național de Folk Vama de la Munte aduce la un loc artiști îndrăgiți:
- Sâmbătă, 30 iulie : Silviu Bularca, Ecou, Cristi Dumitrașcu, Țapinarii, Mircea Vintilă, Iris Unplugged
- Duminică, 31 iulie : Andreea Hristea, Titus Constantin, Vali Șerban & band, Ovidiu Mihăilescu, Fără Zahăr, Ducu Bertzi & Friends
Atmosfera va fi, ca de fiecare dată, una unică – în fața șcenei te așteaptă baloți de paie, pentru a te simți cât mai confortabil, iar seara va fi organizat un foc de tabără, atât sâmbătă, cât și duminică.
Locul de campare este ideal pentru iubitorii de natură, el aflându-se în imediata apropiere a pădurii și a râului. Camparea se va face în apropierea scenei, fără niciun cost.
Cei care ajung la Vama Buzăului se vor putea bucura de produse locale, la festival urmând a fi prezenți producători locali. De asemenea, vor acea acces la mâncarea servită la punctele Gastro Local de pe raza localității, la puncte de alimentație turistică de tip familial, care oferă preparate alimentare specifice zonei geografice, reușind să ofere experiențe culinare unice, sigure și, nu în ultimul rând, inedite.
Anul acesta festivalul vine cu surprize – o secțiune de stand-up music – astfel, începând cu ora 15.00, atât sâmbătă, cât și duminică, scena va fi deschisă celor ce doresc să cânte și vin cu chitara. Ei vor urca pe șcenă în fața publicului, până la începerea recitalului propriu-zis și vor avea parte de tot suportul tehnic necesar, sonorizarea promițând a fi una foarte bună.
Tiberiul Chirilaș, primarul comunei Vama Buzăului, a declarat că „ înaite de a urca pe șcenă artiștii invitați, consacrați, vom avea o secțiune la care orice iubitor de chitară poate urca pe scenă, publicul îl apreciază pe cel mai bun și va cânta în deschidere seara”.
Prin acest festival, susținut din punct de vedere financiar exclusiv din bugetul local, de către Primăria Comunei Vama Buzăului, se dorește atragerea de turiști în localitate, în general, pentru că aceasta dispune de locuri interesante, atracții turistice deja cunoscute de mulți oameni – Rezervația de zimbri „Valea Zimbrilor”, Cascadele Urlatoarele, ruinele unei cetăți și cele ale unei biserici catolice.
Te poți bucura de Festivalul de muzică folk „Vama de la Munte”, pornind chiar din Brașov, cu autobuzul supraetajat, pentru a petrece în Vama Buzăului un weekend relaxant, ascultând muzică bună, bucurându-te de priveliști încântătoare, de aer curat și de timp petrecut alături de cei dragi.
Stiri Brasov
Geantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
O geantă uitată într-un spațiu public al Direcției Fiscale Brașov a pus, preț de câteva zeci de minute, pe jar un contribuabil. În interior se aflau documente importante, bunuri personale și o sumă considerabilă de bani. Finalul, însă, nu a fost unul nefericit.
Incidentul a avut loc în 10 februarie, când polițistul local Iftimie Marius, aflat în serviciu în incinta instituției, a observat geanta abandonată într-o zonă accesibilă publicului. În contextul aglomerației zilnice, obiectul ar fi putut trece ușor neobservat sau ar fi putut ajunge pe mâini nepotrivite.
Agentul a verificat situația și a demarat imediat procedurile pentru identificarea proprietarului. În scurt timp, persoana care își pierduse bunurile a fost găsită și a reintrat în posesia genții, cu tot conținutul acesteia intact.
Pentru proprietar, momentul a însemnat recuperarea unor valori importante, dar mai ales recâștigarea liniștii. Pentru Poliția Locală Brașov, episodul este prezentat drept un exemplu de responsabilitate și vigilență în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Un gest care poate părea minor, dar care, într-o societate în care astfel de situații nu au întotdeauna un deznodământ fericit, capătă o semnificație aparte.
Educație
Brașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
Brașovenii sunt invitați joi, 12 februarie, de la ora 18.00, la Librăria Libris (str. Mureșenilor nr. 14), la lansarea volumului „Pisica de la ora cinci”, semnat de Rodica Bretin și apărut la Editura Corint Fiction. Evenimentul face parte din seria „JOI. Reading & Joy”, dedicată dialogului cultural și literaturii contemporane, și se va încheia cu o sesiune de autografe.
Alături de autoare vor fi prezenți Adrian Lesenciuc, Anca Ianchiș și Laurențiu-Ciprian Tudor, iar discuția va fi moderată de Augusta Oniță-Bagoly.
„Pisica de la ora cinci” este un roman-puzzle construit din 18 povestiri care recompun, piesă cu piesă, atmosfera Brașovului anilor ’60. Inspirată din copilăria autoarei, cartea propune o incursiune când duioasă, când plină de zvâc și umor, într-un oraș care devine el însuși personaj. Brașovul – Kronstadt, Orașul de sub Tâmpa, „cetatea în care plouă de trei ori pe săptămână” – prinde viață prin ochii unei fetițe fascinată de lumea din jur, de Strada Lungă, de Piața Sfatului umbrită de salcâmi, de oamenii și poveștile locului.

Cartea semnată de Rodica Bretin, prin ochii criticilor
Criticul George Cornilă vorbește despre o evocare „emoționantă”, care evită nostalgia facilă și reconstruiește lucid o lume în care conviețuiau sași, români și unguri, cu bijutieri evrei, moașe săsoaice și vecini pitorești. La rândul său, scriitoarea Simona Antonescu subliniază că personajul principal al cărții este chiar Brașovul, surprins ca „un oraș-timp”, filtrat prin melancolia vârstelor pierdute, dar și prin limpezimea privirii copilăriei.
Dincolo de parfumul discret al memoriei, volumul surprinde și umbrele epocii: plecarea sașilor în Germania, schimbările aduse de comunism, destrămarea unor destine și gospodării. Maturizarea personajului-narator se desfășoară treptat, odată cu descoperirea unei lumi care nu mai este doar joc și poveste, ci și adevăr, uneori incomod.
Cine este Rodica Bretin
Rodica Bretin, născută la Brașov și revenită în oraș după decenii de activitate literară la București, este membră a Uniunii Scriitorilor, a PEN România și a Asociației Creatorilor de Ficțiune. Autoare a numeroase volume de proză scurtă, romane și cărți de istorie romanțată, a fost distinsă cu premii importante în țară și în străinătate, inclusiv în Franța și Spania. În 2024 a primit Premiul revistei literare Libris pentru proză.
Cotidian
Primăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
Salariații din primării nu sunt singurii nemulțumiți măsurile anunțate de Guvernul României, care a anunțat o reducere a personalului din administrațiile publice locale și a avertizat că transferurile de la bugetul de stat către autoritățile locale vor fi tot mai mici. Nemulțumiți sunt și primarii, în special cei ai localităților mai puțin dezvoltate economic, care nu se pot baza pe venituri proprii consistente.
De exemplu, Primăria Ormeniș nu se poate baza pe venituri din activități economice sau din valorificarea resurselor naturale, iar din impozitul pe proprietate nu își poate acoperi cheltuielile curente.
„Noi nu avem pășuni, păduri, uzine sau alte surse de venituri. Până anul trecut, în septembrie ni se mai virau bani pentru echilibrare bugetară. Însă, suntem o comună cu locuitori din categorii vulnerabile. În 2025 nu s-a întâmplat, așa că am avut mari probleme financiare. Avem datorii la furnizorul de electricitate, dar și la operatorul de salubritate. De asemenea, anul trecut nu am făcut investiții. Din 2004 de când sunt primar, cred că anul 2025 a fost cel mai greu”, a declarat primarul comunei Ormeniș, Gergely Janos, citat de bzb.ro.
O altă sursă de venit pentru autoritățile locale o reprezintă taxele și impozitele locale majorate începând din data de 1 ianuarie 2026. Gergely Janos spune că cei care le-au plătit anul trecut o fac și acum. Însă, a continuat el, în Ormeniș locuiesc multe persoane cu o situație economică precară, care nu au de unde să plătească.
În aceste condiții, pentru cel puțin pentru Ormeniș, salvarea ar putea veni din transferurile de la bugetul de stat, însă, așa cum a declarat și ieri premierul Ilie Bolojan, aceste sume vor fi tot mai mici.
Alte primării funcționează „pe cota de avarie”, cum este, de exemplu, Primăria Măieruș. Ba mai mult, chiar dacă este este într-o zonă turistică importantă din județul nostru, Primăria Moieciu încearcă să supraviețuiască, după cum a declarat primarul comunei, Nicolae Olteanu.
Conflict între primari și premier
De altfel, între primarii de comune și premier este un conflict mocnit. O dovadă în acest sens este intervenția primarului Mariana Gâju, primăriță PSD a comunei Cumpăna (județul Constanța), din timpul unui eveniment organizat de Asociația Comunelor din România.
„Credeți-ne, domnule prim-ministru, reforma pe care doriți să o faceți, pornind în primul rând de la creșterea taxelor și impozitelor locale, a pornit greșit. Când am auzit aseară declarația potrivit căreia primarii ar fi cei care au stabilit majorarea taxelor, m-am cutremurat. Am vorbit cu specialiști în administrația publică locală și nu mi-a venit să cred că un om care a inițiat o lege ne reproșează aplicarea ei, în condițiile în care am fost obligați să o respectăm într-un termen extrem de scurt (…) Pe noi nu interesează să continuați programul Anghel Saligny, să promovați un proiect de modernizare a drumurilor comunale, pentru că în acele comune și sate răsfirate are România cea mai mare avere. Nu o întunecați, nu o îngropați. Nu încercați să desființați cei 10 funcționari publici dintr-o primărie care administrează 38.000 de hectare cu 12 sate. Am aflat că sunt și comune cu 38 de sate. Credeți-mă, domnule prim-ministru, reforma pe care vreți să o faceți, în primul rând, pornind de la taxele și impozitele locale crescute, e greșită”, a declarat Gâju.
-
Cotidian6 ore agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Cotidian6 ore agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Stiri Brasov4 ore agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
-
Educație4 ore agoBrașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
-
Prima Pagina3 zile agoTurturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor
-
Cotidian7 zile agoConstatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă
-
Cotidian5 zile agoIAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române
-
Cotidiano lună agoAccident tragic în Valea Arpașu Mare. Au intervenit salvatorii montani de la Victoria, Râșnov și Brașov, dar nu au mai putut face nimic pentru victime
