Ramai la curent!

Politica

Viceprimarul Brașovului Sebastian Rusu (PNL) a rămas în funcție. Ce strategie au folosit liberalii?

Publicat

in

Viceprimarul Brașovului Sebastian Rusu nu a mai fost demis din funcție în ședința de plen a Consiliului Local din 31 octombrie. Proiectul de hotărâre ar fi trebuit să fie supus aprobării la finalul ședinței, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat, pentru că nu a mai avut cine vota, după ce consilierii locali din PNL și PSD au părăsit ședința, iar pentru demiterea lui Rusu era nevoie votul favorabil a 18 din 27 consilieri.

Chiar dacă „învinuitul”, Sebastian Rusu, împreună cu ceilalți consilieri locali au părăsit ședința de plen (au plecat din sală sau au ieșit de pe platforma online), primarul Brașovului, Allen Coliban, a prezentat în faţa camerelor de filmat, motivele pentru demiterea lui Sebastian Rusu:

  • Prezența redusă la muncă. Primarul susține că, în medie, conform datelor generate de sistemul electronic de evidență a prezenței, viceprimarul a fost prezent la muncă, în medie, o oră pe zi.
  • Gestionarea defectuoasă a serviciului care se ocupă de animalele fără stăpân. Nu a realizat un studiu de fezabilitate pentru un nou adăpost, chiar dacă avea sumele necesare bugetate;
  • Rezultatele slabe ale Centrului de Agrement din Poiana Brașov: acesta a funcționat „pe minus”. În plus, primarul spune că viceprimarul a tolerat funcționarea ilegală în curtea centrului a unei căsuțe care vindea vin fiert.
  • Lipsa de implicare în reprezentarea municipiului Brașov în AGA de la Fin-Eco (unde municipiul Brașov deține aproximativ 5% din acțiuni). Viceprimarului Sebastian Rusu i se reproșează, printre altele, că a „fost parte în decizia de mutare a sediului firmei” (de la Brașov la Ghimbav), decizie prin care au fost diminuate veniturile la bugetul local al municipiului Brașov;
  • A blocat constant aprobarea noii organigrame.

Cum s-a apărat viceprimarul

În timpul ședinței de plen a Consiliului Local Brașov, înainte de a se retrage, viceprimarul Brașovului a spus că demersul primarului este un „joc politic meschin”. Ulterior, printr-un comunicat de presă, el a menționat:

„Prin această manevră ieftină, prin care s-a gândit că va scăpa de mine, primarul a urmărit, în realitate, să deturneze atenția opiniei publice de la gestionarea catastrofală a problemelor reale cu care se confruntă orașul și brașovenii: gunoaie și poluare, fenomenul oamenilor străzii scăpat de sub control, asfaltări haotice și… cu dedicație, abuzurile și pagubele legate de Amural, managementul falimentar de la RIAL și FC Brașov, angajările și risipirea banilor publici prin Agenția Metropolitană, absența unui Spital municipal sau regional modern, problema lipsei parcărilor publice și rezidențiale, și multe altele.
Obiectivul lui Allen Coliban a fost să scape de mine, de persoana care s-a luptat cel mai mult ca aceste abuzuri nerușinate să nu se întâmple. Însă, rămân pe poziții, mai hotărât și mai energic”.

Urmează noi episoade

Primarul Brașovului a anunțat la finalul ședinței de plen din 31 octombrie că proiectul de hotărâre de Consiliu Local se va regăsi pe ordinea de zi a viitoarei ședințe de plen. De cealaltă parte, viceprimarul Sebastian Rusu a dat de înțeles, tot în timpul ședinței de plen, că va prezenta o serie de nereguli ale primarului. Practic, cei doi au transmis un semnal clar: războiul va continua.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Politica

PSD și AUR au depus împreună o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan

Publicat

in

PSD şi AUR au decis să depună o moţiune de cenzură comună împotriva Guvernului Ilie Bolojan. Petrişor Peiu (AUR) şi Marian Neacşu (PSD) au declarat, luni, că până la acest moment, nu s-a discutat „absolut nimic” despre o viitoare guvernare, precizând că, „din câte cunosc” ei, nici liderii lor nu au făcut un demers în acest sens, scrie News.ro.

„În urma mai multor discuţii între conducerile partidelor noastre s-a decis ca eu şi domnul Perişor Peiu (n. red. liderul senatorilor AUR) să ne ocupăm de partea tehnică a unei moţiuni de cenzură comune. Este un lucru exclusiv tehnic. Abordarea politică va fi probabil explicitată în cursul acestei zile, de către preşedinţii de partide. Aşa cum cunoaşteţi, noi avem la ora 14.00 un BPN în care se va lua decizia finală”, a declarat social-democratul Marian Neacşu, fost vicepremier în Guvernul lui Ilie Bolojan.

Pentru ca moțiunea de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan să treacă, iar Executivul să fie demis, este nevoie de o majoritate de 233 de voturi – din totalul de 463 de parlamentari.

În momentul de față, PSD și AUR au împreună 219 voturi.

PSD are 129 de senatori și deputați, iar AUR are 90. Cele două partide mai au nevoie de 14 voturi pentru a trece moțiunea de cenzură. Totuși, cu celelalte partide din opoziție (S.O.S. România, POT și PACE), PSD-AUR mai pot strânge încă 41 de voturi. Asta ar duce la un total de 260 de parlamentari.

22 de voturi le mai au și parlamentarii neafiliați, plecați din POT și SOS.

Câți parlamentari are fiecare partid în Parlamentul României: 

PSD – 129 de deputați și senatori;
AUR – 90;
PNL – 73;
USR – 59;
UDMR – 32;
Minorități – 17 deputați;
SOS România – 15 deputați;
POT – 14 deputați;
PACE Întâi România – 12 senatori;
Neafiliați – 22.

În cazul în care Ilie Bolojan nu trece de votul Parlamentului, el rămâne interimar, în timp ce încep negocierile pentru a forma o nouă majoritate.

Citește mai departe

Politica

Miniştrii PSD şi-au depus demisiile la Guvern. Social-democrații, dispuși să participe la formarea unui Executiv pro-european

Miniștrii PSD au demisionat din Guvern, retrăgând sprijinul pentru premier și deschizând calea unei noi formule guvernamentale.

Publicat

in

Guvernul României intră într-o nouă etapă de incertitudine, după ce miniștrii Partidul Social Democrat și-au depus demisiile, marcând retragerea oficială a sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan. Decizia vine după ședința Executivului de joi, când toți reprezentanții PSD au ajuns la Palatul Victoria cu demisiile semnate.

Social-democrații susțin că, în lipsa unei majorități parlamentare, actualul premier nu mai are legitimitatea de a conduce Guvernul și avertizează asupra riscurilor economice generate de menținerea unui executiv fragil.

„Menţinerea în fruntea unui guvern nefuncţional (…) constituie o abordare profund iresponsabilă, cu implicaţii negative asupra economiei naţionale”, se arată în poziția oficială a partidului.

PSD a renunțat la cele 6 portofolii din Guvern

PSD are în Executiv şase portofolii, ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, ministrul Justiţiei, Radu Marinescu şi ministrul Muncii, Florin Manole, plus postul de vicepremier, deţinut de Marian Neacşu.

PSD precizează că demisiile miniştrilor social-democraţi reprezintă „actul politic prin care a fost formalizată decizia partidului de a retrage sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan”. 

„Din acest moment, premierul nu mai are sprijinul unei majorităţi parlamentare, ceea ce înseamnă că nu mai are legitimitatea democratică de a exercita funcţia de conducere a Guvernului României. Potrivit Constituţiei, niciun grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea naţională în nume propriu, contrar voinţei parlamentare majoritare, rezultate în urma alegerilor libere şi democratice”, spun social-democraţii. 

„Retragerea miniştrilor PSD nu reprezintă o abandonare a guvernării, ci un act prin care este iniţiată schimbarea cerută de o largă majoritate a cetăţenilor români. Recesiunea, inflaţia, prăbuşirea consumului şi a producţiei impun o astfel de schimbare! Ar fi fost iresponsabil să continuăm pe aceeaşi cale care s-a dovedit greşită, mai ales în contextul geopolitic în care ne aflăm”, spune PSD în comunicat.

PSD promite în continuare sprijin parlamentar pentru actele normative necesare proiectelor cu fonduri UE

PSD anunţă că este pregătit să participe la formarea unui nou guvern pro-european şi să susţină  un premier, politic sau tehnocrat, care să fie receptiv la problemele cetăţenilor şi care să aibă capacitatea de a colabora cu partidele care îi asigură majoritatea parlamentară.

 „Până la formarea unui nou guvern, PSD va asigura sprijinul parlamentar pentru adoptarea actelor normative necesare în derularea proiectelor cu finanţare europeană”, arată PSD în comunicatul său de presă. 

De asemenea, miniştrii demisionari ai PSD îşi vor îndeplini atribuţiile guvernamentale, până la finalizarea procedurilor legale, care se încheie prin publicarea în Monitorul Oficial a decretului prezidenţial privind vacantarea funcţiilor. În această perioadă, miniştrii PSD nu vor mai participa la şedinţele de guvern, dar îşi vor delega reprezentarea către secretarii de stat desemnaţi de celelalte partide din Coaliţia de guvernare.

Citește mai departe

Politica

PSD Brașov s-a „lepădat” categoric de Ilie Bolojan. Mesajul social – democraților: Rămâne el, plecăm noi

Publicat

in

Social-democrații au votat ieri retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan. Rezultatul era previzibil, mai ales că, de mai multe luni, social-democrații din teritoriu au cerut conducerii centrale a partidului să „pună piciorul în prag” în relația cu șeful Guvernului. Luni, 97,7% dintre cei 5.000 de social-democrați care au votat s-au pronunțat pentru retragerea sprijinului politic acordat premierului. La Brașov, potrivit conducerii filialei județene a PSD, votul a fost unanim.

„Răspunsul nostru a fost un categoric «Da» pentru retragerea sprijinului politic prim-ministrului Bolojan. România se află deja într-o criză, iar oamenii simt asta în fiecare zi. Nu putem vorbi despre reforme când vedem recesiune, scădere a nivelului de trai și investiții tăiate. Premierul Bolojan a ales să guverneze singur, fără dialog, ignorând soluțiile propuse de PSD. Această încăpățânare a dus la blocaje și la agravarea problemelor. Decizia de astăzi este una firească: este momentul adevărului, momentul unei schimbări de direcție”, a declarat președintele PSD Brașov, Marius Dunca.

Ilie Bolojan „a luat act” de decizia PSD

Premierul Ilie Bolojan a anunțat, însă, că are sprijinul total al PNL și cu nu va demisiona. În aceste condiții, PSD își va retrage miniștrii din Guvern. Pe posturile rămase vacante vor fi numiți miniștri interimari din partea partidelor rămase în Coaliție.


„Am luat act de decizia complet greșită și iresponsabilă a PSD față de România, nu față de o persoană. De ce spun asta, în vara anului trecut, într-o siutuație complicată pentru România, mi-am asumat să facem ordine în finanțele țării, să venim cu o buna guvernare și cu respect față de cetățeni”, a declarat premierul.


A fost stabilită o „line roșie”

De atfel, atât PNL, cât și USR au acuzat PSD că provoacă o criză politică. Pe de altă parte, președintele României, Nicușor Dan, a anunțat luni că ruperea Coaliției nu va afecta implementarea proiectelor cu fonduri europene. Șeful statului a anunțat că toate formațiunile politice vor aproba actele normative de care este nevoie pentru derularea proiectelor cu finanțare europeană.

Citește mai departe

Trending