Muzeul Național Bran a obținut un răgaz, dar asta nu îi garantează supraviețuirea! Instituția de cultură este tot cu un picior în groapă

Muzeul Național Bran nu se închide, a declarat ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, el afirmând că a ajuns la un acord cu proprietarii imobilelor care găzduiesc muzeul.

Într-un comunicat transmis luni, Ministerul Culturii și Identității Naționale anunță că a ajuns la un acord cu proprietarii Vămii Medievale, pentru ca piesele de patrimoniu ale muzeului să poată sta acolo pînă la 25 mai 2018.

“Muzeul Național Bran nu se închide. Am discutat cu reprezentanții proprietarilor Ansamblului Vama Medievală, care găzduiește Muzeul, și am ajuns la un acord pentru prelungirea termenului până la care patrimoniul acestuia ar trebui mutat. Avem la dispoziție 9 luni pentru a găsi o nouă casă patrimoniului ce se află în posesia Muzeului Național Bran și contăm în acest efort pe sprijinul autorităților locale” a declarat ministrul Lucian Romașcanu.

Ministrul Culturii a avut o discuție sâmbătă, la Branm, cu reprezentanții proprietarului imobilului, care au fost de acord cu prelungirea până la data de 25 mai 2018 a termenului până la care patrimoniul muzeului să fie relocat.

Contractul dintre poprietari și Muzeul Național Bran (Ministerul Culturii) s-a încheiat la sfârșitul lunii iulie, iar conducerea instituției avea6 luni să mute toate obiectele în depozite corespunzătoare, pentru ca acestea să nu se degradeze. În clădirea Vămii sunt expuse colecțiile recuperate din Castelul Bran, după ce și acesta a a fost retrocedat a României, iar multe dintre ele sunt catalogate drept „tezaur național”.

Deocamdată, Ministerul Culturii și Identității Naționale a obținut doar o păsuire, care nu înseamnă neapărat și o rezolvare a problemei. Soluții pentru mutarea muzeului se caută de mai mult de un an, de când se știe de finalizarea contractului de închiriere, dar fără succes.

Despre situația delicată a Muzeului Național Bran, aici: 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.