Ramai la curent!

Fapt divers

Încă un biciclist accidentat pe traseele de downhill din Poiana Brașov. Victima a fost preluată de un echipaj SMURD

Publicat

in

După o zi de duminică liniștită, luni seara, salvatorii montani de la Salvamont Poiana Brașov au avut luni seara o nouă intervenție, într-un caz în care a fost accidentat grav un biciclist, pe unul din traseele de downhill.  
 
Conform reprezentanților Salvamont Poiana Brașov, este vorba de o persoană care s-a accidentat pe traseul de ciclism albastru și care a suferit un traumatism cranio-cerebral cu pierderea stării de conștientă, precum și traumatisme de membru inferior, superior și la nivelul feței.
 
„După ce i s-a făcut examenul medical și i s-a acordat primul ajutor, a fost imobilizat și transportat la baza muntelui, de unde a fost preluat de un echipaj SMURD”, au precizat reprezentanții Salvamont Poiana Brașov.
 
Din păcate, vara aceasta, accidentele în care au fost implicați bicicliști care coborau pe traseele amenajate din Poiana Brașov au fost numeroase și este de așteptat să se mai producă astfel de evenimente până la închiderea lor (pentru a se putea amenaja domeniul schiabil). De mai multe ori, salvatorii montani le-au recomandat bicicliștilor să folosească trasee corespunzătoare pregătirii lor. Însă, fiind vorba de un sport relativ nou în România, dar extrem de popular, este foarte greu ca cei care încep să îl practice să aibă de la cine să învețe tehnicile de coborâre. În aceste condiții, practicanții acestui sport, cel mai probabil, experimentează, iar riscurile sunt mari. 
 
Din fericire, practicanții acestui sport au înțeles că au nevoie de echipamente de protecție, astfel că în această vară nu au fost înregistrată nicio accidentare gravă. 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Salvatorii montani, în alertă. Mai mulți alergători au alunecat în răpe, la ultramaratorul Transylvania 100

Publicat

in

Salvatorii montani care acoperă Munții Bucegi au intrat în alertă sâmbătă dimineața, după ce starea traseulului de alergre de la ultramaratonul de 100 de kilometri „Transylvania 100” le-a creat probleme alergătorilor.

Astfel, sâmbătă, Salvamont Brașov a anunțat că au fost înregistrate 16 incidente.

„Dintre acestea, 3 cazuri au presupus extragerea persoanelor din zone abrupte/râpe, 8 cazuri au fost preluate de pe traseu, iar 4 persoane au prezentat semne de hipotermie, refuzând ulterior transportul cu ambulanța. Într-un caz s-a intervenit pentru alungarea unui urs”, a anunțat Salvamont Brașov.

Pentru realizarea intervențiilor au fost mobilizați peste 40 de salvatori montani de la mai multe formații. Reprezentanții Salvamont Brașov au anunțat în jurul orei 13.30 ca mai era în derulare o singură intervenție.

Alergătorii montani s-au accidentat în zona Tigănești – Mălăiești, unde, unde au alunegat pe zăpada înghețată. Salvatorii montani din județele Brașov și Prahova au precizat că rămân în alertă, până la finalizarea cursei.

Citește mai departe

Fapt divers

Percheziții într-un dosar de abuz în serviciu în județul Brașov: anchetatorii verifică atribuirea unor spații și cheltuirea banilor publici

Polițiștii și procurorii din Brașov au efectuat percheziții într-un dosar care vizează atribuirea gratuită a unor spații aflate în patrimoniul unei administrații locale și alocarea unor fonduri publice pentru renovarea acestora.

Publicat

in

Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Brașov au efectuat, marți, trei percheziții într-un dosar care vizează suspiciuni de abuz în serviciu privind atribuirea gratuită a unor spații aflate în patrimoniul unei unități administrativ-teritoriale și utilizarea unor fonduri publice pentru renovarea acestora.

Potrivit Salut Făgăraș, descinderile au avut loc la o instituție publică și la două imobile din județul Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov. Potrivit anchetatorilor, verificările urmăresc modul în care anumite spații ar fi fost atribuite fără plată, precum și legalitatea alocării unor sume din bugetul local pentru lucrări de renovare.

În timpul perchezițiilor, polițiștii au ridicat documente, obiecte și date informatice considerate relevante pentru anchetă. Totodată, au fost puse în executare două ordonanțe de ridicare de înscrisuri, iar patru persoane urmează să fie audiate în baza unor mandate de aducere.

Reprezentanții IPJ Brașov au precizat că activitățile au fost desfășurate cu sprijinul Serviciului Criminalistic și al polițiștilor din cadrul Poliția Municipiului Făgăraș.cAncheta este în desfășurare, procurorii urmând să stabilească dacă au fost încălcate prevederile legale privind administrarea patrimoniului public și folosirea fondurilor din bugetul local.

Citește mai departe

Cotidian

VIDEO. A început „sezonul urșilor”. Într-un cartier din Predeal de lângă pădure, un urs a luat curțile la rând

Publicat

in

După o iarnă destul de lungă, în care mulți urși au stat liniștiți în pădure, de câteva săptămâni, animalele au început să revină în zonele locuite. Astfel, sâmbătă dimineața, un urs a apărut în cartierul Green Villas din Predeal, o zonă aflată lângă pădure.

Animalul nu era foarte stresat că a intrat „pe teritoriul omului” și părea a fi dobândit, în trecut, abilitățile necesare escaladării gardurilor, pentru că a fost filmat în timp ce trecea dintr-o curte în alta.

Orașul Predeal este una dintre zonele fierbinți în ceea ce privește conflictul om-urs. Potrivit specialiștilor, în pădurile din zonă (Valea Timișului – Valea Prahovei) sunt mai multe exemplare decât numărul optim, iar mulți urși s-au opbișnuit să intre în localități pentru a căuta hrană.

Citește mai departe

Trending