Modificări în traseul metropolitan Brașov – Vama Buzăului. Programul din weekend-uri nu este în avantajul turiștilor

RATBV că din 5 septembrie va crește capacitatea de transport pe linia metropolitană 540 (Brașov – Vama Buzăului), prin introducerea unei noi curse tur-retur. 

„Această facilitate, introdusă la solicitarea Primăriei Vama Buzăului, va produce unele schimbări în orarul de circulație al acestei linii, motiv pentru care graficele de circulație afișate pe site-ul societății și în stațiile de pe traseu vor fi modificate”, a anunțat RATBV. 

Conform graficului disponibil pe site-ul RATBV, începând din 5 septembrie, în zilele lucrătoare vor fi 5 curse tur-retur, iar în zilele nelucrătoare (sâmbăta, duminica și sărbători legale) vor fi doar 3 curse. În zilele libere, plecările din Vama de sus vor fi la orele 5.30, 9.20 și 21.30, un program care nu ajută turismul de o zi. Practic, dacă cineva vrea sa meargă cu autobuzul la Vama Buzăului la rezervația de zimbri și la cascada Urlătoarea va trebui să rămână în sat până seara târziu. Înainte de introducerea acestei modificări, în zilele nelucrătoare, din Vama Buzăului pleca o cursă și după amiaza. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.