Cotidian
Alfabetul reciclării. Cum pot fi colectate separat 100 de obiecte uzuale
Colectarea selectivă este una dintre marile provocări ale României în ceea ce privește protecția mediului. Brașovul nu face excepție de la această tendință, în ultimii ani fiind făcute investiții semnificative: au fost achiziționate eco-insule (în care se pot depune deșeurile pe fracții), dar au fost montate și coșuri stradale speciale.
Pe de altă parte, colectarea selectivă începe de „de la firul ierbii”, adică de la cetățeni. Ei sunt cei care, încă din casă, sortează deșeurile, însă, nu de puține ori, este pus în situația de a se întreba: „Asta e la menajere sau la reciclabile?” sau „Asta unde trebuie aruncată?”. Aceste întrebări sunt firești, pentru că, dacă ne referim strict la ambalaje, deșeurile nu mai sunt acum „ca pe vremea bunicii”.
„Oamenii au nevoie de o listă clară”
De altfel, în anul 2021, Bogdan Constantinescu, managerul general al BRAI CATA SRL, unul dintre operatorii de salubritate din municipiul Brașov sublinia faptul că „nu este întotdeauna cum se poate crede la prima vedere, întâlnim de foarte multe ori caserole din polistiren pentru alimente sau pungi de chips-uri, în sacii galbeni pentru deșeuri reciclabile. Oamenii au nevoie de o listă clară, în care să poată găsi, în ordine alfabetică, funcție de denumirea obiectelor, indicații despre categoria de deșeuri în care se încadrează. O dată cu intrarea în vigoare a măsurii „plătești pentru cât arunci” și când va începe monitorizarea deșeurilor, fiecare dintre noi va avea nevoie de o astfel de listă afișată la loc vizibil, în casă”.
Experții BRAI CATA SRL au întocmit o listă cu 100 de obiecte uzuale în ordine alfabetică și categoriile în care se încadrează fiecare din acestea, pentru ca oricine colectează separat deșeurile să aibă la îndemână un „alfabet al reciclării”.
Alfabetul reciclării:
A
Ambalajul biscuiților = PLASTIC
Ambalajul condimentelor = HÂRTIE ȘI CARTON
Ambalajul din hârtie al mezelurilor = DEȘEURI REZIDUALE
Ambalajul prezervativului = PLASTIC
B
Bibelourile = DEȘEURI REZIDUALE
Bidoanele de detergent lichid = PLASTIC
Bonurile de la cumpărături = (cele albe = DEȘEURI REZIDUALE; cele albastre – HÂRTIE)
Borcanele = STICLĂ
Brichetele = DEȘEURI PERICULOASE din deșeuri menajere.
Buretele de vase = DEȘEURI REZIDUALE
C
Cablurile uzate = DEEE
Cada = DEȘEURI VOLUMINOASE
Caietele = HÂRTIE ȘI CARTON
Cana spartă = DEȘEURI REZIDUALE
Capacele de borcane = METAL
Cartoanele de ouă = HÂRTIE ȘI CARTON
Caserola din plastic pentru carne = DEȘEURI REZIDUALE
Caserola din polistiren pentru legume = PLASTIC
Caserola din polistiren pentru carne = DEȘEURI REZIDUALE
Caseta video și audio = PLASTIC
Cataloagele supermarketurilor = HÂRTIE ȘI CARTON
Cărțile = HÂRTIE ȘI CARTON
CD-ul = PLASTIC
Cheile = METAL
Chiuveta = DEȘEURI VOLUMINOASE
Cosmeticele expirate (spray, fixativ, vopsele de păr, lacuri de unghii) – DEȘEURI PERICULOASE din deșeuri menajere
Covorul = DEȘEURI VOLUMINOASE
Cutia din carton a medicamentelor = HÂRTIE ȘI CARTON
Cutia ambalaje băuturi gen Tetra Pak = PLASTIC
Cutia de conserve = METAL
Cutia de iaurt = PLASTIC
Cutia pentru cremă de brânza = PLASTIC
Cutia de icre = PLASTIC
Cutia de la bețele pentru urechi = PLASTIC
Cutia metalică de vopsea = DEȘEURI PERICULOASE
Cutia de pantofi = HÂRTIE ȘI CARTON
Cutia de pizza = HÂRTIE ȘI CARTON
Cutia din carton pentru ambalaj = HÂRTIE ȘI CARTON
D
Discurile demachiante = DEȘEURI REZIDUALE
Dosarul din plastic = PLASTIC
Doza de suc și de bere = METAL
E
Excrementele de câini și pisici = DEȘEURI REZIDUALE
Electricele și electrocasnicele = DEEE
F
Farfuria spartă = DEȘEURI REZIDUALE
Folia alimentară din plastic = PLASTIC
Folia alimentară din aluminiu = DEȘEURI REZIDUALE
Folia de hârtie de la ciocolată = DEȘEURI REZIDUALE
Folia metalică de la ciocolată = DEȘEURI REZIDUALE
Folia pastilelor = PLASTIC
Folia de aluminiu de la iaurt = DEȘEURI REZIDUALE
Folia din aluminiu de la cutiile și borcanele de ness = DEȘEURI REZIDUALE
Folia caserolelor din plastic = PLASTIC
Frunzele uscate = COMPOST
G
Guma de mestecat = DEȘEURI REZIDUALEH
Hainele = DEȘEURI REZIDUALE
Hârtia de la unt = DEȘEURI REZIDUALE
Hârtia igienică = DEȘEURI REZIDUALE
Hârtia de copt folosită = DEȘEURI REZIDUALE
J
Jarul din sobă = COMPOST
L
Laveta de bucătărie = DEȘEURI REZIDUALE
M
Măștile = DEȘEURI REZIDUALE
Mănușile din plastic = PLASTIC
Mănușile de menaj = DEȘEURI REZIDUALE
Mâncarea gătită = DEȘEURI REZIDUALE
Mobilierul = DEȘEURI VOLUMINOASE
P
Paharele si farfuriile din plastic utilizate = DEȘEURI REZIDUALE
Paharele si farfuriile din carton utilizate = DEȘEURI REZIDUALE
Pachetele de țigări = HÂRTIE ȘI CARTON
Pungile bio din supermarketuri = DEȘEURI REZIDUALE
Pungile din plastic = PLASTIC
PET-urile = PLASTIC
Pixurile uzate = PLASTIC
Plasticul de la baxurile de apă = PLASTIC
Plasticul în care e ambalat cașcavalul = PLASTIC
Praful din aspirator = COMPOST
Prezervativul = DEȘEURI REZIDUALE
Pungile de la pui = PLASTIC
Pungile de mâncare pentru câini/pisici = PLASTIC
Pungile de chips uri = PLASTIC
R
Recipientele pentru șampon, săpun sau gel de duș = PLASTIC
Recipientele pentru soluții de curățare = PLASTIC
Recipientele pentru cremă = PLASTIC
Resturile de fructe și legume = COMPOST sau DEȘEURI REZIDUALE acolo unde nu se colectează separate deșeurile biodegradabile.
Resturile de țigări sau de heets-uri = DEȘEURI REZIDUALE
Revistele = HÂRTIE ȘI CARTON
S
Scutecele absorbante = DEȘEURI REZIDUALE
Șervețelul din hârtie folosit = DEȘEURI REZIDUALE
Sticla de bere = STICLĂ
Sticla de ulei = PLASTIC
Sticla altor tipuri de băuturi = STICLĂ
T
Tacâmurile din plastic = DEȘEURI REZIDUALE
Tamponul = DEȘEURI REZIDUALE
Telefonul = DEEE
Tocătorul din plastic = PLASTIC
Tocătorul din lemn = DEȘEURI VOLUMINOASE
Tubul de ketchup = PLASTIC
Tubul de spray = METAL (deșeu periculos din deșeu municipal si asimilabil)
Tubul de vopsea de păr = METAL (deșeu periculos din deșeu municipal și asimilabil)
Tubul de pastă de dinți = PLASTIC
V
Vasul de WC = DEȘEURI VOLUMINOASE
Y
Yala uzată = METAL
Cotidian
FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.
Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.
„Indexarea nu este un gest de generozitate”
Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.
Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.
Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.
Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă
Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.
FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.
Ultimatum de 30 de zile
În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.
Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.
Cotidian
Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM
După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.
Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.
„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.
De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.
„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.
Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.
ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații
De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.
„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.
Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.
Cotidian
FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor
Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.
Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.
„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.
Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare
Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.
FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.
-
Prima Pagina3 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate3 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Cotidian4 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov3 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Investitiio zi agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Cotidian4 zile agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Sănătate2 zile agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri
-
Prima Pagina3 zile agoTragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!

Instapress
10/04/2023 at 10:35
Bravo Brasovului pentru eforturile sale de promovare si educare a colectarii selective! Datorita listei alfabetice mentionate, fiecare dintre noi putem fi siguri ca deseurile sunt eliminate corect si cu respect pentru mediul inconjurator!