Ramai la curent!

Cotidian

Câteva comune din Brașov vor avea mai mulți consilieri locali. Câți aleși vor fi în fiecare comună

Publicat

in

Prefectura Brașov a emis ordinul prin care a fost stabilit numărului membrilor fiecărui consiliu al comunelor, orașelor, municipiilor din județul Brașov. Astfel, spre deosebire de mandatul 2020 – 2024, în cinci comune, numărul membrilor consiliului local se va mări, ca urmare a creșterii populației. Este vorba despre unitățile administrativ-teritoriale Budila (numărul de consilieri locali va crește de la 13 la 15), Crizbav (numărul de consilieri locali va crește de la 11 la 13), Hălchiu (numărul de consilieri locali va crește de la 13 la 15), Sânpetru (numărul de consilieri locali va crește de la 15 la 17) și Șercaia (numărul de consilieri locali va crește de la 11 la 13).   

De asemenea, tot ca urmare a creșterii populației, în județul Brașov numărul secțiilor de votare va crește de la 457 la 466. Astfel, în municipiul Brașov vor fi 6 noi secții de votare, în comuna Sânpetru 2 noi secții de votare și în comuna Cristian 1 secție de votare în plus față de anul 2020.

Numărul consilierilor locali și populația din fiecare localitate:

  1. Municipiul Brașov: 283.774 locuitori – 27 consilieri ;
  2. Municipiul Codlea: 25.295 locuitori – 19 consilieri locali ;
  3. Municipiul Făgăraș: 36.253 locuitori – 19 consilieri locali ;
  4. Municipiul Săcele: 36.854 locuitori- 19 consilieri locali;
  5. Orașul Ghimbav: 8.439 locuitori – 15 consilieri locali;
  6. Orașul Predeal: 4.549 locuitori- 13 consilieri locali;
  7. Orașul Râșnov: 18.580 locuitori – 17 consilieri locali;
  8. Orașul Rupea: 5.809 locuitori – 15 consilieri locali;
  9. Orașul Victoria : 7.985 locuitori – 15 consilieri locali;
  10. Orașul Zărnești: 25.727 locuitori – 19 consilieri locali;
  11. Comuna Apața: 3.770 locuitori – 13 consilieri locali;
  12. Comuna Augustin: 2.313 locuitori – 11 consilieri locali;
  13. Comuna Beclean: 1.900 locuitori- 11 consilieri locali;
  14. Comuna Bod: 5.706 locuitori – 15 consilieri locali;
  15. Comuna Bran: 5.243 locuitori – 15 consilieri locali;
  16. Comuna Budila: 5.355 locuitori – 15 consilieri locali;
  17. Comuna Bunești: 2.962 locuitori- 11 consilieri locali;
  18. Comuna Cața: 2.685 locuitori – 11 consilieri locali;
  19. Comuna Cincu: 1.952 locuitori- 11 consilieri locali;
  20. Comuna Comăna: 3.186 locuitori – 13 consilieri locali;
  21. Comuna Cristian: 7.263 locuitori – 15 consilieri locali;
  22. Comuna Crizbav: 3.192 locuitori – 13 consilieri locali;
  23. Comuna Drăguș: 1.061 locuitori – 9 consilieri locali;
  24. Comuna Dumbrăvița: 5.234 locuitori- 15 consilieri locali;
  25. Comuna Feldioara: 7.631 locuitori – 15 consilieri locali;
  26. Comuna Fundata: 680 locuitori – 9 consilieri locali;
  27. Comuna Hălchiu: 5.174 locuitori – 15 consilieri locali;
  28. Comuna Hărman: 7.723 locuitori – 15 consilieri locali;
  29. Comuna Hârseni: 2.356 locuitori – 11 consilieri locali;
  30. Comuna Hoghiz: 5.222 locuitori – 15 consilieri locali;
  31. Comuna Holbav: 1.356 locuitori – 9 consilieri locali;
  32. Comuna Homorod: 2.685 locuitori- 11 consilieri locali;
  33. Comuna Jibert: 2.783 locuitori – 11 consilieri locali;
  34. Comuna Lisa: 1.845 locuitori – 11 consilieri locali;
  35. Comuna Măieruș: 3.496 de locuitori – 13 consilieri locali;
  36. Comuna Mândra: 3.127 locuitori – 13 consilieri locali;
  37. Comuna Moieciu: 4.592 locuitori – 13 consilieri locali;
  38. Comuna Ormeniș: 2.117 locuitori – 11 consilieri locali;
  39. Comuna Părău: 2.200 locuitori – 11 consilieri locali;
  40. Comuna Poiana Mărului: 3.198 locuitori – 13 consilieri locali;
  41. Comuna Prejmer: 9.795 locuitori – 15 consilieri locali;
  42. Comuna Racoș: 3.782 locuitori – 13 consilieri locali;
  43. Comuna Recea: 3.413 locuitori – 13 consilieri locali;
  44. Comuna Sâmbăta de Sus: 1.546 locuitori – 11 consilieri locali;
  45. Comuna Sânpetru: 12.625 locuitori- 17 consilieri locali;
  46. Comuna Șercaia: 3.015 locuitori – 13 consilieri locali;
  47. Comuna Șinca: 3.845 locuitori – 13 consilieri locali;
  48. Comuna Șinca Nouă: 1.581 locuitori – 11 consilieri locali;
  49. Comuna Șoarș: 2.136 locuitori – 11 consilieri locali;
  50. Comuna Tărlungeni: 13.306 locuitori – 17 consilieri locali;
  51. Comuna Teliu: 4.640 locuitori – 13 consilieri locali;
  52. Comuna Ticușu: 1.092 locuitori – 9 consilieri locali;
  53. Comuna Ucea: 2.310 locuitori – 11 consilieri locali;
  54. Comuna Ungra: 2.385 locuitori – 11 consilieri locali;
  55. Comuna Vama Buzăului: 3.684 locuitori – 13 consilieri locali;
  56. Comuna Viștea: 2.287 locuitori – 11 consilieri locali;
  57. Comuna Voila: 3.117 locuitori – 13 consilieri locali;
  58. Comuna Vulcan: 5.363 locuitori – 15 consilieri locali.

Consiliul Județean Brașov:

  • Populație: 641.194 locuitori;
  • Număr consilieri județeni: 34 + președintele Consiliului Județean, care are drept de vot.

Citește mai departe
2 Comentarii

2 comentarii

  1. Pingback: Comuna Șercaia va avea mai mulți consilieri locali – Bună Ziua Făgăraș

  2. Pingback: Comuna Șercaia va avea mai mulți consilieri locali | Șercaia | Brașov

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Mâncare la jumătate de preț, înainte de Paște, în Brașov. Un lanț local de restaurante anunță reduceri de 50% întu-una dintre zilele de weekend

Publicat

in

Pe fondul scumpirilor dinaintea Paștelui, un lanț local de restaurante din Brașov anunță o campanie de reduceri de 50% la toate preparatele culinare, valabilă sâmbătă, 11 aprilie, în toate cele cinci locații din oraș.

Oferta vine într-o perioadă în care multe familii își fac cu atenție calculele pentru masa de sărbătoare, după creșteri de preț la alimentele de bază folosite de Paște, de la ouă și carne până la legume, lactate și produse de patiserie.

„Știm cu toții că Paștele acesta vine cu prețuri mari. Ouăle, untul, carnea, legumele, totul costă mai mult decât anul trecut. Și când vrei să pui o masă frumoasă pentru cei dragi, simți diferența în buzunar. 

La Haplea pregătim zilnic mâncare cu grijă, după rețete tradiționale, cu ingrediente proaspete. Sâmbăta dinaintea Paștilor, când mulți dintre voi vă pregătiți deja masa acasă, am vrut să facem ceva care să conteze cu adevărat. 

Și nu vorbim doar despre preț, ne gândim la faptul că fiecare familie merită să aibă masă îmbelșugată de Paște, că tradiția aceasta frumoasă a mesei de sărbătoare ar trebui să fie accesibilă tuturor. 

Motiv pentru care am zis să ajutăm cum putem. Avem bucătăria pregătită, avem echipa, avem mâncarea gătită cu drag. În ajunul Paștelui, toate preparatele Haplea costă cu jumătate mai puțin”, spun reprezentanții lanțului de restaurante. 

Reducerea va fi valabilă timp de patru ore

Potrivit anunțului făcut de Haplea, campania va avea loc sâmbătă, 11 aprilie, în intervalul 11:30 – 16:00, iar toate preparatele culinare vor fi vândute la jumătate de preț.

Promoția se aplică la: ciorbe, feluri principale, aperitive, deserturi. Băuturile nu sunt incluse în campanie și vor rămâne la prețul standard.

În ce locații se aplică oferta

Reducerea va fi disponibilă în toate cele cinci locații Haplea din Brașov:

  • Magnolia Shopping Center
  • Pietonală Coresi (Zaharia Stancu 6E)
  • strada Michael Weiss 23
  • bulevardul Iuliu Maniu 68
  • Eliana Mall

Campania vine într-un moment în care tot mai multe afaceri locale încearcă să profite de una dintre cele mai intense perioade de consum din an, dar și să răspundă realității comerciale din ultima vreme care ne arată că Paștele costă pentru mulți brașoveni, mult mai mult decât în aniianteriori, iar scumpirile sunt resimțite greu în buzunar.

Pe de altă parte însă, reprezentanții Haplea spun că promoția de sâmbătă face parte dintr-o strategie pe termen lung, de reducere a risipei alimentare. Restaurantul derulează deja zilnic campania „Haplea Hour”, în fiecare seară, între 20:00 și 20:45, când preparatele disponibile sunt vândute tot la 50% reducere.

Citește mai departe

Cotidian

Cetatea Făgăraș și Castelul Bran intră în lupta pentru „Destinația Anului”, ca „sanctuare ale istoriei”. Se bat cu Enisala, Bánffy, Cetatea Sighișoara, Cetatea de Scaun și alte monumente de patrimoniu din țară

Publicat

in

Unul dintre cele mai importante monumente istorice din județul Brașov, Cetatea Făgăraș, a ajuns în finala competiției naționale „Destinația Anului 2026”, la categoria „Sanctuare ale istoriei”, unde concurează cu unele dintre cele mai cunoscute obiective de patrimoniu din țară.

În finală a ajuns, și un alt monument istoric din județul Brașov, Castelul Bran.

Concurența va fi însă una acerbă, având în vedere că în finală au ajuns mai multe destinații turistice, văzute de vizitatori sau de propriii localnici ca „sanctuare ale istoriei”: Cetatea Enisala (Tulcea), Castelul Bánffy din Bonțida (Cluj); Rezervația naturală Orheiul Vechi, satul Butuceni – com. Trebujeni din Republica Moldova, Mânăstirile cu fortificații ale Municipiului Iași; Biserica Evanghelică din Alma Vii, Sibiu; Ulpia Traiana, Hunedoara; Cetatea de Scaun a Sucevei; Monumentul Tropaeum Traiani (Adamclisi), Constanța; Castelul Mocioni (Foeni), Timiș; Castelul Peleș, Sinaia, Prahova; Cetatea de Scaun a Sucevei; Cetatea Oradea, Bihor; Cetatea Alba Iulia, Alba; Cetatea Sighișoarei, Mureș;

Competiția „Destinația Anului”, care aduce în prim-plan cele mai importante destinații istorice și turistice din România se află acum în faza finală, în care voturile venite din partea publicului contează pentru stabilirea ierarhiei finale. Brașovenii interesați să susțină una dintre aceste destinații o pot face AICI.

Citește mai departe

Cotidian

Când mai poți face cumpărăturile de Paște în Brașov. Program special la AFI, Coresi, Carrefour, Auchan și cinematografe

Publicat

in

Brașovenii care lasă cumpărăturile pe ultima sută de metri trebuie să țină cont că marile centre comerciale din oraș vor avea program redus în ajunul Paștelui, iar în prima zi de sărbătoare cele mai multe spații comerciale vor fi închise. Mallurile, hipermarketurile și cinematografele din AFI Brașov și Coresi Shopping Resort revin la program normal în a doua zi de Paște.

Pentru cei care mai au de cumpărat produse pentru masa de Paște, cadouri sau vor să își facă planuri pentru ieșirile din weekend, sâmbăta dinaintea Paștelui va fi ultima zi cu acces limitat la magazine, în timp ce duminică, de Paște, majoritatea spațiilor comerciale vor fi închise.

AFI Brașov: program redus sâmbătă, închis de Paște

La AFI Brașov, centrul comercial va fi deschis sâmbătă, 11 aprilie, între orele 10:00 și 19:00, va fi închis duminică, 12 aprilie, iar luni, 13 aprilie, va reveni la programul normal, între 10:00 și 22:00.

Și Carrefour din AFI își modifică programul în perioada premergătoare Paștelui. Hipermarketul va funcționa sâmbătă, 11 aprilie, între 07:00 și 19:00, va fi închis în ziua de Paște, iar luni va reveni la programul obișnuit.

Pentru cei care își planifică și o ieșire la film, Cinema City din AFI va funcționa sâmbătă până la ora 18:00, duminică se va deschide de la ora 13:00, iar luni de la ora 10:00.

Coresi: magazinele se închid mai devreme în ajunul Paștelui

Și Coresi Shopping Resort va avea program special în perioada Paștelui. Centrul comercial va fi deschis vineri, 10 aprilie, între 10:00 și 22:00, sâmbătă, 11 aprilie, între 10:00 și 18:00, va fi închis duminică, iar luni, 13 aprilie, va reveni la programul normal.

La Auchan Coresi, programul se modifică astfel încât ultima zi pentru cumpărăturile de Paște va fi sâmbătă, 11 aprilie, când magazinul va fi deschis doar până la 18:00. Duminică va fi închis, iar luni va redeschide.

În ceea ce privește ieșirile din zilele de sărbătoare, Cinema One Laserplex din Coresi va fi deschis și în ziua de Paște, însă cu program redus, între 14:00 și 22:00.

Sâmbătă este ultima zi în care se pot face cumpărături la marile centre comerciale

Practic, pentru cei care nu vor să se trezească în fața ușilor închise, sâmbăta dinaintea Paștelui este ultima zi în care se mai pot face cumpărături în marile centre comerciale, însă cu un interval mai scurt decât de obicei.

În schimb, pentru cei care vor să iasă din casă în prima sau a doua zi de Paște, cinematografele vor rămâne printre puținele opțiuni deschise parțial sau integral.

PROGRAMUL DE PAȘTE LA MARILE CENTRE COMERCIALE

AFI Brașov

  • 11 aprilie: 10:00 – 19:00
  • 12 aprilie: Închis
  • 13 aprilie: 10:00 – 22:00

Carrefour AFI

  • 11 aprilie: 07:00 – 19:00
  • 12 aprilie: Închis
  • 13 aprilie: Program normal

Cinema City AFI

  • 11 aprilie: până la 18:00
  • 12 aprilie: de la 13:00
  • 13 aprilie: de la 10:00

Coresi Shopping Resort

  • 10 aprilie: 10:00 – 22:00
  • 11 aprilie: 10:00 – 18:00
  • 12 aprilie: Închis
  • 13 aprilie: 10:00 – 22:00

Auchan Coresi

  • 10 aprilie: 07:00 – 23:00
  • 11 aprilie: 07:00 – 18:00
  • 12 aprilie: Închis
  • 13 aprilie: 10:00 – 22:00

Cinema One Laserplex

  • 10 aprilie: 10:00 – 00:00
  • 11 aprilie: 10:00 – 18:00
  • 12 aprilie: 14:00 – 22:00
  • 13 aprilie: 10:00 – 00:00

Citește mai departe

Trending