Ramai la curent!

Cotidian

Grevă de avertisment la 3 spitale mari din Braşov. Asistent de la ATI: „Suntem epuizaţi şi fizic şi psihic şi pur şi simplu nu avem timp să ne recuperăm aşa cum am avea nevoie”

Publicat

in

Zeci de angajaţi ai mai multor spitale braşovene au participat, miercuri, la o grevă de avertisment de o oră, cerând o plată echitabilă care să asigure continuitatea actului medical, respectiv indexarea salariilor cu rata inflaţiei, creşterea cuantumului indemnizaţiilor de hrană şi plata corectă a orelor suplimentare, dar şi asigurarea unor condiţii de muncă decente, prin acoperirea lipsei de personal. Astfel de proteste s-au desfăşurat miercuri însă în unităţile medicale din judeţ unde Sindicatul Solidaritatea Sanitară are membri şi unde s-a putut, fără a pune în pericol actul medical, au precizat reprezentanţii sindicatului.

Angajaţi ai trei spitale mari din judeţul Braşov – cel Judeţean, cel de Psihiatrie şi Neurologie şi de la Maternitate – au ieşit în curtea instituţiilor în pauza de masă. Potrivit copreşedintelui filialei judeţene a sindicatului, Florin Maleş, acţiunea de protest s-au afiliat şi angajaţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi de la cabinetele de medicină şcolară din Braşov.

„Este o grevă împotriva politicilor sociale ale Guvernului, un preambul al grevei generale. Motivul este ordonanţa 19, care discriminează toate categoriile de salariaţi din sistemul de sănătate şi care nu aduce suficienţă veniturilor salariale, nu reuşeşte să acopere nici măcar inflaţia. În continuare sunt încălcate promisiunile guvernanţilor noştri şi mai exact contractul colectiv de muncă pe sector. (…) Avem o problemă cu indemnizaţiile de hrană, care şi în prezent sunt calculate la salariile din 2018. (…) Ar fi trebuit să primim, în medie, cu aproximativ 35% mai mult faţă de ce s-a dat prin Ordonanţa 19/2024”, a spus sindicalistul Florin Maleş.

Sindicatul vrea să dea în judecată Guvernul

El a precizat că, în funcţie de „modul în care merge lucrurile” se va decide dacă vor avea loc şi alte acţiuni de protest, însă a subliniat că sindicatul pregăteşte demersurile pentru acţionarea în instanţă a Guvernului pentru nerespectarea contractului colectiv de muncă.

„Vrem să fim respectaţi în primul rând ca lucrători în cadrul Serviciului de Ambulanţă şi, în al doilea rând, în cadrul sistemului sanitar şi să avem un salariu decent, măcar să acoperim nivelul inflaţiei şi, poate, ceva în plus dacă vrem să spunem că am primit o mărire salarială. (…) Sistemul este în colaps şi se va prăbuşi în curând dacă nu se vor rezolva problemele”, a declarat Gabriel Cozea, unul dintre angajaţii SAJ Braşov care s-au alăturat protestului din curtea SCJU Braşov.

Secţia ATI are doar 50% din necesarul de asistenţi

La protestul din curtea cele mai mari unităţi sanitare din judeţul Braşov au participat şi cadre medicale angajate pe secţia de ATI, unde există printre cele mai mari probleme din cauza lipsei de personal.

Conform acestora, practic, secţia ATI a spitalului are doar 50% din necesarul de asistenţi, astfel că, în loc de doi pacienţi de care ar trebui să se ocupe unul, aşa cum prevede legea, numărul acestora este dublu. De asemenea, ei susţin că, în timp ce în sistemul privat de sănătate norma de hrană este de 600 de lei, la stat aceasta este în cuantum de 300 de lei impozabili. Totodată, din cauza lipsei de personal, sunt angajaţi care nu şi-au luat concediu de mai mulţi ani.

„(Nemulţumirile noastre sunt n.r.) ore state peste program nerecuperate, ore suplimentare neplătite, posturi blocate. Se pune presiune pe noi să lucrăm în plus. Suntem epuizaţi şi fizic şi psihic şi pur şi simplu nu avem timp să ne recuperăm aşa cum am avea nevoie”, a declarat Ovidiu Iamandei, asistent medical pe secţia ATI a SCJU Braşov.

În urma Memorandumului prin care au fost deblocate mai multe posturi în sistemul sanitar, la SCJU Braşov au fost scoase la concurs 4 posturi de medici şi un post de asistent medical, a precizat liderul sindicatului Solidaritatea Sanitară Braşov, Florin Maleş.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

FOTO Lucrările de consolidare de pe strada Cibinului, aproape finalizate. O alunecare de teren a afectat această zonă din Brașov

Intervenția începută după surparea taluzului din 2024 se apropie de final. Autoritățile anunță măsuri similare și în alte zone cu risc din Brașov.

Publicat

in

Lucrările de consolidare de pe strada Cibinului din Brașov se apropie de final, după intervenția începută în urma alunecărilor de teren produse în octombrie anul trecut. Atunci, o porțiune de aproximativ 40 de metri din taluz s-a surpat, fiind afectate elemente de protecție și mai mulți arbori.

Intervenția a vizat tronsonul din dreptul imobilelor cu numerele 35–38, unde instabilitatea terenului a ridicat probleme de siguranță pentru locuitori și infrastructură. Potrivit autorităților, lucrările au fost realizate în regim de urgență, în baza unei decizii a Comitetului Local pentru Situații de Urgență.

Primarul George Scripcaru, care a inspectat lucrările pe șantier a declarat riscul unei prăbușiri era iminent:

„Prevenim riscul de surpare și pericolele asociate unui astfel de teren instabil. Situația era una iminentă, mai ales că în zonă sunt locuințe și oameni care trăiesc aici. Intervenim cu lucrările necesare pentru a pune în siguranță întreaga zonă. O intervenție similară va trebui realizată și în Răcădău, pe strada Molidului“.

Lucrările au inclus realizarea unui sistem de consolidare pe o lungime de circa 125 de metri, fiind turnați peste 230 de piloți de beton, cu lungimi de până la 12 metri.

Șeful Serviciului Administrare Drumuri Publice, Vlad Biriș, spune că lucrarea a fost una complexă:

„Am finalizat execuția taluzului cu geocelule, conform prevederilor din proiect. A fost o lucrare complexă, desfășurată în condiții de acces dificil, care a implicat realizarea a 234 de micropiloți și a unui radier din beton. În perioada următoare va fi montat parapetul, iar până la finalul acestei săptămâni estimăm încheierea tuturor lucrărilor“.

Valoarea contractului pentru lucrările de pe strada Cibinului este de 2.249.500 de lei, fără TVA, iar execuția a fost realizată de compania RS Activ. Autoritățile locale spun că analize similare vor fi realizate și în alte zone considerate vulnerabile, inclusiv în cartierul Răcădău, pe strada Molidului.

Citește mai departe

Cotidian

Nu mai avem Guvern. Moțiunea a trecut cu cel mai mare număr de voturi „pentru” din istoria Parlamentului

Publicat

in

Guvernul Bolojan a fost demis după moțiunea de cenzură supusă votului în ședința camerelor reunite ale Parlamentului de astăzi.

Pentru demiterea Guvernului era nevoie de votul „pentru” din partea a 233 de senatori și deputați. Au fost 281 de „pentru”, în schimb, ceea ce reprezintă cel mai mare număr de voturi pentru demiterea unui Guvern, din istoria Parlamentului României. Alte 4 voturi au fost „contra”, iar 3 au fost anulate.  

Deputații PNL și USR nu și-au exprimat opțiunea, unii spunând că nu votează, alții, cum a fost și cazul lui Allen Coliban (USR Brașov), fiind absenți în momentul votării.

Ce și-au reproșat taberele

În timpul dezbaterii, inițiatorii moțiunii au reclamat faptul că în cele 10 luni de când Ilie Bolojan este la conducerea Guvernului, situația economică a României s-a deteriorat, au fost majorate taxe și impozite, puterea de cumpărare a scăzut, Executivul încearcă să vândă netransparent acțiuni la companii de stat profitabile. Un alt reproș a fost că programul de înzestrare a Armatei, prin împrumutul SAFE, nu revitalizează industria națională de apărare.

De cealaltă parte, premierul Ilie Bolojan a reclamat faptul că moțiunea depusă de PSD și AUR este „micinoasă, cinică și superficială”. De asemenea, el a menționat că „au depus o moțiune când le-a crăpat măseaua (…) Dacă exista un plan, eu mă dădeam la o parte”.

Tot în timpul dezbaterii, senatori și deputați USR și PNL spus că această moțiune reprezintă un prim pas al alianței PSD – AUR, care vrea să preia guvernarea țării.

La rândul său, Sorin Grindeanu i-a reproșat premierului că și-a numit un apropiat de la Oradea în funcția de director al SAPE, cu un salariu de 50.000 de lei.  

În urma votului Parlamentului, până la depunerea jurământului de către noul Executiv, Guvernul Bolojan va îndeplini numai acțiuni necesare pentru administrarea treburilor publice.

Citește mai departe

Cotidian

Universitatea Transilvania Brașov, în Top 5 la nivel național. Este al doilea an consecutiv când instituția de învățământ superior brașoveană ocupă această poziție

Publicat

in

Universitatea Transilvania din Brașov și-a consolidat a cincea poziție în Metarankingul universitar pentru anul 2025. Conform anunțului Universității din Brașov, este al doilea an consecutiv când instituția brașoveană se clasează între primele cinci universități din țară.

Metarankingul universitar are o pondere importantă în alocarea finanțării pentru cercetarea științifică universitară, ținând cont de performanțele dovedite ale universităților românești.

În clasamentul amintit, prima poziție este ocupată de Universitatea Babes Bolyai din Cluj Napoca, urmată de Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, Universitatea din București și de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București. 

Clasamentul din acest an include 34 de universități, cu două mai mult decât ediția de anul trecut.

Metarankingul universitar este un mecanism de evaluare și ierarhizare a universităților din România, bazat pe analiza unor clasamente internaționale recunoscute la nivel global. Clasamentul este realizat de experți universitari și analizează activitatea științifică a instituțiilor, dar și contribuția acestora la comunitatea academică internațională. 

Citește mai departe

Trending