Ramai la curent!

Cotidian

FOTO. Pantera neagră a monopolizat rețelele sociale din România și Bulgaria. Meme-urile sunt mai „feroce” decât comentariile despre TVA, Bolojan și Nicușor Dan la un loc

Publicat

in

O „panteră neagră” ce a evadat dintr-o grădină zoologică privată din platoul Șumen (Bulgaria) a devenit virală pe rețelele sociale după ce, nu doar că nu a fost găsită de autorități, dar a reapărut în imaginația internauților – la mii de metri depărtare, printre altele, în județele Giurgiu și Teleorman, apoi în toată România.

Autoritățile bulgare au instituit stare de alertă după ce animalul a evadat la finele lunii iunie. Au monitorizat imaginile video din Șumen și au trimis drone cu termoviziune, capcane, hrănitori și chiar experți internaționali pentru confirmare. În România, Jandarmeria din Giurgiu și Teleorman a primit apeluri la 112 despre posibile prezențe ale panterei. Au fost făcute filmări scurte și se zvonește că ar fi apărut urme la marginea Dunării, dar fără confirmare veritabilă din partea experților.

Potrivit observatornews.ro, specialiștii din Bulgaria afirmă că, de fapt, animalul ar putea fi un câine mare sau chiar un mistreț. Astfel, finalul acestei povești rămâne în continuare neclar, neexistând dovezi certe că ar fi o panteră adevărată.

În România, de asemenea, autoritățile confirmă doar urme și videouri neconcludente. Așa că, felina rămâne „disponibilă” pentru meme, bancuri și alte ironii, pentru că nimeni nu a găsit-o în carne și oase.

Meme‑uri și ironii la cote maxime

Bulgaria, sub hashtag‑ul #PumaMeow, a fost inundată online de meme despre o felină hoinară.

România nu s-a lăsat însă mai prejos. Pantera a devenit subiect de meme-uri și de ironii pentru o serie de instituții, mari companii dar nu numai. Totul a plecat de la Kaufland România care a lansat pe social media mesajul „Nu o mai căutați, i-am dat noi bobițe și pliculeț”.

De la glume precum: „A stat și ea în vamă la Ruse două ore?” (glumă despre posibila traversare a frontierei din Bulgaria în România), „A trecut și pe la noi, își căuta rochie” (postare de la Miniprix), „E la noi, o expediem înapoi acasă” (Poșta Română), pantera este în aceste zile subiectul unor meme virale în social media.

Redăm, mai jos, câteva dintre ele:

Chiar dacă cele mai multe meme-uri cu pantera neagră dispărută din Bulgaria, au legătură cu Giurgiu, localul unde localnicii au sunat la 112 să spună că ar fi văzut-o, nici alte orașe nu s-au lăsat mai prejos. Clujul și-a revendicat și el prezența fiarei: Pantera neagră din Bulgaria a fost văzută în centrul Clujului”, a anunțat www.cluju.ro

Exercițiu de creativitate pentru PR-iștii companiilor

Povestea panterei plecate din Bulgaria a devenit în scurt timp un subiect incitant pentru PR-iștii companiilor, care au transformat-o în principalul influencer din online pentru afacerile lor.

Înainte de a pleca spre alte fronturi”, pantera a trecut și pe la stația IPT, pentru o verificare (foto jos). O companie de profil din România a folosit subiectul pentru un meme prin care explică clienților modul în care pot beneficia de serviciile auto:

Pantera a ajuns și la noi, direct la stația ITP Profesional Trans! Probabil vrea să-și verifice ghearele și suspensia… că se cam ține bine pe curbe!

Dacă o vedeți, să știți că:
✔️A venit cu programare
✔️Are toate actele la zi
✔️Și da… e trecută și în RAR

➡️Hai să vedem, Kaufland Romania , Lidl Romania , ING Romania , eMAG – o lăsăm să plece mai departe sau îi facem ofertă de revizie completă? 🤭

Universitatea Transilvania din Brașov nu s-a lăsat mai prejos

Universitatea Transilvania din Brașov a intrat și ea în valul viral al panterei dispărute din Bulgaria cu meme creative menite să atragă atenția tinerilor în perioada admiterii. Pe rețelele sociale, universitatea a postat un reel cu mesajul: „Când prietenii tăi sunt studenți la UNITBV și te așteaptă să de înscrii și tu”, în prim-plan fiind o panteră în fața laptopului, iar în plan secund, doi urși care se plimbă, în așteptare.

De asemenea, UNITBV a venit și cu o imagine a panterei în plin proces de înscriere, discutând cu un urs și mesajul Te-ai înscris? Ti-am zis, e simplu: admitere.unitbv.ro.

Nu se știe care va fi impactul acestui mesaj al UNITBV asupra potențialilor candidați la admiterea în facultate. Însă un lucru este clar: „cazul” devine în aceste zile un mix de operă polițistă-fantastică și spectacol online, unde pantera – reală sau imaginară – a stârnit hohote, meme, ironii corporate și paranoia ușor amuzantă.

Deocamdată, nimeni nu știe „unde e pantera”. Cert este că ea este foarte vizibilă în jungla virtuală.

La final, rămânem cu întrebarea: e cu adevărat o panteră… sau doar o paletă de meme făcute de creația internauților din Bulgaria și România?

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

ATENȚIE! Mai multe străzi din Brașov vor fi închise în timpul Paradei Junilor. RATBV va modifica traseele și graficele de circulație pentru mai multe linii de transport în comun

Publicat

in

Având în vedere că mâine, în Duminica Tomii, în centrul vechi al Brașovului se desfășoară  tradiționala Paradă a Junilor, Primăria Brașov a anunțat că vor fi instituite o serie de restricții de circulație. De asemenea, RATBV va modifica traseele și orarele de circulație pentru mai multe linii, astfel încât să asigure transportul brașovenilor și turiștilor în zonele de desfășurare a evenimentelor.

Coborârea Junilor în cetate va începe duminică, la ora 11.00, în Piața Unirii și vor parcurge traseul Piața Unirii – str. Mureșenilor – Bulevardul Eroilor – Prefectură – str. Republicii – Poarta Șchei – Piața Unirii – Pietrele lui Solomon (unde va avea loc o petrecere câmpenească).  

Restricții de circulație – duminică, 19 aprilie:  

– Începând cu ora 7:30, pe tot parcursul zilei va fi blocat accesul auto spre Pietrele lui Solomon, din Piața Unirii. Riveranilor li se va permite accesul între Piața Unirii și str. Podul Crețului până la ora 10.00 și după ora 14.00;

– Ora 9:30 – va fi blocat accesul auto spre Piața Unirii – în dreptul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie (Maternitate); Șirul Gheorghe Dima, str. Constantin Brâncoveanu, str. Prundului și str. C-tin Lacea vor fi închise;

– Ora 10:30 – va fi blocat accesul auto pe str. Mureșenilor;

– Ora 11:00 – va fi blocat accesul auto b-dul Eroilor;

– Ora 11:00 – va începe coborârea Junilor din Piața Unirii;

– Va fi restricționat traficul auto pe strada Constantin Lacea, de la intersecția cu strada Luca Arbore și până spre Piața Unirii, în intervalul 9:45 – 11:00, accesul fiind permis doar pentru riverani;

– Până la trecerea grupurilor de juni, pentru a evita producerea de accidente, va fi interzisă parcarea autoturismelor pe bulevardul Eroilor, pe str. C. Brâncoveanu, pe str. Poarta Șchei și la Pietrele lui Solomon;

– Majoritatea parcărilor din zona Primărie – Parcul Eroilor – Livada Poștei – Casa Armatei (inclusiv de pe str. Vlad Țepeș) vor fi blocate, indisponibile publicului. În zona poștă – primărie vor fi depozitate mașinile ridicate din celelalte parcări.

Modificări ale traseelor și orarelor mijloacelor de transport în comun:

duminică, 19 aprilie, va fi mărită capacitatea de transport pentru 13 linii RATBV, respectiv 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 24, 28, 31, 34, 36, 41;

– autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Pietrele lui Solomon, vor întoarce în capătul de linie Pe Tocile, între orele 06.30 – 09.30;

– de la orele 09.30 și până la orele 10.30, autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Tocile, vor întoarce la Poarta Schei;

– începând cu orele 10.30, circulația autobuzelor pe linia 50 este suspendată până la reluarea circulației rutiere în zona Pe Tocile;

– de la finalul paradei, aproximativ 13:30, până la ora 15:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor circula până în  Piața Unirii, apoi Pe Tocile, în funcție de ora de degajare a traseului;

– în intervalul orar 15:00-17:00, autobuzele liniei 50 vor circula Camera de Comerț – Pe Tocile, în funcție de degajarea traseului;

– în intervalul orar 17:00 – 19:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Piața Unirii;

– după ora 19:00 (coborârea junilor de la Pietrele lui Solomon) autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Tocile.

– între orele 10:45 și, aproximativ, 13:00, circulația autobuzelor de pe liniile 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 36, 41 și 52 se va face, pe sensul de deplasare spre Livada Poștei, cu întoarcere pe strada Vlad Țepeș. RATBV S.A. va înființa o stație temporară pentru aceste linii în capătul străzii Vlad Țepeș, care să înlocuiască stația Teatrul Dramatic.

– între orele 10:30 și 13:00, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare Stadion Municipal – Roman, vor circula pe ruta Stadion Municipal – Stadion Tineretului – Bulevardul Griviței – Strada 13 Decembrie – Strada Castanilor, iar apoi pe traseul obișnuit;

– liniile 14, 24 și 28, între orele 10:30 și aproximativ 13:00, vor fi deviate pe sensul spre Livada Poștei pe străzile Avram Iancu – Al. I. Cuza, circulând doar până la stația „Astra” de pe strada Lungă, continuând apoi traseul obișnuit.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Trending