Cotidian
Arhiepiscopul Teodosie, urmărit penal de DNA pentru cumpărare de influență
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat, marți, că a început urmărirea penală față de Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență. Dosarul a fost deschis de DNA în urma unei anchete Recorder. Și un consilier din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență.
Potrivit procurorilor DNA, în iulie 2023, „suspectul Petrescu Teodosie, în calitatea menționată mai sus, ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenței pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcționarilor cu drept de decizie în această privință din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte”.
La acea discuție ar fi participat și celălalt suspect, acesta fiind cel care ar fi negociat cu omul de afaceri termenii în care urma să fie pusă în practică „înțelegerea” respectivă.
Suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanțarea unor lucrări de construcție ori reabilitare a unităților de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.
Jurnaliștii Recorder au publicat, în 21 noiembrie, un documentar filmat cu camera ascunsă de un fost preot care se dă drept om de afaceri. În imaginile filmate cu camera ascunsă, falsul om de afaceri îi propune Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, să aducă la arhiepiscopie suma de 800.000 de lei de Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC), în schimbul unui comision de 20% din sumă pentru el. În imagini, Teodosie apare acceptând afacerea și spunând ”e mană cerească pentru noi”. Teodosie îl pune în legătură pe falsul om de afaceri cu consilierul său pentru a discuta detaliile, inclusiv cum poate fi plătit acest comision de 20%. Detalii aici.
Punctul de vedere al Patriarhiei: „Autoritățile judiciare, ca și cele bisericești, sunt firesc interesate de elucidarea oricărui caz de corupție reală”
Patriarhia Română, prin purtătorul de cuvânt, a precizat, într-un punct de vedere transmis presei, că atât autoritățile judiciare, cât și cele bisericești sunt interesate de elucidarea oricărui caz de corupție reală, iar combaterea acestui flagel societal este în primul rând o datorie morală.
„Autoritățile judiciare, ca și cele bisericești, sunt firesc interesate de elucidarea oricărui caz de corupție reală. Sancționarea și combaterea acestui flagel societal, care poate afecta inclusiv Biserica, este în primul rând o datorie morală. Una a cărei împlinire onorează și a cărei neîmplinire dezonorează. Legea civilă și legea morală sunt date pentru a fi respectate spre binele comunității, inclusiv ecleziale”, a transmis Patriarhia.
Amintim că, sâmbătă, Cancelaria Sfântului Sinod a transmis un comunicat oficial în care prezintă măsurile canonice și sancțiunile aplicabile în Biserica Ortodoxă Română, împotriva corupției. Detalii aici.
Arhiepiscopia Tomisuluui: „Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei s-a antepronunţat”
Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au transmis, marţi seară, un punct de vedere, după ce DNA a anunţat că Înalt Prea Sfinţitul Teodosie este urmărit penal şi au precizat că atunci când avocaţii vor lua contact cu elementele dosarului, vor reveni cu informaţii noi. Ei au afirmat că regretă că aceste momente de tensiune apar în perioadă de post sau în ajunul marilor sărbători, relatează News.ro.
“Aspectele menţionate de către domnii procurori probabil că sunt cele din materialul video apărut în presă. Când avocaţii celor invitaţi astăzi la Direcţia Naţională Anticorupţie vor lua contact cu elementele dosarului, vom putea reveni cu informaţii noi”, au transmis marţi, reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului, printr-un comunicat de presă.
Ei au precizat că Arhiepiscopia Tomisului a solicitat autorităţilor publice în data de 21 noiembrie să aprecieze dacă fapta pretinsului „intermediar” cade sub incidenţa prevederilor art. 244, 258, 291, 348 sau a altor prevederi din Codul Penal şi să acţioneze în consecinţă.
De asemenea, Arhiepiscopia Tomisului mai precizat că şi-a rezervat dreptul de a se adresa instanţelor competente pentru examinarea şi eventuala soluţionare a situaţiei şi menţine punctul de vedere privind nevinovăţia Înaltpreasfinţitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi a Consilierului eparhial.
“Regretăm că aceste momente de tensiune (mai mult sau mai puţin artificială) apar în perioadă de post ori în ajunul marilor sărbători, parcă anume pentru a umbri frumuseţea rugăciunii şi a trăirii creştine. Arhiepiscopia Tomisului îşi va continua nestingherită viaţa spirituală, Chiriarhul şi preoţii ei vor intensifica programul de rugăciune iar credincioşii ortodocşi din cuprinsul celei mai vechi eparhii a ţării vor fi pomeniţi în continuare la toate sfintele rânduieli”, a mai precizat Arhiepiscopia Tomisului.
Reprezentanţii Arhiepiscopiei au mai adăugat că nutresc speranţa că autorităţile îşi vor face datoria.
“Nutrim speranţa că legea va fi împlinită în litera şi în spiritul său, credem cu tărie că autorităţile îşi vor face datoria şi că principiile constituţionale vor fi respectate. Atât Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului cât şi Consilierul eparhial, în calitate de buni cetăţeni, se vor conforma întru totul solicitărilor instituţiilor abilitate”, a mai transmis sursa citată.
De asemenea, reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului susţin că purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române s-a antepronunţat în acest caz şi a încălcat astfel hotărârea Sfântului Sinod.
“Întrucât purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române s-a antepronunţat , fără consultarea Biroului de presă al Arhiepiscopiei Tomisului, într-un caz care priveşte exclusiv persoana Chiriarhului şi cea a unui consilier eparhial al Arhiepiscopiei Tomisului, îi reamintim acestuia că, încălcând flagrant hotărârea Sfântului Sinod nr. 6106/5 iulie 2023 care, la punctul 1, prevede că, în funcţie de competenţele proprii în materia punctului de vedere al Bisericii, sunt mai multe paliere de responsabilitate în Biserica Ortodoxă Română (nivelul eparhial, nivelul mitropolitan, nivelul Patriarhiei Române, Patriarhul României şi Sfântul Sinod), creează impresia greşită că încalcă principiile autonomiei eparhiale, ale disciplinei comunicării publice în Biserica Ortodoxă Română şi, mai presus de toate, prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază orice om, inclusiv un ierarh al Bisericii. Îi reamintim, totodată, domnului purtător de cuvânt al Patriarhiei Române că autoritatea supremă a Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Sinod, a hotărât că «purtătorii de cuvânt nu pot trimite către presă punctele de vedere personale şi nici nu pot exprima public puncte de vedere personale în probleme referitoare la instituţia pe care o reprezintă» (H.S.S. 6106/5 iulie 2023, punctul 4)”, au mai declarat reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului.
Cotidian
FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor
Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.
Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.
„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.
Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare
Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.
FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.
Cotidian
Primăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
Salariații din primării nu sunt singurii nemulțumiți măsurile anunțate de Guvernul României, care a anunțat o reducere a personalului din administrațiile publice locale și a avertizat că transferurile de la bugetul de stat către autoritățile locale vor fi tot mai mici. Nemulțumiți sunt și primarii, în special cei ai localităților mai puțin dezvoltate economic, care nu se pot baza pe venituri proprii consistente.
De exemplu, Primăria Ormeniș nu se poate baza pe venituri din activități economice sau din valorificarea resurselor naturale, iar din impozitul pe proprietate nu își poate acoperi cheltuielile curente.
„Noi nu avem pășuni, păduri, uzine sau alte surse de venituri. Până anul trecut, în septembrie ni se mai virau bani pentru echilibrare bugetară. Însă, suntem o comună cu locuitori din categorii vulnerabile. În 2025 nu s-a întâmplat, așa că am avut mari probleme financiare. Avem datorii la furnizorul de electricitate, dar și la operatorul de salubritate. De asemenea, anul trecut nu am făcut investiții. Din 2004 de când sunt primar, cred că anul 2025 a fost cel mai greu”, a declarat primarul comunei Ormeniș, Gergely Janos, citat de bzb.ro.
O altă sursă de venit pentru autoritățile locale o reprezintă taxele și impozitele locale majorate începând din data de 1 ianuarie 2026. Gergely Janos spune că cei care le-au plătit anul trecut o fac și acum. Însă, a continuat el, în Ormeniș locuiesc multe persoane cu o situație economică precară, care nu au de unde să plătească.
În aceste condiții, pentru cel puțin pentru Ormeniș, salvarea ar putea veni din transferurile de la bugetul de stat, însă, așa cum a declarat și ieri premierul Ilie Bolojan, aceste sume vor fi tot mai mici.
Alte primării funcționează „pe cota de avarie”, cum este, de exemplu, Primăria Măieruș. Ba mai mult, chiar dacă este este într-o zonă turistică importantă din județul nostru, Primăria Moieciu încearcă să supraviețuiască, după cum a declarat primarul comunei, Nicolae Olteanu.
Conflict între primari și premier
De altfel, între primarii de comune și premier este un conflict mocnit. O dovadă în acest sens este intervenția primarului Mariana Gâju, primăriță PSD a comunei Cumpăna (județul Constanța), din timpul unui eveniment organizat de Asociația Comunelor din România.
„Credeți-ne, domnule prim-ministru, reforma pe care doriți să o faceți, pornind în primul rând de la creșterea taxelor și impozitelor locale, a pornit greșit. Când am auzit aseară declarația potrivit căreia primarii ar fi cei care au stabilit majorarea taxelor, m-am cutremurat. Am vorbit cu specialiști în administrația publică locală și nu mi-a venit să cred că un om care a inițiat o lege ne reproșează aplicarea ei, în condițiile în care am fost obligați să o respectăm într-un termen extrem de scurt (…) Pe noi nu interesează să continuați programul Anghel Saligny, să promovați un proiect de modernizare a drumurilor comunale, pentru că în acele comune și sate răsfirate are România cea mai mare avere. Nu o întunecați, nu o îngropați. Nu încercați să desființați cei 10 funcționari publici dintr-o primărie care administrează 38.000 de hectare cu 12 sate. Am aflat că sunt și comune cu 38 de sate. Credeți-mă, domnule prim-ministru, reforma pe care vreți să o faceți, în primul rând, pornind de la taxele și impozitele locale crescute, e greșită”, a declarat Gâju.
Cotidian
Teatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov revine în centrul unui conflict care mocnește de ani buni între conducere și angajați. Sindicatul Independent al Salariaților (SIS) cere înlocuirea actualului manager interimar, Florin Coșuleț, și organizarea „transparentă și corectă” a concursului pentru ocuparea postului de manager, acuzând o stare de tensiune și decizii care ar fi afectat activitatea instituției.
Într-o conferință de presă organizată luni, 9 februarie, liderul sindical Ovidiu Grădinar a vorbit despre „nemulțumiri multiple” generate, în opinia sa, de prestația managerilor din ultimii ani și de lipsa de implicare a administrației locale în rezolvarea problemelor teatrului. Deși primarul George Scripcaru a fost invitat la discuții, acesta nu a participat și nici nu a delegat un reprezentant al Primăriei.
„Solicităm categoric numirea unui nou manager interimar, până la organizarea concursului. Practica prelungirii interimatului din trei în trei luni este ilegală, iar consecințele sunt suportate de salariați”, a declarat Grădinar.
Sindicaliștii susțin că actuala conducere ar fi luat decizii discreționare, care au dus la concedieri contestate în instanță, desființarea unor posturi-cheie și angajări fără concurs pe funcții care nu ar fi fost prevăzute în organigramă sau pentru care noii veniți nu ar avea pregătirea necesară.
Actrița Carmen Moruz, cu 26 de ani vechime în instituție, afirmă că nivelul artistic ar fi avut de suferit:
„Au fost puține montări, iar spectacolele nu sunt la nivelul pe care ni-l dorim. Oamenii cu experiență au plecat, iar astfel de profesioniști se formează în ani”.
Printre problemele semnalate se numără și lipsa autorizației ISU și desființarea formației de pompieri, situație pe care sindicaliștii o consideră gravă. De asemenea, aceștia reclamă atribuirea unor sarcini suplimentare unor angajați fără modificarea salariului, dar și posibile suprapuneri de contracte în cazul managerului, care este cadru didactic la Universitatea din Sibiu. În acest context, sindicatul anunță sesizări către Inspectoratul Teritorial de Muncă și Camera de Conturi Brașov. Deocamdată, o grevă nu este luată în calcul, pentru a nu afecta activitatea artistică.
Managerul Florin Coșuleț respinge acuzațiile
De cealaltă parte, managerul interimar Florin Coșuleț respinge acuzațiile. Acesta susține că nu a concediat pe nimeni, precizând că peste zece angajați au ieșit la pensie, iar alții au plecat de bunăvoie.
„Pentru eficientizare, în anumite cazuri au fost propuse variante de reangajare. Noile colaborări sunt pe contracte, iar posturile vor fi scoase la concurs când cadrul legal o va permite”, afirmă Coșuleț.
În ceea ce privește calitatea spectacolelor, managerul invocă o creștere de 25% a vânzărilor de bilete față de lunile decembrie din anii anteriori și faptul că două producții – „Steaua fără nume” și „Viața mea din flori” – au fost prezentate în țară și în străinătate. Totodată, el menționează că un audit realizat la teatru nu a semnalat probleme legate de contractul său de cadru didactic.
Municipalitatea, prin viceprimarul Dan Ghiță, responsabil de segmentul cultural, transmite că situația din domeniu este atent monitorizată, subliniind importanța actului cultural pentru oraș.
Sindicatul din TSA are un nou lider
În interiorul sindicatului are loc, la rândul său, o schimbare: Laura Vătavu a fost aleasă noul președinte, însă validarea în instanță a mandatului este încă în așteptare. Până atunci, Ovidiu Grădinar, care urmează să se pensioneze anticipat, rămâne la conducerea organizației.
Între acuzații și dezmințiri, Teatrul „Sică Alexandrescu” pare din nou un butoi cu pulbere. Rămâne de văzut dacă administrația locală va opta pentru o schimbare de management sau va miza pe stabilitate, într-un moment în care scena brașoveană are nevoie, poate mai mult ca oricând, de echilibru și credibilitate.
-
Cotidiano zi agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Cotidiano zi agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Stiri Brasovo zi agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
-
Educațieo zi agoBrașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
-
Stiri Brasov4 ore agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Secretarul general al PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Prima Pagina5 ore agoTragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!
-
Investitii6 ore agoSediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții
-
Prima Pagina4 zile agoTurturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor
