Ramai la curent!

Cotidian

O vară la Nürnberg: Opt tineri brașoveni pot trăi o experiență internațională unică, gratuit. Cum poți aplica pentru tabăra „Tineri uniți pentru pace”

Publicat

in

Tinerii din Brașov au șansa de a participa, gratuit, la o tabără internațională organizată în orașul înfrățit Nürnberg, Germania. Tabăra „Tineri uniți pentru pace” se va desfășura în perioada 8–14 iulie și va reuni 200 de participanți din orașele partenere ale Nürnbergului.

Municipalitatea brașoveană va selecta opt tineri cu vârste între 16 și 25 de ani care sunt elevi, studenți sau masteranzi, cunosc limba engleză și doresc să participe la această experiență interculturală. Cazarea și masa vor fi asigurate de organizatori.

Primarul George Scripcaru a anunțat că va propune Consiliului Local ca și transportul să fie acoperit din bugetul local.

„Vrem ca aceste parteneriate internaționale să se traducă în proiecte concrete pentru comunitate, nu doar în documente oficiale. Această tabără este o ocazie pentru tineri de a cunoaște alte culturi și de a construi relații durabile între orașele noastre”, a declarat primarul Brașovului.

Pe parcursul celor șapte zile, participanții vor lua parte la ateliere creative, discuții tematice și activități de grup pe teme precum democrația, cultura și conviețuirea în diversitate. Tabăra își propune să creeze un spațiu de dialog și colaborare între tineri din diferite țări, punând accent pe întrebarea: „Cum vrem să trăim împreună în viitor?”

Etapele selecției pentru tabăra de la Nurnberg

Doritorii pot aplica până la data de 25 mai, completând un formular online.

Ulterior, între 27 și 29 mai, va avea loc o etapă de interviuri, iar participanții selectați trebuie să confirme participarea până la 2 iunie.

Tabăra este parte dintr-o serie de proiecte organizate în cadrul parteneriatului dintre Brașov și Nürnberg. În ultima perioadă, această colaborare s-a concretizat prin schimburi educaționale, participări la festivaluri culturale și inițiative comune adresate tinerilor.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Drumul de pe Tâmpa, închis de Garda Forestieră. Vor mai avea acces doar mașinile de intervenții

Publicat

in

Drumul de pe Tâmpa, care pornește din Valea Cetății și ajunge la Restaurantul Panoramic a fost închis vehiculelor care deservesc unitatea de alimentație publică. Anunțul a fost făcut vineri de către directorul Gărzii Naționale Forestiere, George Gârbacea, care a precizat că acest drum va mai putea fi folosit doar de autospecialele de intervenție (Pompieri, SMURD, Ambulanță, Poliție sau alte instituții).

„Traseu turistic transformat în drum auto, fără acte. Am primit o sesizare că pe un traseu turistic circulă mașini. După cum observat, acest lucru este adevărat, iar Garda Forestieră a dispus ca acel drum să fie închis și să fie folosit de autorități pentru cazuri de urgență”, a declarat reprezentantul Gărzii Forestiere.

Amintim că la finalul lunii martie, Direcția Județeană de Mediu Brașov a anunțat că Restaurantul Panoramic (care funcționează într-o arie protejată) nu deține o autorizație de mediu (document în care trebuie inclusă, în detaliu, procedura de aprovizionare și cea legată de gestionarea deșeurilor, care să includă, printre altele, lista mijloacelor de transport sau graficul de circulație a acestora).

Citește mai departe

Cotidian

Dronă căzută în municipiul Galați, după atacurile Rusiei în Ucraina. Aparatul de zbor a afectat o gospodărie și un stâlp de electricitate

Publicat

in

Locuitorii din municipiul Galați au semnalat, prin serviciul 112, la ora 02.31, căderea unei drone în oraș, în zona Bariera Traian. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării Naționale, care a menționat din primele evaluări rezultă că a fost afectată o anexă dintr-o gospodărie, precum și un stâlp de electricitate, fără pagube însemnate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

„Fragmente de dronă au fost identificate în mai multe locuri din zona respectivă, care este securizată de Poliția Română și militari din MApN”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Apărării Naționale.

Incidentul s-a produs în contextul în care, în cursul nopții, în cursul nopții, forțele ruse au reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, una dintre ținte fiind orașul Reni (la 22 de kilometri de Galați).

„Radarele MApN au detectat drone care evoluau în apropierea spațiului aerian al României. Două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Britanice din serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită au decolat la ora 02.00, din Baza 86 Aeriană de la Fetești. Centrul Național Militar de Comandă a notificat IGSU privind instituirea măsurilor de alertare a populației din localitățile Grindu și Isaccea, din județul Tulcea, fiind transmis, la ora 02.14, mesaj RO-ALERT. Aeronavele Eurofighter Thyphoon au avut contact radar cu o țintă aflată la 1,5 km de Reni, deasupra teritoriului ucrainean. Piloții au avut autorizare de angajare a dronelor. Radarele MApN de la sol au avut contact radar cu un grup de ținte până în zona localității Reni, Ucraina, unde au fost raportate multiple explozii”, se arată în comunicatul MApN.

Din comunicatul ministerul nu rezultă dacă aparatele de zbor Eurofighter Typhoon au tras sau nu asupra dronei care a pătruns în spațiul aerian al României.

Citește mai departe

Cotidian

Prezentare publică a bugetului local, la Primăria Municipiului Brașov. Cetățenii interesați sunt așteptați la sala de consiliu

Primăria Brașov organizează o prezentare publică a bugetului local, invitând cetățenii să participe la dezbaterea privind modul de cheltuire a banului public.

Publicat

in

Vineri, 24 aprilie, ora 9.00, Primăria municipiului Brașov organizează o prezentare publică a bugetului local. Întâlnirea va avea loc în sala de consiliu de la primărie, acolo unde sunt așteptați să vină toți cei interesanți de aspecte ce țin de administrarea banului public și a municipiului. Accesul se va face însă în limitele locurilor disponibile în sala de consiliu de la subsol.

„Menționăm că Primăria Brașov este una dintre primele administrații publice din România care acum mai bine de 20 de ani a început organizarea acestui tip de dezbatere a proiectului de buget. Accesul în sală va fi permis în limita locurilor disponibile”, a transmis biroul de comunicare al instituției, într-un comunicat de presă.

Citește mai departe

Trending