Protest spontan (și) la Direcția de Statistică Brașov. Angajaţii spun că vor continua până când revendicările le vor fi soluţionate

Angajații de la Direcția Județeană de Statistică anunță un protest spontan astăzi, la sediul instituției lor, în intervalul orar 11.00 -12.00. Manifestarea statisticienilor vine după ce zilele trecute proteste similare au făcut și angajații de la Instituția Prefectului, Direcția de Sănătate Publică sau Casa Județeană de Pensii Brașov.

Prin această formă de protest angajații Direcției Județene de Statistică își exprimă nemulțumirea față de politicile de salarizare discriminatorii ale statisticienilor. Deși personalul statistic desfășoară activități importante și îndeplinește sarcini complexe, acesta este mai slab renumerat decât cel din alte instituții publice, susțin angajații DJS Brașov. Angajaţii DJS spun că vor continua manifestarea până când revendicările le vor fi soluţionate.

Principalele revendicări ale salariaților Direcției Județene de Statistică Braşov, sunt: 

  • Stabilirea salariilor de bază ale funcționarilor publici cu funcții de execuție și conducere, precum și ale personalului contractual la nivelul administrației publice centrale; 
  • Acordarea unui spor de 15% pentru complexitatea muncii; 
  • Deblocarea angajărilor, datorită complexității și volumului mare de activitate;
  • Exceptarea structurilor subordonate Institutului Național de Statistică de la procesul de desființare/ reorganizare/ fuzionare sau transfer al activității, conform prevederilor Legii nr.296/2023 privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung. 

Primele două revedincări de mai sus au fost prezentate Guvernului României încă din anul 2022 printr-un Memorandum cu tema “Soluţionarea problemelor de salarizare existente la nivelul Institutului Național de Statistică si Direcţiilor Teritoriale de Statistică”, care a fost aprobat și semnat de Primul Ministru al României, Domnul Nicolae lonel Ciucă, dar nu a fost pus în aplicare. Salariații Direcţiei Județene de Statistică Braşov solicită Guvernului asumarea Memorandumului semnat și aprobat în 13.07.2022 pentru a fi pus în aplicare, se arată într-un comunicat de presă transmis de personalul DJS Braşov.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.