Ramai la curent!

Investitii

Cum va arăta parcul de la Cetățuia Brașovului. Orașul nou va putea fi admirat de pe o platformă belvedere

Publicat

in

Primăria Brașov a depus la Agenția pentru Protecția Mediului Brașov dosarul necesar obținerii avizului pentru Studiul de fezabilitate aferent proiectului parcului de pe Dealul Straja, din jurul Cetățuii. Terenul avut în vedere pentru acest parc este în proprietatea Municipiului Brașov și are o suprafață de 87.504,33 mp. Proiectul prevede refacerea aleilor pietonale, dar sunt prevăzute și platforme de belvedere, un spațiu de joacă și alte amenajări.

Ce lucrări sunt prevăzute

  1. Circulații și accese

Sunt implementate noi accese pentru a crește gradul de accesibilizare a parcului la nivelul publicului vizitator, dinspre laturile nordice și estice. Acestea sunt dispuse în concordanță cu fluxul pietonal preconizat și au o legătură directă cu puncte de interes noi propuse.

Se vor propune alei pietonale pentru promenadă care să lege între ele punctele de interes ale parcului, acestea vor avea o atractivitate crescută, fie ca parcurs, fie ca posibil loc pentru instalații artistice sau evenimente performative punctuale, cu caracter temporar.

Se vor propune, în funcție de gradul de accesibilitate, topografia terenului, intensitatea intervenției antropice, precum și cadrul natural în care se situează, diferite tipuri de trasee pietonale, tratate cu materialității diferite:
platoul din jurul Cetățuii – s-a avut în vedere reabilitarea aleilor pietonale istorice existente. Se va reveni la o conformație istorică anterioară în ceea ce privește forma și numărul bastioanelor Cetățuii. Platoul se va finisa cu piatră cubică, se va dispune un traseul pietonal pe conturul exterior care să sublinieze forma istorică și să fie accesibil persoanelor cu dizabilități;
trasee pietonale cu caracter istoric – sunt trasee pietonale existente, pavate cu piatră cubică, care se regăsesc în zona accesului istoric dinspre strada Mihai Eminescu;
trasee pietonale cu accesibilitate crescută – caracterizează majoritatea traseelor propuse, sunt accesibile persoanelor cu dizabilități. Sunt alei din agregate naturale, cu un impact minimal asupra micro peisajului, care să ofere o suprafață semi-permeabilă la trecerea apei, realizate din asfalt;
scări și platforme metalice – aferente acceselor noi introduse din partea nordică și estică, corespund traseelor cu o accesibilitate scăzută în situația existentă și o declivitate mare a terenului. Acestea se încadrează în relieful accidentat, pentru a valorifica posibilitățile terenului existent și facilitează accesul către punctele greu accesibile, fiind realizate din structuri și elemente metalice;
intervenții minimale în cadrul natural – în zonele în care se dorește implementarea unor intervenții antropice punctiforme, de dimensiuni reduse, precum și conservarea caracterului natural al zonei. Acestea corespund zonei stâncoase din partea nordică și sunt realizate din piatră sablată și beton;
Toate amenajările pentru circulație vor ține cont de topografia terenului.
Accesul auto existent va deveni un acces ocazional carosabil cu lățime de 5,5 m care să faciliteze accesul autospecialelor de intervenție, se va desființa trotuarul și bordurile existente.
Accesul auto pentru vizitatori se va limita la nivelul străzii Maior Ion Cranța pentru a evita aglomerarea de autoturisme ce pot defavoriza imaginea Cetățuii. La nivelul străzii Maior Ion Cranța se va reamenaja spațiul de parcare existent și se va dispune un punct de parcare velo;
Traseele pietonale, accesele și grupările de dotări vor fi iluminate în concordanță cu cerințele localizării, într-o manieră care să confere un sentiment crescut de siguranță și control vizual pe parcursul nopții.

  1. Platforma de Belvedere:
  • se va amplasa o platformă suspendată pentru belvedere în poienița existentă identificată în partea de nord a amplasamentului, care beneficiază de o panoramă spectaculoasă asupra orașului;
  • aceasta va încorpora o zonă de ședere pentru publicul vizitator, orientată spre centrul nou al orașului;
  • structura acesteia va fi realizată integral din elemente metalice și va fi protejată cu parapet de protecție cu înălțime de 90 cm.

  1. Zone de Recreere și Odihnă:
  • spațiile exterioare vor putea fi folosite pentru evenimente și activități culturale temporare ale orașului, cu durată sau dimensiuni variabile, care se pot desfășura pe tot parcursul anului;
  • acestea vor fi inserate, din loc în loc, pe suprafețe reduse, astfel încât să fie găsite întâmplător ca parte integrantă în peisaj, respectând forma reliefului și topografia;
  • amenajarea va fi dotată cu locuri de șezut ce privesc spre zonele de interes ale orașului;
  • dotările specifice sunt concepute pentru exterior și vor fi montate pe suprafață pavată;
  • aceste locații vor fi dotate cu piese de mobilier cu aspect întreținut, forme simple, care să accentueze imaginea naturalistă și să nu concureze cu ansamblul istoric. Culorile vor fi neutre iar materialele folosite vor fi predominant din piatră naturală, lemn și metal;
  • zonele de recreere vor fi sugerate și prin zone libere de vegetație și prin relief, fără a fi amenajate într-un mod specific.
  1. Loc de joacă pentru copii:
  • locul de joacă va fi ușor accesibil și va avea o vizibilitate crescută, fiind amplasat în proximitatea accesului dinspre strada Maior Ion Cranța, fiind amenajat într-o zonă umbrită și protejată de vegetația existentă și propusă;
  • acesta va fi inserat ca parte integrantă în peisaj, cu elemente de joacă care pun în valoare caracterul natural al locului;
  • între elementele de joacă se vor lăsa zone de siguranță suficiente pentru a permite circulația și a evita accidentările.
  1. Puncte de belvedere și de observație:
  • au fost identificate puncte de belvedere, locuri din care se poate observa orașul (folosite în prezent sau noi introduse) și vor fi puse în valoare, surprinzând diferitele cadre ale orașului;
  • pe lângă acestea, parcurgând traseul spre vârf, au fost identificate puncte de observație spre Cetățuie, care vor fi amenajate corespunzător cu locuri de ședere, iar vegetația adiacentă se va curăța pentru a încadra corespunzător construcția;
  • acestea sunt conectate între ele, fiind accesibile la nivelul traseului pietonal;
  • punctele de belvedere sunt amenajate sub forma unor platforme de observație, dotate cu parapet de protecție acolo unde este necesar.
  1. Zona de parcare auto:
  • parcarea va fi reorganizată conform normativelor în vigoare, se vor dispune 11 locuri de parcare, dintre care 2 vor fi destinate persoanelor cu dizabilități.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Brașovul a primit banii pentru noul Spital Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase. Contractul de finanțare a fost semnat în cursul nopții

Brașovul a obținut finanțarea pentru noul Spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase, un proiect de peste 580 milioane lei care va include 279 de paturi și secții moderne pentru pacienți.

Publicat

in

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a anunțat astăzi, timpul șediței de plen a Consiliului Local Brașov, că municipiul Brașov a obținut finanțarea pentru proiectul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov.

„Azi noapte am semnat contractul de finanțare cu ministrul Dragoș Pîslaru , prin Prigramul de Investiții în Infrastructura de Sănătate. Banii erau prevăzuți în Legea bugetului de stat pe anul 2026. La rectificarea bugetului local din luna iunie vom face actualizările necesare”, a declarat primarul Brașovului.

El a ărecizat că valoarea totală a proiectului este de 584.089.096 de lei, din care valoarea eligibilă este de 577.766.476 lei, iar valoarea eligibilă este de 577.766.576 lei, iar contribuția proprie a municipiului Brașov este de 6.412.639 lei.

Noul spital va fi construit pe un teren de pe strada Institutului din Brașov, lângă terenul alocat viitorului Spital Clinic Regional de Urgență Brașov

Noul spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov va avea o capacitate de 279 de paturi, dintre care 242 de paturi pentru spitalizare continuă, 15 paturi de terapie intensivă și 22 de paturi pentru spitalizare de zi.

Citește mai departe

Investitii

Primăria Codlea vrea să amenajeze peste 6 kilometri de piste pentru bicicliști. Lucrările vor începe după ce va fi aprobată finanțarea europeană

Publicat

in

Codlenii care aleg să se deplaseze în oraș cu bicicleta o vor putea face pe piste moderne. Pentru amenajarea acestora, Primăria Codlea a depus un dosar de finanțare europeană nerambursabilă prin Programul Regiunea Centru și așteaptă aprobarea cererii. De asemenea, pentru a câștiga timp, municipalitatea codleană a lansat o licitație cu o clauză suspensivă (contractul de lucrări va fi semnat după aprobarea finanțării europene), pentru amenajarea infrastructurii pentru bicicliști.

Primarul municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu a declarat că noua rețea de piste pentru bicicliști va asigura continuitatea și funcționalitatea traseelor velo, sustinând atât deplasările zilnice, cât și fluxurile de tranzit.

„Totodată, investiția contribuie la creșterea nivelului de siguranță rutieră, prin separarea fluxurilor de trafic și integrarea elementelor de semnalizare și siguranță, precum și la optimizarea utilizării spațiului urban”, a continuat primarul.

Pistele pentru bicicliști, delimitate de benzile pentru mașini

Prin acest proiect se vor amenaja nouă trasee pe cinci străzi, respectiv Hălchiului, Laterală, Crizantemelor, Nouă, Vulcanului. Lungimea totală a traseelor va avea 6.020,40 m și o suprafață de aproximativ 36.122,40 mp.  

Conform proiectului, pe unele dintre străzi se vor amenaja piste cu dublu sens, iar pe altele cu un singur sens, iar lățimea unei benzi pentru vehiculele pe două roți va avea 1,5 m.

Noile piste vor fi asfaltate și delimitată de partea carosabilă cu bordură de beton. De asemenea, pe strada Laterală se vor monta piese de mobilier urban, respectiv coșuri de gunoi, bănci și stâlpisori de iluminat fotovoltaici.  

Valoarea totală estimată a proiectului este de 9.481.160 lei, fără TVA, iar lucrărie de amenajare vor dura 12 luni de la data emiterii ordinului de începere.

Citește mai departe

Investitii

FOTO. Pietonalul din Valea Cetății, modernizat cu fonduri europene de 40 de milioane de lei

Primăria Brașov a semnat un contract de peste 40 de milioane de lei pentru modernizarea pietonalului din Valea Cetății, proiect ce vizează transformarea zonei într-un spațiu verde și de relaxare.

Publicat

in

Primăria Brașov a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea pietonalului din cartierul Valea Cetății, un proiect estimat la peste 40 de milioane de lei, realizat în proporție de 98% din fonduri europene.

Proiectul vizează transformarea actualei zone, considerată de autorități drept o „insulă de căldură”, într-un spațiu de recreere, cu mai multă vegetație, alei moderne și zone de relaxare. Printre intervențiile propuse se numără plantarea a aproximativ 80 de arbori, extinderea spațiilor verzi la aproape 6.000 de metri pătrați, amenajarea unor locuri de joacă și modernizarea infrastructurii pietonale.

După cum se arată în comunicatul de presă transmis de Primăria municipiului Brașov, în proiect sunt incluse și „sistematizarea cotelor terenului; realizarea de palisade decorative cu rol de spații de odihnă; traseu de rampe pentru accesibilizarea persoanelor cu dizabilități și pentru mobilitate alternativă (biciclete, role etc.); montarea de coșuri selective; iluminat cu stâlpi ornamentali și LED; realizarea de spații verzi cu gazon rola, arbori și arbuști adaptați zonei; fântână de pardoseală cu jocuri de lumini și sunet; sistem automatizat de irigații; modernizarea colectării apelor pluviale; marcaje tactile pentru nevăzători”

„Sistemul de iluminat va fi modernizat prin înlocuirea stâlpilor și cablurilor. Sistemul de drenaj va fi îmbunătățit prin rigole și cămine existente refolosite și noi. Se vor executa lucrări de decopertare și demolare a elementelor existente. Jardinierele și șezuturile vor fi realizate din beton finisat, iar cele păstrate vor fi placate cu lemn de Garapa. Pardoselile vor fi realizate din tartan (1290mp), plută (1620 mp) și piatră drenantă (11.155mp), pe placa de beton existentă, în culori neutre. Se vor asigura pante minime de 1% pentru evacuarea apelor. Se va implementa un sistem automatizat de irigații (panou comandă, electrovalve, aspersoare, senzor ploaie). Zona fântânii va avea pardoseală rezistentă la îngheț, antiderapantă și drenantă.

Amenajarea peisagistică prevede extinderea spațiilor verzi la 5.921 mp, realizarea de jardiniere mari și plantări suplimentare, fără tăieri de arbori existenți. Se va instala sistem de supraveghere video. Mobilierul urban va fi din lemn de Garapa (minim 19 mm). Vor fi amenajate 5 locuri de joacă tematice și unul central complex (bufniță)”, detaliază comunicatul de presă.

Imagini din proiect (sursa: PMBV)

„Este un proiect important pentru Brașov, atât din punct de vedere economic și financiar, cât și pentru comunitatea din cartierul Răcădău. Obiectivul principal este transformarea completă a pietonalului, care în prezent se află într-o stare cunoscută de toți locuitorii, într-un spațiu modern și atractiv”, a declarat George Scripcaru.

Lucrările vor dura aproximativ 9 luni

Potrivit administrației locale, lucrările ar urma să înceapă după finalizarea procedurilor de achiziție și să dureze aproximativ nouă luni. În prima etapă, vor fi realizate lucrări de demolare și pregătire a terenului, urmând apoi amenajările propriu-zise, inclusiv sisteme de drenaj pentru apa pluvială și iluminat modern.

Arhitectul proiectului, Lucian Păltânea, a subliniat că soluțiile propuse includ materiale naturale și sisteme care permit infiltrarea apei în sol, contribuind la reducerea presiunii asupra rețelelor pluviale și la creșterea confortului urban.

„Putem vedea chiar și astăzi ce se întâmplă cu apa și condițiile meteo care sunt din ce în ce mai vitrege. Prin acest proiect, pardoselile vor fi drenate, lăsând apa să se scurgă direct în sol, și nu vor pune o presiune suplimentară pe sistemul pluvial al orașului Brașov. De asemenea, este mult mai mult verde. Pardoselile sunt moi, față de pardoselile din granit, care erau foarte dure, lucru care ne aduce puncte în plus și în ceea ce privește accesibilitatea persoanelor cu dizabilități, și pentru joaca copiilor, care vor fi mult mai în siguranță cu aceste pardoseli inovatoare. Chiar rampele propuse, care respectă normativele care au rămas din vechiul proiect, sunt legate între ele de o pardoseală din plută, care este negativă din punctul de vedere al emisiilor de carbon pentru fiecare metru pătrat pe care îl punem. Proiectul a suferit modificări și îmbunătățiri de-a lungul timpului și de asta mă bucur că acum am găsit o deschidere foarte mare la Primăria Brașov și am putut să continuăm îmbunătățirea. Zic eu că printr-o soluție tehnică simplă am îmbunătățit radical”, preciza arh. Lucian Păltânea, în momentul prezentării publice a proiectului.

Proiectul este finanțat prin Programul Regional Centru 2021–2027 și face parte dintr-o serie mai amplă de inițiative de regenerare urbană derulate la nivelul municipiului.

Citește mai departe

Trending